Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Încep prin a le mulţumi celor de la "Gusto" pentru baxul de pufuleţi pe care mi l-au trimis de sărbători (pufuleţii sunt buni, reclama cu căpăţâna tăiată rămâne însă la fel de cretină, "Spuf! Spuf!") şi prin a-mi cere iertare faţă de dumneavoastră pentru luuunga pauză în care n-am mai stat, tâmplă lângă tâmplă, să disecăm reclame.
Trecut-am printr-un concediu de odihnă... Ironic botezat aşa, de vreme ce-n toate zilele, clone mici şi meschine, am stat cu trafaletul în dreapta, cu şpaclul în stânga şi cu privirea fixă-n nişte ziduri strâmbe. Vreme de reverie şi de adânci meditaţii asupra condiţiei umane, în general, şi a condiţiei femeii, în special. Singurul piramidon împotriva depresiei a fost televizorul. Până la un moment dat...
Publicitate. O Ea într-o bucătărie (are pereţii drepţi, curaţi, îmbrăcaţi în faianţă strălucitoare, dar nu asta mă scoate din sărite...). Poartă o bluză elegantă şi spală vase la chiuvetă. De undeva (dintr-o placă de faianţă, probabil, de unde rezultă folosirea unui adeziv de o calitate îndoielnică) apare un El care se miră: "spălaţi vasele cu mâna?!?".
Devin atentă. Las şpaclu' deoparte şi mă chinui să-mi ţin echilibrul pe scară, cu ochii îndreptaţi spre televizor. Chiar mă, aia, îmbrăcată ca de mers la şedinţa cu părinţii, spală farfurii? Ea se uită spre personajul apărut din neant, la fel de nedumerită ca mine. La modul "adică, nu e vizibil, într-un mod evident, ceea ce fac?".
Neaşteptând probabil nici un răspuns, "imaginarul" - un fel de greieraşul Jimmy din conştiinţa oricărei femei care aude (la un moment dat) voci - continuă: "Nu sunteţi o maşină de spălat vase, sunteţi o femeie!". La replica asta, m-am dezechilibrat şi-am căzut de pe scară. Nu m-am lovit rău, dar cele auzite mi-au învineţit sufletul. Cum adică? "Nu sunteţi o maşină de spălat vase, sunteţi o femeie!"?!?
În ultimele zile fusesem maşină de tencuit, gletuit, dat cu şmirghel, cu amorsă şi vopsea lavabilă, maşină de frecat duşumele cu peria, de scos cuie din podea, de dat cu lac pe uşi, de vopsit tocăria, de spălat geamuri... Doamne, Dumnezeule maaare, să spăl zece farfurii, trei linguri şi-un polonic ar fi fost o terapie energetică pentru mine! Deci, "nu sunteţi o maşină de spălat vase, sunteţi o femeie!"... Să mori tu, măi, papagalule, care nici măcar un cui nu ştii să baţi fără să-ţi dai cu ciocanul peste deşte! Să mori tu că tanti de la televizor nu-i chiar o maşină de spălat vase, mai ieftină şi mai eficientă decât marca la care faci tu reclamă, iar io nu-s decât o maşină universală, jignită profund şi iremediabil de observaţia ta galanto-misogină!
Împricinata reclamă e din categoria "2 în 1" - promovează un anume tip de maşină pentru spălat vase, care nu funcţionează nemuritor decât cu Calgonit. Cum cine-i Calgonit? E fratele mai mic şi pastilat al lui Calgon. Cum care Calgon? Ăla cu care trăieşte maşina de spălat! Mai mult, şi mai mult... Fără să am o minimă cultură generală a detergenţilor, ani de zile am făcut umbră pământului fără să ştiu ce e acela Calgon. Lichid de frână, ulei de motor, sirop de tuse?
Nici acum nu ştiu foarte bine, pe motiv că nu mă interesează viaţa intestinală a maşinii de spălat. Sunt la fel de dură cu ea ca şi apa. Ştiu însă cântecelul pe care ni l-au înfipt în creier copywriterii: "Ma-şi-na de spă-lat trăieşteee mai muuult cu Caaalgon!". Pam-pam. Reclamă explicativă, în varianta retro: un instalator având 20 de ani vechime în branşă îşi dă cu tesla peste... branşă şi le explică gospodinelor care taie ceapă în faţa micilor ecrane: "din cauza depunerilor de calcar se strică maşinile voastre şi voi mă chemaţi pe mine să le repar, ca să mănâncă şi gura mea ceva.
Folosiţi Calgon, ca să rămân fără obiectul muncii!". Citatul e aproximativ, mesajul însă ăsta este. În varianta care rulează încă pe micile ecrane, un nene cu mustaţă pe oală (ca a lui Ilarion Ciobanu din "Toate pânzele sus"), cu ochelari de Harry Potter şi halat alb, ŕ la Streinu Cercel, ne îndeamnă să ne folosim neuronii. "Gândeşte-te că o maşină foloseşte 70 de litri de apă la un singur ciclu de spălare". Mă gândesc şi-mi dă cu virgulă. Poate doar maşina de la spălătoria Spitalului de Urgenţă să aibă aşa debit. Ce conteză?
"Expertul" (astăzi, un halat alb pe umeri valorează cât un atestat) continuă: "mai multă apă, mai multe depuneri". Depuneri cu dobândă la vedere sau depuneri de grăsime? "Depuneri", nu contează, les connaisseurs ştiu despre ce este vorba, mai ales că "expertul" vorbeşte dintr-un "laborator de teste pentru maşini de spălat". Urmează trilulilu: "maşina de spălat trăieşte... şamd".
E-n regulă, să fie sănătoasă, dar noi? Dinţii noştri spălaţi cu apă dură, gâtul nostru care bea aceeaşi apă dură-dură, rinichii noştri loviţi zilnic de duritatea din H20, faringele şi uretrele noastre? Într-o lume atât de dură, noi, care abia ne mai târâm stalactitele şi stalacmitele din vezici, unde ne băgăm pastila de Calgon ca să trăim mai mult? Experţilor! Data viitoare vom vorbi despre ce metode folosesc animalele ca să nu mai pută.
