x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Un dinte cariat al lui John Lennon, vândut la licitaţie. Vezi cu ce sumă impresionantă a fost cumpărat

Un dinte cariat al lui John Lennon, vândut la licitaţie. Vezi cu ce sumă impresionantă a fost cumpărat

06 Noi 2011   •   10:42
Un dinte cariat al lui John Lennon, vândut la licitaţie. Vezi cu ce sumă impresionantă a fost cumpărat

Un dinte care a apartinut lui John Lennon a fost vandut intr-o licitatie din orasul Stockport pentru suma de 19.500 de lire (31.452 de dolari), informeaza BBC.

Un dentist canadian, Michael Zuk, a licitat prin telefon si a oferit aproape 200.000 de lire pentru molarul lui Lennon.

Muzicianul i-a dat dintele menajerei sale Dot Jarett la inceputul anilor 1960.

Dentistul vrea sa expuna molarul lui John Lennon in cabinetul sau. "Cand am auzit ca este scos la licitatie, trebuia sa il am", a declarat Michael Zuk. Canadianul a mai spus despre faimosul molar ca desi unii oameni il vor considera scarbos, altii vor fi fascinati de el.

Karen Fairweather, o reprezentata a casei de lictatii, a spus ca este un dinte urat, cariat. "John Lennon s-a intors de la dentist si i-a dat dintele menajerei sale pentru ca aceasta sa-l arunce sau de ce nu, sa il daruiasca fetei sale drept suvenir", a marturisit Karen.

×
Subiecte în articol: john lennon licitatie dentist dinte molar