x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Un spaniol lansează motorul de căutare Buigle, pentru a ajuta financiar Biserica Catolică din Spania

Un spaniol lansează motorul de căutare Buigle, pentru a ajuta financiar Biserica Catolică din Spania

de Jurnalul National    |    08 Mai 2008   •   00:00

Un informatician spaniol a creat un motor de căutare pe Internet, botezat Buigle, ce are drept scop de a ajuta financiar Biserica Catolică a Spaniei, informează Rompres.

Un informatician spaniol a creat un motor de căutare pe Internet, botezat Buigle, ce are drept scop de a ajuta financiar Biserica Catolică a Spaniei, informează Rompres. Motorul de căutare funcţionează ca Google (utilizează aceeaşi tehnologie), dar veniturile provenite din publicitate vor fi utilizate ca donaţie pentru Biserica Catolică'', se afirmă pe pagina web. Jurnalist şi matematician, Carlos Mencos a decis crearea Buigle după modificarea legii spaniole privind finanţarea Bisericii Catolice. Noul sistem de finanţare, decis în septembrie 2006, a anulat alocarea în fiecare an de către stat a sumei de 30 de milioane de euro şi a majorat în schimb de la 0,52 % la 0,70 % procentul din impozitul pe venit pe care contribuabilii spanioli îl pot vărsa de bunăvoie în contul Bisericii Catolice. Veniturile anuale provenite din partea contribuabililor sunt estimate la 140 milioane de euro, sumă ce nu reprezintă decît o mică parte din necesarul Bisericii pentru cele 68 de dioceze şi 15.000 de preoţi. Bugetul global anual al celor 68 de dioceze spaniole este estimat la peste un miliard de euro.

×
Subiecte în articol: magazin