x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Horoscop Horoscop 1 mai 2019. Ai nevoie de o zi relaxantă ca să te detaşezi de tot stresul acumulat în ultima vreme

Horoscop 1 mai 2019. Ai nevoie de o zi relaxantă ca să te detaşezi de tot stresul acumulat în ultima vreme

30 Apr 2019   •   12:40
Horoscop 1 mai 2019. Ai nevoie de o zi relaxantă ca să te detaşezi de tot stresul acumulat în ultima vreme
Sursa foto: pixabay.com

Horoscop Berbec. Singurătatea a început să te cam apese şi simţi că nu mai poţi suporta această situaţie. Consideri că ai învăţat suficient de multe lecţii de viaţă din această etapă cât timp ai fost lăsat de unul singur în tot ce ai avut de înfruntat, dar acum te revolţi şi ceri cerurilor să te ajute să găseşti omul sau oamenii potriviţi care să participe la marile tale ţeluri. Sigur că te-ai descurca de minune şi fără ajutorul nimănui, dar ai ajuns într-un punct sensibil în care nu mai ştii ce să faci şi de aceea ceri o intervenţie salvatoare din partea persoanelor potrivite. Nu te mulţumi cu oricine apare, deci, dacă nu e la nivelul dorinţelor tale, mai bine rămâi singur şi cauţi în continuare!

 

Horoscop Taur. Se creează o atmosferă foarte veselă acolo unde eşti tu, pentru că găseşti de fiecare dată un cuvânt potrivit pentru oricine pentru a-l face să se simtă bine în compania ta. O glumă, un compliment, o remarcă inteligentă sunt armele tale cele mai eficiente pentru a-ţi asigura succesul în orice mediu, iar azi ai şansa de a-ţi mări cercul de prieteni sau de admiratori tocmai datorită acestui spirit jucăuş şi jovial pe care îl abordezi în faţa oricui. Chiar şi cu cei pe care nu-i cunoşti te comporţi amuzant şi amabil, ceea ce atrage atenţia asupra ta odată în plus.

 

Horoscop Gemeni. Bucură-te de liniştea care s-a lăsat în casa ta pentru a sta de vorbă pe îndelete şi a pune ţara la cale în familie. Chiar dacă ai putea spune că e o zi dedicată rutinei, de-a dreptul plictisitoare pentru un amator de provocări, aşa ca tine, vei descoperi cât de multe lucruri se pot face când nimic urgent sau stresant nu te presează de la spate. Ocupă-te de acele lucruri care stăteau pe loc de la o vreme, pentru că aveţi cu toţii starea necesară de a le analiza la bani mărunţi şi a descoperi eventualele nereguli. Nu grăbi cu nimic lucrurile, mulţumeşte-te cu monotonia!

 

Horoscop Rac. Eşti încurajat să începi un proiect nou în carieră, ceva ce ţi-ar pune foarte bine în valoare spiritul de conducător, inteligenţa, iniţiativa şi curajul. Nu eşti singur în acest sens, mai ai alături de tine oameni care te vor stimula cum ştiu ei mai bine, deci lasă-te influenţat de energia lor pozitivă pentru a merge în direcţia nou deschisă. Totul va evolua foarte bine încât vei ajunge la rezultate excelente în cel mai scurt timp. Poate fi o perspectivă nouă în plan profesional sau şansa de a da startul unei afaceri, iar sfaturile pe care le primeşti din jur sunt foarte profitabile.

 

Horoscop Leu. Eşti un pic cam excentric în ceea ce faci şi nu toată lumea înţelege de ce acţionezi aşa. Eşti un om inventiv care vine cu soluţii originale. Chiar dacă mulţi nu vor fi de acord cu ideile tale şi nici cu instrumentele la care apelezi, mergi pe drumul tău mai departe. Ceea ce azi pare ciudat, avangardist, prea original, prea greu de digerat, peste o vreme va fi ceva normal, deci continuă să fii tu cel original, aşa cum simţi! E stilul tău, deci nu trebuie să te supui unor regulamente impuse de alţii. Nu contează că tu îţi asumi şi nişte riscuri în sensul pe care mergi, căci tu crezi cu tărie că poţi ajunge acolo prin forţe proprii. Cei demodaţi n-au decât să nu te asculte!

