x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Viaţa secretă a obiectelor de zi cu zi, în viziunea unui artist plastic

Viaţa secretă a obiectelor de zi cu zi, în viziunea unui artist plastic

18 Mar 2011   •   16:04
Viaţa secretă a obiectelor de zi cu zi, în viziunea unui artist plastic

Câţi dintre noi nu personificam în copilărie obiectele? Un cub vorbea cu o minge, o păpuşă vorbea la telefon cu o alta care işi făcea unghiile şi morcovii fierţi din supă te îndemnau să-i mânânci, ce-i drept, cu vocea părinţilor, erau lucruri la ordinea zilei. Iată că un artist american nu a uitat de jocurile din copilărie şi ne demonstrează că obiectele trăiesc o viaţă secretă şi palpitantă.

Terry Border s-a gândit să dea „viaţă” iluziei obiectelor care, în viziunea sa, au şi ele ceva de spus... sau de arătat cu privire la viaţa de zi cu zi, provocând, de cele mai multe ori, măcar un zâmbet în colţul gurii. Şi e adevărat că e greu să nu zâmbeşti când vezi un stilou „ţintuit” care încearcă să evadeze, două snacks-uri vinovate de puţină „tăvăleală”, un kiwi sătul de „părul” de pe spate şi un hamburger crezându-se Statuia Libertăţii. Noi ne-am amuzat, aşa că vă invităm şi pe voi să descoperiţi o altă faţă a unora dintre cele mai banale obiecte. (foto: Terry Border)

 

 

×
Subiecte în articol: artă obiecte