x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Gorbaciov plănuise reînvierea strategiei Cominternului

0
Autor: Lavinia Betea 22 Dec 2010 - 19:42
Gorbaciov plănuise reînvierea strategiei Cominternului Luke Frazza/AFP/Mediafax Celebrat pe mapamond ca demolator al comunismului, reformatorul Gorbaciov e privit în ţara sa ca un mare învins

143688-afp-luke-frazza-000-arp1875171.jpgPrima ţară din lagărul socialist fără comunişti a fost România. În istoria sistemului, cazul românesc prezintă, de altfel, particularităţi deosebite. Dacă, la finele celui de-al doilea răz­boi mondial, România era ţara cu cei mai puţini comunişti din Europa, în 1989 avea cea mai impresionată re­prezentare numerică a cetăţenilor ei în partidul comunist – circa o pătrime dintre adulţi. Ceilalţi români – de la copii de 4 ani până la pensionari –, fu­se­seră înregimentaţi în organizaţiile „de masă” şi „obşteşti” aflate sub pa­tro­najul partidului unic. În 22 decembrie 1989, PCR şi implicit structurile sub­ordonate s-au autodizolvat. O si­tu­a­ţie imprevizibilă în proiectul lui Gorbaciov ce afirmase cu orice prilej puterea partidului comunist în viitorul perestroikist.

„Anticomunismul” românesc declarat pe parcursul sângeroaselor evenimente i-a neliniştit imediat pe so­vietici: deodată cu Ceauşeştii mu­ri­se şi PCR! Aşa se face că la 27 de­cembrie 1989, în prima întâlnire consemnată stenografic dintre Ion Iliescu, preşedintele CFSN, Petre Roman, noul prim-ministru, şi Evgheni Tiajelnikov, ambasadorul URSS la Bu­cu­reşti, trimisul Moscovei s-a interesat, în numele lui Gorbaciov, dacă „ideea de partid comunist” rămâne. „Nu ştiu, i-a spus Ion Iliescu. Nu ştiu cum vom rezolva această problemă! Deo­cam­dată, dacă am pronunţa numai acest cuvânt...” „Te scuipă”, i-a luat Roman vorba din gură. „Eu, perso­nal, sunt gata să merg în continuare fără Partid, cu Frontul, care de fapt să de­vină forţa esen­ţială a naţiunii”, şi-a ex­pus Ion Iliescu programul politic des­ti­nat înş­ti­in­ţă­rii liderului sovietic.

1989 îi oferise lui Gorbaciov evenimentele unui bilanţ bun. Cu harta României în graniţele perestroikiste, împlinise condiţiile „coexistenţei paşnice dintre sisteme” convenite cu Bush senior. Le „profeţise” el însuşi, chiar prin mesajul anului nou, preluat de presa românească la 1 ianuarie 1989. „Împreună cu ţările so­cialiste, cu celelalte popoare ale lu­mii vom acţiona pentru ca ome­nirea să nu mai fie marcată de «război rece», să păşească într-o nouă pe­ri­oa­dă, o perioadă în care resursele ma­teriale şi intelectuale să fie canali­zate în întregime în folosul păcii, colaborării şi propăşirii omenirii”, de­cla­rase magul din Răsărit. Şi acţionase! Lista de împliniri a reformărilor sale era însă rău subţiată la finele anului ’90. Eşuase, fără putere de tăgadă, în strategia de front popular, preluată din recuzita manipulărilor prin care Kremlinul instaurase la putere re­gi­muri comuniste în Europa după cel de-al doilea război mondial. Aşa cum dovedea Francoise Thom în strălucitoarea sa analiză a „Sfârşiturilor co­mu­nismului” (1994), tactica de front po­pular a fost începutul şi capătul im­periului comunist în Europa.

După două decenii de la evenimente, ipotezele şi presupunerile fă­cute în anii ultimi de „război rece” sunt limpezite şi selectate prin noi do­cumente puse în circuit  şi studii  re­cente. În cartea „Originile şi tipologia revoluţiilor est-europene”, ce ur­mează a fi tipărită curând la Editura Enciclopedică, istoricul şi analistul re­laţiilor internaţionale Adrian Pop, pro­fesor la SNSPA Bucureşti, a anali­zat, printre altele, încercarea lui Gor­ba­ciov de a menţine ţările central-est europene în sfera sovietică de in­flu­enţă. „Un document de la în­ce­pu­tul lui martie 1990 prezintă re­for­mularea strategiei secţiei in­ter­na­ţi­o­na­le a CC al PCUS pentru aceste ţări.

