x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Trimisul Satanei

Trimisul Satanei

de Adriana V. Paduraru    |    01 Feb 2008   •   00:00

Deşi se pregătesc să înfrunte urgia naturii aşa cum o fac întotdeauna (se aprovizionează cu alimente, îşi baricadează casele şi se strâng în adăpostul pentru urgenţe din interiorul primăriei), locuitorii din Little Tall se do­vedesc a fi cu totul nepregătiţi pentru apariţia neaşteptată în oraş a unui necunoscut extrem de peri­culos care omoară o persoană şi e dus într-o închisoare ad-hoc din spatele magazinului universal.

AXN/Trimisul satanei/ Serial/Miercuri    22:00

Viaţa idilică a locuitorilor din Little Tall se schimbă definitiv în clipa în care “furtuna secolului” năvăleşte peste aşezare, preţ de două zile, însoţită de vânturi cu putere de uragan şi cantităţi nemaivăzute de zăpadă. Deşi se pregătesc să înfrunte urgia naturii aşa cum o fac întotdeauna (se aprovizionează cu alimente, îşi baricadează casele şi se strâng în adăpostul pentru urgenţe din interiorul primăriei), ei se do­vedesc a fi cu totul nepregătiţi pentru apariţia neaşteptată în oraş a unui necunoscut extrem de peri­culos care omoară o persoană şi e dus într-o închisoare ad-hoc din spatele magazinului universal.

Dintr-o dată, devine evident că străinul are puteri supranaturale: el cunoaşte secrete de-ale localnicilor şi-i poate face pe oameni fie să-i omoare pe ceilalţi... fie pe ei înşişi. Deşi insula se află la numai trei kilometri de continent, faptul că sunt cufundaţi în zăpadă şi comunicarea e bruiată de furtună îi face pe locuitori să se simtă la capătul celălalt al pământului.

 

ULTIMATUM. Străinul, al cărui nume e Andre Linoge, le spune direct “Daţi-mi ceea ce vreau şi voi pleca”, dar nimeni nu-şi imaginează ce monstruoasă cerere va avea necunoscutul... care, până una-alta, evadează din închisoare. În timp ce misterioasele evenimente şi crime fără sens continuă, localnicii se refugiază din calea furtunii în primărie. Linoge organizează o întrunire şi când toţi sunt prezenţi, oribilul adevăr este, în fine, făcut public: străinul e un vrăjitor diabolic, bătrân de mii de ani, şi vrea drept ucenic într-ale magiei negre pe unul dintre copiii din orăşel.

Ultimatumul vrăjitorului e cât se poate de clar: dacă insularii nu-i dau de bunăvoie un copil, vor muri cu toţii. În acelaşi timp, el îi averti­zează să nu dezvăluie vreodată cele întâmplate. Localnicii au la dispoziţie 30 de minute pentru a lua cea mai dificilă decizie a vieţii lor.

×
Subiecte în articol: serial