Wall Street Journal: Moscova a învins la Bucureşti

11:07 • Securitatea europeană ar fi trebuit să fie o problemă a secolului trecut, dar a prins din nou contur în contextul în care cererile Ucrainei şi Georgiei de a se apropia de Occident au fost practic blocate de un veto al Rusiei la summitul NATO, comentează un editorialist al Wall Street Journal.

UMBRA COMUNISMULUI. În sălile Casei Poporului lui Nicolae Ceauşescu, idealismul american a fost zdrobit de un Kremlin agresiv şi de principalul său aliat european, Germania. Statele Unite au pierdut această bătălie, scrie editorialistul cotidianului Wall Street Journal. Învingătorul clar de la Bucureşti a fost preşedintele rus Vladimir Putin, care nici măcar nu se afla în România în momentul luării deciziei. Washingtonul nu va reuşi să minimalizeze regresul înregistrat de proiectul american de reunificare a Europei. Acesta a fost ultimul summit la care a participat preşedintele George W. Bush, iar incapacitatea sa de convinge Germania să accepte includerea Ucrainei şi Georgiei în MAP va marca moştenirea pe care o lasă în Europa. În vara anului 2001, înainte de apariţia "Doctrinei Bush", după atentatele din 11 septembrie, preşedintele şi-a luat angajamentul de a face din răspândirea libertăţii pe vechiul continent una dintre priorităţile sale. La scurt timp după aceea, el a salutat aderarea la NATO a şapte foste republici comuniste, inclusiv România. Apoi, Washingtonul a susţinut revoluţiile democratice din Ucraina şi Georgia.

GHIMPELE. Lupta de la Bucureşti s-a purtat în jurul dreptului acestor foşti vasali ai Rusiei de a-şi lăsa trecutul în urmă şi de a revendica un loc în Occident. Ucraina şi Georgia şi-au prezentat clar alegerea, cerând Planuri de Acţiuni în vederea aderării (Membership Action Plan, MAP). După cum îi sugerează şi numele, acest acord preliminar are o importanţă simbolică şi reprezintă o foaie de drum pentru o posibilă aderare la NATO. Fără niciun cost şi nicio obligaţie, MAP ar fi aşezat aceste ţări pe drumul către Occident. Putin respinge practic orice iniţiativă strategică a Statelor Unite în Europa, de la independenţa Kosovo, până la instalarea de rachete de interceptare. Dar Rusia nu are interese directe în Kosovo şi ştie că apărarea antirachetă nu reprezintă nicio ameninţatre. MAP, pe de altă parte, contează. Georgia este un ghimpe proamerican în coasta Rusiei, pe care Kremlinul vrea să îl smulgă, cu forţa dacă este nevoie. La rândul său, Ucraina, cea mai mare fostă republică sovietică, este un trofeu de preţ. Rusia depune eforturi disperate pentru a menţine aceste state în sfera sa de influenţă, iar Germania a jucat joi rolul de intermediar, consideră editorialistul. Summitul de la Bucureşti nu a fost cel mai fericit moment pentru diplomaţia americană. Statele Unite au acţionat târziu în privinţa Ucrainei şi Georgiei. Pentagonul şi Departamentul de Stat au preferat să se concentreze pe obţinerea unui acord rus în dosarul apărării antirachetă şi au pierdut din vedere aspectul care conta cu adevărat, consideră Wall Street Journal. Când Bush a început să exercite presiuni puternice, săptămâna aceasta, cancelarul german Angela Merkel se hotărâse deja. Bush nu a putut să o facă să se răzgândească la Bucureşti. Germania este noua Franţă, continuă editorialistul. În condiţiile în care actualul lider la Paris, Nicolas Sarkozy, renunţă la scepticismul "gaullist" faţă de NATO, Berlinul joacă rolul de aliat-problemă. Deşi Gerhard Schroeder îşi ia în prezent, indirect, salariul de la Kremlinului, "schroederismul" trăieşte. Succesorul său, Angela Merkel, conduce o coaliţie fragilă şi, potrivit unui oficial apropiat ei, nu îndrăzneşte să intre într-o dispută în ceea ce priveşte politica externă înainte de alegerile de anul viitor.

