x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Gheorghe Oprea a refuzat azilul politic de dragul lui Ceauşescu

0
Autor: Ilarion Tiu 01 Feb 2011 - 17:35
Gheorghe Oprea a refuzat azilul politic de dragul lui Ceauşescu Arhivele Naţionale/

149418-768w2377.jpgProcesul membrilor Comitetului Politic Executiv al CC al PCR a continuat în primele trei luni ale lui 1991. La capătul lunii martie, avocaţii au susţinut pledoariile finale, iarăşi acu­za­ţilor li s-a acordat ultimul cuvânt înainte de pronunţarea sentinţei. Până atunci au fost audiaţi tot felul de martori, precum Tudor Postelnicu, fostul ministru de Interne, Ion Coman, stenografele Comitetului Central prezente la şedinţele CPEx din 17, respectiv 22 decembrie 1989.

Printre cei judecaţi s-a aflat şi primvice-premierul Gheorghe Oprea. Situaţia sa era ceva mai deo­se­bită decât a majorităţii colegilor de boxă: pe timpul derulării evenimen­telor care au condus la fuga cuplului Ceauşescu, nu se afla în ţară. Din 20 de­cembrie se afla în Turcia, într-o vi­zită oficială, planificată cu multă vre­me înainte. Acolo a aflat Oprea că „Ceauşescu nu mai e”. Pentru ziariştii turci şi occidentali, să aibă în faţă un oficial al clătinatului regim de la Bucureşti era mană cerească. În­trebat dacă intenţionează să ceară azil politic în Turcia sau într-o altă ţară, Gheorghe Oprea a răspuns se­nin că nu ia în calcul această posibi­li­­tate. S-a întors în ţară pe 26 decembrie, la bordul unei nave care a ancorat la Constanţa. N-a fost primit cu pâi­ne şi sare, ci cu o pereche de că­tu­şe.

Gheorghe Oprea a fost unul dintre liderii importanţi ai partidului şi ai statului comunist în perioada lui Ni­colae Ceauşescu. Dosarul său de ca­dre, depozitat la Arhivele Na­ţio­na­le ale României, ne dezvăluie personalitatea fostului prim-viceprim-ministru din decembrie 1989, precum şi etapele ascensiunii sale în ca­riera politică.
S-a născut pe 15 aprilie 1927, în comuna Ţintea din judeţul Prahova. Făcea parte dintr-o familie cu ori­gini „sănătoase”, fiind fiul unui şofer auto şi al unei casnice. În 1937 a părăsit satul natal, ducându-se la Ploieşti, unde a urmat cursurile Liceului Industrial din localitate.

La terminarea studiilor, în 1942, Georghe Oprea s-a angajat la Uzinele „Mărginanca” din Plopeni, unde a lucrat ca laborant şi controlor tehnic. După 23 august 1944 s-a în scris în sin­dicat, fiind ales în comitetul de întreprindere. Apropierea de sindicat a însemnat şi legături cu Partidul Co­munist, devenind în scurt timp membru al acestuia şi component al celulei de bază de la Uzinele „Mărginanca”. Deoarece a fost remarcat de condu­cerea unităţii pentru calităţile sale in­te­lectuale a fost trimis să urmeze cursu­rile Facultăţii de Mecanică, la Institutul Politehnic din Bucureşti.

Mutarea în Capitală a însemnat un mare pas înainte pentru cariera politică a lui Gheorghe Oprea. În primii ani de studiu s-a evidenţiat pentru seriozitatea sa, profesorii considerându-l unul dintre cei mai buni studenţi la învăţătură. Nu a lăsat deoparte nici activitatea de partid, fiind ales în biroul organizaţiei de bază. La cererea Partidului a întrerupt în 1951 cursurile la zi şi a fost promovat instructor la Secţia Industrie Grea a CC al PMR. A stat câteva luni în această funcţie, iar în acelaşi an a fost trimis la Comitetul Controlului de Stat, în funcţia de controlor la Secţia Ministerul Forţelor Armate. Aici a primit gradul de căpitan, cu toate că nu satisfăcuse stagiul militar!

În paralel cu demnităţile pe linie de partid şi-a continuat şi studiile la Facultatea de Mecanică, promovând în 1954 examenul de licenţă cu specializatea inginer mecanic. Peste trei ani, în 1957, Gheorghe Oprea a fost promovat în aparatul Ministerului Industriei Grele, ca director al Direcţiei generale de produse me­talice şi bunuri de consum. În acest minister a mai deţinut funcţiile de şef al Corpului de control şi director ge­ne­­ral al Direcţiei generale de me­ca­nică fină. A participat şi la câteva schimburi de experienţă în URSS, Cehoslovacia, Polonia şi Austria.

Din perioada activităţii în Minis­terul Industriei Grele, dosarul de cadre al lui Oprea înregistrează şi singura sa sancţiune pe linie de partid, cu mustrare, pentru lipsă de vi­gilenţă. Acest „incident” a fost urmat de o verificare a rudelor. O comisie a partidului s-a deplasat în localitatea natală pentru a strânge informaţii compromiţătoare. În urma discuţiilor cu membrii de partid din comuna Ţintea s-a stabilit că Oprea provenea dintr-o familie cu origini sănătoase, tatăl fiind şofer, iar mai toate rudele membre ale PMR. Excepţie făcea soţul surorii sale, care înainte de război fusese simpatizant al Mişcării legionare. Renunţase însă la ideile de dreapta, susţinea el, întrucât în perioada 1943-1948 se călugărise. Fratele lui Gheorghe Oprea, Şerban, fusese anchetat de Miliţie în 1949 pentru furtul unor cuţite vidia de la Atelierul Sovrompetrol din Lilieşti (jud. Prahova). După cercetări a fost găsit nevinovat. În urma verificării familiei fratelui lui Gheorghe Oprea, comisia a mai găsit un aspect biogra­fic interesant – tatăl soţiei lui Şerban fusese legionar, recunoscând ade­ziu­nea la Mişcare în trecut.

