x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Vrăjitorul Oz

Vrăjitorul Oz

de Adriana Paduraru Vaduva    |    04 Iun 2010   •   00:00
Vrăjitorul Oz

Consultaţiile la Dr Oz continuă şi în perioada estivală la Euforia TV. În fiecare zi, de luni până vineri, vă întâlniţi cu Mehmet Oz, un foarte apreciat medic cardiolog din Statele Unite.

Dr Oz are un CV impresionant. Este profesor de chirurgie la Columbia University, conduce Institutul Cardiovascular şi Programul de medicină de la New York Presbyterian Hospital. Face aproximativ 250 de operaţii pe inimă anual. Este autorul a peste 400 de publicaţii originale, capitole de cărţi şi cărţi medicale. Printre ele: "Healing from the Heart", scrisă împreună cu dr Roizen; "YOU: The Owner's Manual: An Insider's Guide to the Body That Will Make You Healthier and Younger", apărută în mai 2005. Cea mai recentă carte este "YOU: Being Beautiful", scrisă tot împreună cu dr Roizen.

Dr Oz are un succes fulminant şi în televiziune. Celebra Oprah Winfrey, care l-a avut ca invitat în mai multe ediţii ale show-ului său, a "mirosit" potenţialul pe care îl are Mehmet Oz şi i-a oferit propria emisiune. Aşa a apărut Dr Oz Show. Se întâmpla în septembrie 2009 şi audienţele înregistrate dovedesc faptul că Oprah nu s-a înşelat deloc. Aproximativ 3,5 milioane de oameni, în medie, sunt cu ochii pe "descoperirea" lui Winfrey.

Cum să arăţi mai bine în 90 de zile, Miracole medicale, Nutriţie inteligentă, Copii buni, obiceiuri proaste, Cum să te laşi de fumat, Dieta dr Oz, Sexul şi căsătoria, Sfaturi pentru hidratarea pielii, Cum să slăbeşti mâncând mult sunt doar câteva dintre temele pe care Mehmet Oz le abordează în fiecare emisiune.

APRECIERI
În 2008, dr Oz s-a clasat pe locul 44 în topul celor mai influente personalităţi, realizat de revista Time. De asemenea, Esquire l-a plasat printre cei mai influenţi 75 de oameni ai sec. XXI. A fost numit "Liderul Global al Zilei de mâine" de World Economic Forum şi face parte din grupul celor mai influenţi 100 de studenţi care au terminat Harvardul.

ÎN FAMILIE
Mehmet Oz s-a născut în Cleveland, Ohio, având ambii părinţi turci, Suna şi Mustafa. Acum locuieşte în New Jersey împreună cu soţia sa. Sunt căsătoriţi de 23 de ani şi au patru copii. Oz vorbeşte fluent şi limba turcă. De altfel, Oz şi-a dobândit cetăţenia turcă după ce şi-a satisfăcut serviciul militar obligatoriu în Turcia. O dată cu satisfacerea serviciului militar, Oz avea obligaţia ca, în eventualitatea unui război, să se înroleze în rândurile armatei turce. Acest lucru a fost valabil numai până în 2001, când Oz a împlinit 41 de ani şi nu mai putea fi "concentrat".

×
Subiecte în articol: magazin