 

Horoscop fecioara. Ai nevoie de o zi relaxantă ca să te detaşezi de tot stresul acumulat în ultima vreme. Ce poate fi mai plăcut decât să-ţi dedici ziua celor dragi, copiilor, familiei, partenerului de suflet, care vor şti să te înconjoare cu iubirea lor. Oricât de obosit ai fi, încearcă să nu-ţi eliberezi nervii pe cei de acasă, pentru că ai putea strica atmosfera cu tot felul de văicăreli, griji sau poveşti apăsătoare pentru toată lumea. Bucură-te de lucrurile frumoase şi vesele, de puţină muzică, de discuţiile despre orice numai despre probleme nu, pentru că vei reuşi să-ţi linişteşti inima.

 

Horoscop Balanța. Rareori ai parte de o companie atât de receptivă şi de dornică de comunicare ca cea în care te afli acum, deci profită din plin de buna înţelegere ce se resimte în acest mediu Parcă aţi fi buni prieteni, parcă vă completaţi unii pe alţii, deci formaţi o echipă foarte unită în care armonia se resimte la orice gest. Vă oferiţi unul altuia tot suportul şi prietenia se leagă şi mai mult. Încearcă să nu îţi impui în nicio situaţie doar propria voinţă, ci ascultă şi ce spune celălalt, deoarece schimbul de idei este astăzi la cote maxime şi vă bucură pe toţi în egală măsură.

 

Horoscop Scorpion. Nu te aştepta ca toată lumea să fie de acord cu gusturile sau preferinţele tale, ci aşteaptă-te şi la comentarii acide la adresa lor. Nu poţi fi mereu pe aceeaşi lungime undă, nici măcar cu cei mai apropiaţi de sufletul tău, deoarece fiecare are alte preocupări. Dacă ţie îţi place o anumită muzică, nu înseamnă că şi cel de lângă tine o va agrea la fel de mult. Tot ce ţine de emoţie, de suflet, de sentimente poate genera azi mari diferende de opinie. Chiar şi în cuplu se ivesc neînţelegeri pe seama celor mai mărunte preferinţe, dar disputele sunt absolut normale, nu le transforma în conflicte majore!

Horoscop Săgetător. Singur, nu poţi repara o situaţie care te macină, dar cu ajutorul celor dragi, nimic nu ţi se va mai părea la fel de greu! Ai pe cineva alături care pune umărul la problema ta, şi cine altcineva te înţelege şi te susţine mai bine dacă nu familia? Ajunge doar să spui ce te doare şi va sări în ajutorul tău la nevoie! Şi tu ai făcut la fel pentru ei cu alte ocazii, deci este modul lor de a-ţi întoarce un serviciu similar pe care şi tu l-ai oferit în momente critice. Nu ţine doar pentru tine şi nu insista să te descurci singur! A recunoaşte că nu poţi nu e o dovadă de slăbiciune, ci de încredere în ceilalţi!

 

Horoscop Capricorn Nu îţi plac discuţiile în contradictoriu, dar nici nu ştii să le aplanezi. Toată diplomaţia pe care o pui în joc de câte ori intri în contact cu persoanele mai nervoase din fire pare să fie inutilă, pentru că nu le poţi domoli patima cu care abordează orice subiect. Deşi eşti de părere că orice conflict poate fi aplanat dacă tonul este ţinut pe un teren mai paşnic, ceilalţi sunt de altă părere şi acţionează de fiecare dată agresiv, crezând că totul se rezolvă prin forţă. Încearcă să nu-i iriţi mai mult decât ai putea suporta!

 

Horoscop Vărsător. Dacă ai ceva pe suflet, nu ţine doar pentru tine, deoarece, în doi, problemele trec mult mai uşor. Fă o destăinuire celui mai apropiat prieten, acea persoană pentru care ai băga şi mâna în foc că te-ar ajuta la nevoie, pentru că te vei simţi mult mai bine după ce îţi vei deschide inima în faţa lui. Sfaturile sale, felul în care se oferă să te ajute sau chiar intervenţia sa rapidă în poblema care te macină îţi vor demonstra, încă o dată dacă mai era nevoie, că eşte un prieten adevărat. Şi tu ai face la fel pentru el.

 

Horoscop Pești. O zi ceva mai liberă e perfectă pentru a sta puţin de vorbă cu tine însuţi pentru a-ţi trasa căile următoare spre marile tale vise. Doreşti o schimbare în carieră iar informaţia pe care o găseşti azi sau sfatul experimentat venit de la cineva mai matur pot avea efect stimulativ asupra ta pentru a da curs acelei dorinţe de schimbare. Poate nu pui imediat în practică schimbarea de sens, dar măcar aşezi lucrurile pas cu pas la locul potrivit astfel încât, la momentul potrivit, să-i dai startul. Eşti aproape de un moment decisiv, dar deocamdată informează-te!

 

Horoscop oferit de acvaria.com

×
Subiecte în articol: Horoscop 1 mai horoscop