Însă aceste amănunte nu au fost con­siderate suficient de com­pro­mi­ţă­toare pentru Gheorghe Oprea. În 1961 a fost promovat, prin mutarea la Ministerul Metalurgiei şi Cons­truc­ţiei de Maşini, în funcţia de director general adjunct al Direcţiei gene­rale de autocamioane, tractoare şi me­canică fină. A stat un an în acest post, iar în 1962 a fost promovat adjunct al ministrului.

Ascensiunea pe linie ministerială a însemnat şi o bună activitate în ca­drul partidului. Din 1957 fusese mem­bru în comitetele de partid în toate ministerele în care lucrase. La Congresul a IX-lea al PCR, din iulie 1965, a fost desemnat membru su­ple­ant al Comitetului Central. La ur­mă­torul Congres, din august 1969, a fost răsplătit pentru fidelitatea sa cu funcţia de membru plin al CC-ului.

Din 1970, Gheorghe Oprea a fost mutat în aparatul central al Partidului, în funcţia de consilier al CC al PCR. Aici a avut o ascensiune rapidă, find numit vicepreşedinte al Consi­liului Suprem al Dezvoltării Econo­mi­­ce şi Sociale. În martie 1974, Oprea a fost numit vicepreşedinte al Consiliului de Miniştri. Promovarea în Guvern a fost urmată de o avansare pe linie de partid, fiind ales în Comitetul Politic Executiv al CC al PCR la Congresul al XI-lea, din noiembrie 1974. A stat în această funcţie până în decembrie 1989. Din aprilie 1978 şi până în decembrie 1989 Gheorghe Oprea a fost prim-viceprim ministru al Guvernului.

Încrederea în justiţia postrevoluţionară l-a adus după gratii
În declaraţiile date în faţa anchetatorilor, dar şi în timpul audierilor, Gheorghe Oprea a prezentat punctul său de vedere asupra evenimen­telor la care doar partial a fost martor. „Menţionez că în afară de participarea mea la şedinţa CPEx din 17 decembrie 1989, eu nu am mai desfăşurat nici o altă activitate în legătură cu evenimentele din de­cem­brie, a spus Gh. Oprea în faţa judecătorilor, fiind plecat în Turcia, unde am stat din 20 decembrie până în 26 decembrie 1989”.

„În 22 decembrie, imediat ce am aflat cursul evenimentelor de la Bucureşti – înlăturarea lui Ceau­şes­cu şi a soţiei acestuia, a declarat Gh. Oprea în anchetă, şi abolirea vechilor structuri de putere – mi-am exprimat adeziunea totală şi fără rezerve faţă de noile organe. (…) Corespondenţii de presă, ra­dio­te­leviziune m-au întrebat dacă do­resc să cer azil politic în Turcia sau în altă ţară, la care eu am răspuns nu categoric”. Atât în anchetă cât şi în timpul procesului Oprea a explicat şi raţiunile care l-au îndemnat să se întoarcă în ţară. „La toate in­ter­viu­ri­le acordate, a spus Oprea în sala tribunalului militar, la între­bă­ri­le re­pe­tate, dacă mă mai întorc în Ro­mâ­nia sau dacă solicit azil politic în Turcia sau în altă ţară, eu am răs­puns foarte clar şi fără şovăială că mă voi întoarce imediat în Ro­mâ­nia, că aceasta este ţara mea, aceas­ta este ţara în care m-am năs­cut şi am muncit şi am trăit.

Hotă­râ­rea mea de întoar­cere în ţară era întemeiată şi atunci pe faptul că nu mă consideram vinovat în nici un fel de evenimen­tele petrecute în Ro­­mânia între 16 şi 22 decembrie 1989”. Mai mult, nici o clipă nu s-a gândit că ar pu­tea ajunge după gra­tii. „Când am hotărât să mă în­torc în ţară din Turcia, a explicat Oprea, nu mi-am pus problema că aş pu­tea fi tras la răs­pundere pentru re­pri­ma­­rea de­mons­tranţilor de la Ti­mi­şoara, deoa­rece consideram că nu am nici o vină şi, deci, nici răs­pun­­de­re. În afară de aceasta, aveam în­cre­dere în poporul român şi în jus­ti­ţia lui.” La fel ca şi ceilalţi, Oprea a tă­găduit acuzaţia procuro­rilor, po­tri­­vit că­reia membrii Comi­te­tului Po­litic Executiv nu s-au opus ho­tă­râ­rii de a se trage în ma­ni­fes­tanţii de la Ti­mi­şoara şi Bu­cu­reşti. Nu aveai cum te opune, s-a apă­rat fostul vice-premier. „Niciodată în şe­din­ţele CPEx nu s-a luat un vot in­di­vidual asupra hotă­râ­ri­lor, mă­su­ri­lor ce urmau să se adop­te, a detaliat şi Oprea practicile de lucru din nu­­cleul puterii. De fiecare da­tă eram întrebaţi cu o formulă ge­ne­rali­za­toare dacă suntem de acord şi de multe ori răs­pun­sul era tăcerea tuturor, urmat de concluzia lui «deci, toată lumea este de acord»„.

Citeşte mai multe despre:   acum 20 de ani
Serviciul de email marketing furnizat de