x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Woody Allen, extrem de darnic cu Penelope Cruz

Woody Allen, extrem de darnic cu Penelope Cruz

09 Mai 2011   •   17:04
Woody Allen, extrem de darnic cu Penelope Cruz
Sursa foto: Gustau Nacarino /REUTERS


Woody Allen  a fost atât de încântat de colaborarea cu Penelope Cruz pentru filmul „Vicky, Cristina, Barcelona” încât i-a făcut un cadou special, el dăruindu-i singura sa pereche de ochelari de schimb. Excentricul regizor este binecunoscut pentru ochelarii pe care îi poartă, aceştia putând fi comparaţi cu o marcă înregistrată pe numele lui Allen. „Mi-a dat ochelarii săi, singura pereche de schimb pe care o avea. Dar nu îi pot purta, i-am pus o singură dată şi aproape că am lovit maşina. Sunt o piesă de muzeu”, a povestit Penelope Cruz pentru Female First, adâugând că abia aşteaptă să lucreze din nou cu Woody Allen.

În filmul „Vicky, Cristina, Barcelona”, Penelope şi Scarlett Johansson au avut o scenă în care a trebuit să se sărute, şi, spune actriţa, deşi ele două nu au avut nici o problemă cu acest lucru, Woody Allen a fost mai mult decât comic prin faptul că era mai stresat decât ele amândouă împreună. „Scarlett şi cu mine eram în regulă. Ne-am înţeles foarte bine, ea e foarte drăguţă. Dar Woody? Ha. Ştia că trebuia să ne sărutăm şi că nu era mare lucru, însă am vrut să îl tachinăm. Aşa că l-am întrebat «Woody, cum vrei să filmezi scena, dintr-un anumit unghi sau de aproape?». Şi am văzut că el, de fapt, studia de zor un pistrui de pe mână, ignorând complet conversaţia despre sărut. Mi-a zis «Mă îngrijorează tare soarele spaniol, trebuie să merg la dermatolog imediat». Şi ne-a lăsat pe platou. S-a întors, bineînţeles, să filmeze scena, n-a fost nimic, însă era atât de agitat”, a mai povestit cu umor actriţa. 

×