x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Horoscop Cum să ne decorăm casa în funcţie de zodie

Cum să ne decorăm casa în funcţie de zodie

14 Ian 2018   •   17:15
Cum să ne decorăm casa în funcţie de zodie

Influenţa culorilor asupra zodiilor este mai mare decât ne-am fi aşteptat. Despre gemeni, de exemplu, se spune că se simt cel mai bine când sunt înconjuraţi de un amestec de galben și verde.  


Culoarea smaraldului se potriveşte cu dorinţa Taurilor de a fi înconjuraţi de lux. Iar sentimentalul Rac prosperă într-o casă decorată în nuanțe de ametist.

2018, anul culorilor puternice

Culorile vibrante vor câștiga teren în fața pastelurilor, pentru că se identifică mult mai bine cu stilul nostru de viață, mai alert și mai intens. Specialiştii unui site în decoraţiuni interioare spun că roşul i se potriveşte de minune Berbecului îndrăzneţ şi expansiv.

Conştiincios, tradiţionalist, dar şi încăpăţânat, Taurul se linişteşte în prezenţa verdelui smarald. O canapea verde sau o lenjerie de calitate în aceeaşi culoare pot face din locuinţa unui Taur locul perfect pentru odihnă. Verdele înseamnă timp pentru familia ta. Verdele înseamnă o lume mai sănătoasă pentru copiii şi nepoţii noştri.

Galbenul este benefic pentru Gemeni. Însă li se potrivesc şi alte culori ale curcubeului, pentru că aceşti nativi trec de la o extremă la alta. De exemplu, verdele deschis îi ajută să-şi păstreze echilibrul.

Firi sensibile, visătoare şi creative, Racii au nevoie de culori inspirate de ametist, mineral care variază de la nuanţe de violet pal până la mov închis.

Nativul Leu are nevoie de o culoare regală pentru a se simţi confortabil. Opulentul auriu îl ajută să strălucească, să fie în prim plan.

În schimb, pentru cei născuţi în zodia Fecioară, culori neutre, sobre precum bej, gri şi verde deschis le conferă optimismul şi energia necesare.

Dominate de Venus, zeiţa frumuseţii, Balanţele preferă lucrurile simple şi elegante. Şi culoarea pietrei de jad, considerată piatra curajului, a echilibrului şi a generozităţii.

Capricios şi pasional, Scorpionul are nevoie de culoarea rubinului, pentru că îi ajută să iasă în evidenţă şi să-şi îmbunătătească abilităţile de lider.

Ca şi în cazul nativilor Rac, Săgetătorii se simt excelent alături de melancolicul şi persistentul violet.

Albastrul intens este ideal pentru relaxarea Capricornilor, consideraţi conservatori, stabili şi demni de toată încrederea.

Vărsătorii adoră să fie înconjuraţi de albastru, o culoare considerată perfectă pentru intelectualul şi firea lor altruistă.

Iar nativii din zodia Peşti, intuitivi şi sensibili, se simt excelent în încăperi vopsite în diferite tonuri de verde. Antena3

×
Subiecte în articol: decorare casa zodii