x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Vocea masculină perfectă – O silabă Alan Rickman, o silabă Jeremy Irons

Vocea masculină perfectă – O silabă Alan Rickman, o silabă Jeremy Irons

30 Mai 2008   •   00:00

Cercetătorii britanici spun că au descoperit formula matematică pentru vocea umană perfectă, bazată pe o combinaţie dintre ton, viteza de vorbire, frecvenţa cuvintelor pe minut şi intonaţie, potrivit unui studiu preluat de BBC.

La acest studiu, comandat de Post Office Telecoms din Marea Britanie, au participat mai multe persoane care au fost rugate să evalueze 50 de voci.

Studiul a fost coordonat de lingvistul Andrew Linn, de la Universitatea şi Sheffield, şi de inginerul de sunet Shannon Harris.

Cei doi au elaborat, pe baza răspunsurilor participanţilor la studiu, o formulă matematică a vocii umane perfecte. Pentru această formulă se iau în calcul tonul, viteza de vorbire, frecvenţa cuvintelor pe minut şi intonaţia vorbitorului.

Astfel, vocea ideală ar trebui să emită nu mai mult de 164 de cuvinte pe minut, cu o pauză de 0,48 de secunde între propoziţii. Intonaţia de la sfârşitul propoziţiei ar trebui să coboare, nu să urce.

Trăsăturile vocale asociate cu caracteristici pozitive, precum încrederea, au fost foarte apreciate de participanţii la studiu.

Vocea feminină perfectă ar fi, în opinia celor doi specialişti, o combinaţie între cele ale actriţelor Judi Dench şi Honor Blackman şi cea a prezentatoarei de televiziune Mariella Frostrup. Vocea lui Frostrup a fost calificată drept "fascinantă", pentru că este adâncă şi oferă senzaţia de încredere.

Vocea masculină perfectă ar fi o combinaţie între actorii Alan Rickman şi Jeremy Irons, care pronunţă 200 de cuvinte pe minut şi face pauze de 1,2 secunde între propoziţii.

Formula matematică poate fi un exemplu perfect al modului în care funcţionează vocile şi caracteristicile care le fac atractive sau respingătoare. "Ca oameni, ştim instinctiv ce voci ne emoţionează profund şi ce ne face să tremurăm de dezgust", a indicat Linn.

Linn a mai spus că formula explică de ce vocile grave, adânci, inspiră încredere ascultătorilor.

  • Mediafax

×
Subiecte în articol: magazin vocea