x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Vitamina D reduce riscul de diabet de tip-1!

Vitamina D reduce riscul de diabet de tip-1!

de Andrei Mihai Laslau    |    24 Mar 2008   •   00:00

O Metaanaliză publicată în ediţia din 13 martie 2008 a Jurnalului ‘ Archives of Disease in Childhood’ (Arhivele Bolilor in Copilarie) arată că suplimentarea cu vitamina D reduce riscul de apariţie al diabetului de tip-1 la copii cu 29%. (1)

 

Cercetătorii au examinat 4 studii caz-control şi un studiu de cohortă ce au inclus 6455 de copii. Din aceştia, 1429 au dezvoltat diabet de tip-1. Analiza studiilor a arătat că suplimentarea cu vitamina D duce la o reducere a riscului de a dezvolta diabet de tip-1 cu 29% (odds ratio 0.71, 95% CI 0.60 to 0.84).  A existat şi un efect de tip doză-răspuns. Astfel cu cât s-a administrat o doză mai mare de vitamina D cu atât riscul de diabet a fost mai scăzut.

Intr-unul dintre studiile analizate, copiii care au primit ulei de ficat de cod în perioada 7-12 luni au avut un risc mai mic de a dezvolta maladia decât cei care au primit suplimentul în perioada 0-6 luni.

DIABETUL DE TIP-1 este considerat a fi o boală autoimună, sau mai precis o insulită autoimină. În pancreas există nişte structuri denumite insulele lui Langhers’ după numele medicului ce le-a descoperit în 1869. Insulele au celule de diferite tipuri. 65-80% din celulele insulei sunt de tip beta şi secretă insulină. Insulita este de fapt o inflamaţie a celulelor insulei. În organism apar autoanticorpi  ‘antiinsulă’ ce distrug celulele producătoare de insulină. Există şi şi alte tipuri de autoanticorpi , printre care autoanticorpi antiinsulină, dar cauza apariţiei acestor autoanticorpi nu este cunoscută. Odată ce aceşti autoanticorpi apar, bolnavii fac diabet de tip-1 şi depind de administrarea de insulină pentru a supravieţui.

 

SITUAŢIA ACTUALĂ. Fundaţia Mondială a Diabetului arată că 6% din populaţia mondială are diabet. (aproximativ 230 de milioane de oameni). La fiecare 10 secunde o persoană moare din cauza diabetului sau complicaţiior acestuia. 3% din decesele din America sunt cauzate de diabet. În SUA, diabetul este prima cauză a insuficienţei renale, prima cauză a amputărilor de membre şi prima cauză a disfunţiei erectile. Evident, există o ‘soluţie’ pentru toate acestea : pentu insuficienţa renală -  dializă şi eventual transplant renal, pentru amputări - proteze, iar pentru disfuncţia erectilă - VIAGRA. Se estimează ca în anul 2007 costurile necesare îngrijirii bolnavilor cu diabet vor fi de 375 de miliarde de dolari. Prevenirea diabetului sau a complicaţiilor acestuia ar putea reduce semnificativ aceste costuri. 5-10% din toate cazurile de diabet sunt de tip 1, iar pacienţii au nevoie de insulină pentru a rămâne în viaţă. Numai în Africa Subsahariană trăiesc 38000 de copii cu diabet de tip1. (2)

 

CUM OBŢIN VITAMINA D? Vitamina D este formată în corpul nostru prin expunerea la soare. Toţi oamenii au în piele un compus sterolic, derivat de la colesterol (7-dehidrocolesterol), care sub acţiunea razelor ultraviolete de tip B (UVB) se transformă în previtamina D (colecalciferol). Ulterior acesta suferă o transformare hepatică(25hidroxilare) şi una renală (1hidroxilare), devenind vitamina D activă sau 1,25-dihidroxicolecalciferol (1,25-D3). Alte surse de provenienţă a vitaminei D sunt cele alimentare : peştele oceanic, uleiul de peşte, untura de peşte, laptele gras, brânzeturile grase, untul, sucurile fortificate, pâinea fortificată şi nu în ultimul rând suplimentele cu vitamina D.

Deficitul de vitamină D duce la osteopenie, osteoporoză, slăbiciune musculară, fracturi osoase, risc mărit pentru multiple cancere, boli autoimune, boli infecţioase şi boli cardiovasculare.

Suplimentarea cu vitamină D are multiple roluri pentru viaţa şi sănătatea umană. Beneficiile includ scăderea mortalităţii cu 7-13%, scăderea riscului de cancer cu 77%, risc scăzut de osteoporoză şi fracturi osoase la vârstnici, creşterea imunitatii împotriva visusului gripal, dar şi a bacilului tuberculozei, reducerea riscului de boală de inimă, reducerea riscului de apariţie a unor boli autoimune. Costul acestor beneficii :  1 euro pe lună (2000-4000UI/zi) (3,4,5,6).

CONCLUZIE: Administrarea de vitamină D la nou- născuţi în primul an de viaţă reduce riscul de apariţie al diabetului de tip-1 cu 29%.

 

 

Bibliografie :

1)Arch Dis Child. 2008 Mar 13 [Epub ahead of print] Vitamin D Supplementation in Early Childhood and Risk of Type 1 Diabetes: a Systematic Review and Meta-analysis.

2) World Diabetes Foundation

3) Jurnalul de Sănătate ; Andrei Mihai Laslău ; 18 iunie 2007 Cancerul şi gălbenuşul de ou

4) Jurnalul Online; Andrei Mihai Laslău ; 20 Septembrie 2007; Vitamina D reduce riscul de cancer

5) Jurnalul Online; Andrei Mihai Laslău ; 12 iunie 2007 ;Vitamina D beneficii

6) Andrei Mihai Laslău ; 6 decembrie 2007;  Vitamina D reduce mortalitatea

×
Subiecte în articol: magazin reduce vitamina tip-1 diabet