x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Vulcan activ in Filipine

Vulcan activ in Filipine

de Pompiliu Kostas Radulescu    |    31 Iul 2007   •   00:00
Vulcan activ in Filipine
Sursa foto: Francis Malasig/

Norul de cenuşă a acoperit căteva sate şi hectare intregi de culturi. Semnele unei erupţii catastrofale?

NU INCĂ. Cel puţin aşa spun cercetătorii care au studiat in decursul ultimelor zile ameninţătorul vulcan Bulusan, situat la aproximativ 275 de kilometri sud-est de capitala Manila. "Ţinem insă sub observaţie localităţile din apropiere, dintre care două, Juban şi Irosin sunt in alertă şi gata de a fi evacuate in cel mai scurt timp posibil, dacă se va dovedi necesar. De altfel, trupe guvernamentale au inconjurat zona şi, pe o rază de căţiva kilometri, s-a declarat starea de urgenţă", a declarat Bella Tubianosa, de la Institutul de Seismologie şi Vulcanologie din Filipine.
Aflat in aşa numitul "inel de foc" al lanţului de vulcani din oceanul Pacific, areal ce deţine un negru record topul zonelor cu risc seismic, Bulusan a inceput să dea semne de activitate deja din martie anul trecut. In decursul acestei săptămăni insă, emanaţiile de gaze şi cenuşă au semănat panică in răndul populaţiei, forţănd guvernul să ia măsuri immediate pentru a ţine situaţia sub control. "O nouă erupţie de cenuşă este iminentă, dar nu cred că vulcanul va constitui o ameninţare in viitorul previzibil", a adăugat Bella Tubianosa.

×
Subiecte în articol: magazin