DECISIVI. Putin, care participă vineri la primul său Consiliu NATO-Rusia, va fi, cu siguranţă, într-o dispoziţie bună. Moscova a avut în sfârşit un cuvânt de spus în deciziile NATO: "Data viitoare când vom încerca să invocăm Articolul 5 (clauza de autoapărare a Alianţei - n.red.), va trebui să cerem mai întâi permisiunea Rusiei?", a întrebat ironic Mart Laar, fost premier eston. În Europa de Est, imaginea Germaniei şi Rusiei care decid împreună soarta ţărilor aflate între ele trezeşte amintiri tulburătoare. "Seamănă cu o capitulare în faţa Rusiei", a declarat Oleh Ribaciuk, fost vicepremier ucrainean. "Sincer, aceasta este o problemă mai mare pentru alianţă decât pentru noi", a adăugat el. Oficialii georgieni se tem că o Rusie încurajată va încerca să îşi folosească avantajul obţinut la Bucureşti împotriva preşedintelui Mihail Saakaşvili, de exemplu prin alimentarea violenţelor în regiunea separatistă Abhazia. Sună paranoic, dar, ţinând cont de experienţa Kremlinului în Balcani, perfect plauzibil, afirmă editorialistul. În Ucraina, Guvernul format recent al Iuliei Timoşenko, unul dintre liderii Revoluţiei Portocalii din 2004, va avea, la rândul său, de suferit de pe urma acestei respingeri publice de către Occident.

NELINIŞTE. Cel mai grav dintre toate scenariile posibile ar fi ca interpretarea rusă a evenimentelor de la summitul de la Bucureşti să stea în picioare. Deşi autoritară pe plan intern, Rusia nu îi poate împiedica pe alţii să se democratizeze şi să se orienteze către Occident - decât în cazul în care europenilor li se face frică, aşa cum s-a întâmplat săptămâna aceasta. Decizia în ceea ce priveşte Ucraina şi Georgia urmează să fie revizuită în decurs de un an, iar pentru credibilitatea NATO, cu cât mai repede, cu atât mai bine. În mod paradoxal, poate, relaţiile transatlantice în ultimul an de mandat al unui preşedinte acuzat adesea că le-a distrus nu au fost niciodată atât de promiţătoare. Bush a avut noroc că mandatul său a expirat după cele ale lui Schroeder şi Chirac şi că la Berlin şi Paris au venit lideri care înţeleg că Europa nu are nicio alternativă serioasă la o alianţă militară strânsă cu Statele Unite. Sarkozy a semnalat în această săptămână intenţia de a readuce Franţa în structurile militare ale NATO şi de a suplimenta contingentul francez din Afganistan. Povara în cadrul NATO ar putea fi repartizată mai bine, dar, aşa cum s-a întâmplat şi în timpul Războiului Rece, Statele Unite, Marea Britanie şi câteva alte ţări au tendinţa de a-şi asuma cea mai mare parte din ea. Bush poate fie mulţumit şi de decizia Alianţei de a sprijini un alt proiect care marchează preşedinţia sa, scutul antirachetă. Această decizie le oferă Poloniei şi Cehiei o justificare politică pentru instalarea bazei radar şi rachetelor de interceptare pe teritoriul său.

ÎŞI DAU MÂNA? NATO, care este pe cale să intre în al şaptelea său deceniu de existenţă, trebuie să devină "o alianţă expediţionară care să îşi trimită forţele în lume" pentru a asigura "libertatea şi pacea", consideră Bush. Din punctul său de vedere, membrii NATO sunt uniţi în primul rând de o civilizaţie comună, nu de tratate. Deşi Bush a subliniat că Rusia nu este un "inamic", pentru majoritatea membrilor NATO, agresivitatea regimului lui Putin a fost un factor care i-a unit. Un mic pas înapoi la Bucureşti, nu ar trebuie să distragă Statele Unite de la a duce la bun sfârşit ceea ce a început prin prăbuşirea Zidului Berlinului, în urmă cu aproape o generaţie. "Aceasta este o alianţă care trebuie condusă", a declara un oficial european din NATO, care a precizat că numai Statele Unite sunt calificate pentru acest rol.