Propunea, în primul rând, ca par­­tidele succesoare fostelor partide co­muniste să fie tratate de către PCUS la fel ca partidele social-de­mo­crate din Europa Occidentală (stânga tradiţională). Şi ceea ce e foar­te important: crearea unei Fundaţii de Studii Sociale şi Politice pe lângă CC al PCUS în cadrul căreia să organizeze schimburi periodice şi con­fidenţiale – subliniez aceste cuvinte – de informaţii. Ceea ce în opinia mea nu este decât o reluare  a strategiei promovate de Comintern după desfiinţarea sa oficială în 1943. Căci, deşi oficial Cominternul nu mai exista, el a continuat în fapt să funcţioneze prin structurile existente la nivelul secţiei internaţionale a CC al PCUS pentru coordonarea şi legătura cu partidele comuniste din celelalte ţări.

La nivelul politicii externe cu „ţările frăţeşti”, sovieticii plănuiau la finele anilor ’80 un fel de «finlandizare». Să creeze adică guverne «prietene» Moscovei, cu largă autonomie faţă de ea, dar a căror politică externă să nu contravină politicii ei externe.”

Privită retrospectiv, modalitatea abandonării comunismului a fost di­ferită. În Polonia şi Ungaria, demonstrează autorul, s-a făcut printr-o tranziţie negociată; în Bulgaria printr-o lovitură de stat; implozia a destructurat Uniunea Sovietică şi Iugoslavia; Cehoslovacia şi Germania Estică au capitulat, iar în România s-a produs printr-o lovitură de stat şi o revoltă populară. Concluzia lui Adrian Pop este ur­mă­toa­rea: cu cât ne în­de­părtăm de mo­de­lul tranziţiei negocia­te – în care mo­de­raţii puterii au negociat schimbarea cu moderaţii opo­ziţiei –, cu atât mai imperfecte şi mai pline de convulsii au fost traiectele post-comuniste.

 

FSN, continuator al Partidului Comunist
În viziunea sovieticilor, FSN-ul era considerat partidul succesor al PCR. In­te­resant este, menţionează profesorul Adrian Pop, că în Cehoslovacia acelaşi rol îi era atribuit Forumului Civic condus de Václav Hável. Ce-a reuşit Gorbaciov faţă de proiectul iniţialĂ „În general, sovieticilor le-a ieşit pasienţa, răs­punde Adrian Pop. În cazul României, aşa se şi explică de ce în decembrie 1989 n-am avut o intervenţie militară sovietică. Suntem în măsură să ştim acum că diversiunea teroristă a avut două componente: terestră şi aeriană. Componenta aeriană – simularea unei invazii de elicoptere şi avioane – a fost de inspiraţie americană.

Ea ar fi trebuit să prefaţeze intervenţia militară terestră sovietică. Americanii au insistat în repetate rânduri pentru de­clan­şarea de către sovietici a acestei intervenţii. Nu s-a realizat, deoarece Kremlinul a fost mulţumit atunci de orientarea politico-ideologică şi de politică externă a noii puteri de la Bucureşti. Practic, România continua să rămână în sfera de influenţă sovietică şi garanta programul perestroikist. O intervenţie militară nu ar fi făcut decât să strice imaginea Kremlinului care se declarase în toată perioada gorbaciovistă adeptul non-intervenţiei în treburile est-europene”.

 

Colaborarea sovieto-americană şi efectul Pacepa
Din bibliografia de specialitate şi documentele studiate pentru re­dac­tarea „Originilor şi tipologiei revoluţiilor est-europene”, Adrian Pop a analizat şi colaborarea so­vi­e­­to-americană în tranziţia re­gi­murilor comuniste europene. „La un moment dat, SUA au luat ini­ţi­a­tiva de a reactiva foşti transfugi din Europa de Est care să devină ins­tru­mentul dinamizării schim­bă­­rilor politice din regiune. Aşa s-a născut o amplă mişcare a ser­vi­­ci­ilor secrete numită Trust Organization, din care a făcut parte şi Ion Mihai Pacepa. Nu întâmplător acesta a publicat «Orizonturi ro­şii» în 1987. Principala filieră prin care ideile centrale ale revo­lu­ţiei române au parvenit liderilor in­for­mali ai acesteia a fost însă fi­liera sovietică.

De altfel, unii dintre liderii formali ai anului 1990 fuseseră în acţiuni cnspirative de inspiraţie sovietică. Putem spune cu certitudine că acţiunea fili­e­relor KGB-GRU este dovedită în România. Interesante sunt şi publicaţiile exilului românesc. Spre exemplu, în «Lupta», editată la Paris de Mihail Korne, apăreau în toamna  lui 1989 apeluri semnate Frontul Salvării Naţionale.”

Citeşte mai multe despre:   acum 20 de ani
Serviciul de email marketing furnizat de