x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Viata de zi cu zi in atentia corporatiilor

Viata de zi cu zi in atentia corporatiilor

16 Iun 2004   •   00:00

SUFLETUL COMERTULUI

In goana dupa castig sau putere, companiile si personalitatile s-au prins ca cea mai simpla si profitabila cale de a ajunge la inima oamenilor si deci a consumatorilor este de a actiona in interesul ambelor parti.
CLAUDIA CURICI

Mobilizarea comunitatii in vederea implicarii active si responsabile a membrilor ei nu mai este apanajul liderilor de opinie (preoti, invatatori) ca acum sute de ani. Astazi, companiile si persoanele - institutie epuizand multe dintre tipurile de abordari traditionale ale publicurilor se hotarasc sa investeasca in comunitate, vezi modelul Shell, o companie petroliera care dezvolta ample proiecte dedicate protectiei mediului. Caci ce alta modalitate este mai eficienta intru transmiterea valorilor si intru izvor de simpatie, care te mai si linisteste pe deasupra in ale constiintei?

Oameni pentru oameni

Si cum orice initiativa demna de luat in seama trebuie sa fie si premiata, pe 11 iunie a avut loc concursul national "Oameni pentru oameni", parte a programului de Responsabilitate Sociala a Companiilor. Rolul acestui concurs este de a recompensa si incuraja reprezentantii mediului de afaceri din Romania si ai organizatiilor neguvernamentale ce se implica in rezolvarea problemelor comunitatii in cadrul careia isi desfasoara activitatea. La 100 de proiecte inscrise, evaluate dupa rezultate si impact, durata si resurse alocate, valoarea estimativa a sumei totale implicate in aceste activitati este de 6,4 milioane de euro. Dar nu banii sunt cei care dau valoare acestor proiecte, ci schimbarea pe care o aduc in comunitati, prin perspectivele de dezvoltare pe care le ofera pe termen lung.

Alta abordare

De remarcat ca un numar semnificativ de programe inscrise continua proiecte incepute in anii anteriori, ceea ce dovedeste existenta unor strategii pe termen lung si faptul ca suportul acordat de companii este coerent si sistematic. De asemenea, tinta acestor programe nu mai este reprezentata in exclusivitate de grupurile defavorizate, ci apar si teme, precum asigurarea unor oportunitati de educatie, sprijin pentru femei aflate in situatii de risc care doresc inceperea unei afaceri, infiintarea unui muzeu al rezistentei anticomuniste sau oferirea de burse studentilor din mediul rural.

Concret

La categoria demers educational cu efecte pe termen lung, Coca-Cola sustine financiar si logistic proiectul "Magia cartii", ce isi propune sa formeze gustul pentru lectura al copiilor. Pe aceleasi coordonate se inscrie si Procter & Gamble, care, printr-un program intitulat "Invata sa schimbi lumea" isi propune sa dezvolte abilitatile copiilor de a identifica probleme ale comunitatii din care fac parte si sa-i ajute sa puna in practica proiectele elaborate de ei, incurajand spiritul de echipa. Cea mai mare investitie de anul trecut (162.400 USD) intr-un proiect comunitar apartine Fundatiei Sensiblu, ce are ca scop sustinerea femeilor si a copiilor victime ale violentei domestice. Dovedind inspiratie si implicare pe termen lung, acest proiect se constituie si intr-o campanie de sensibilizare a opiniei publice prin implicarea barbatilor in lupta impotriva violentei domestice.

PREMIANTI

Citibank Romania - Microfond - 38,340 USD Kiss FM, TV Bit Iasi - Coalitia impotriva traficului de femei si campania regionala de constientizare publica - 86.997 USD

Junior Achivement Romania, Citibank, General Electrics - "Economics for Leaders" - 77.000 USD

Banca Romana Pentru Dezvoltare - proiectul de cercetare Muzeul Rezistentei Anticomuniste in Tara Fagarasului - 40.000 euro (5.000 BRD)
×
Subiecte în articol: sufletul comertului