x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Horoscop 10 octombrie 2019. Ai de ales între două direcţii la fel de tentante

0
09 Oct 2019 - 14:14
Horoscop 10 octombrie 2019. Ai de ales între două direcţii la fel de tentante pixabay.com


Horoscop Berbec. Inima se mai opune uneori în faţa provocărilor, pentru că ceea ce te opreşte pe tine din elan e frica, e slăbiciunea sufletului, de parcă nu te-ai crede suficient de pregătit pentru asta. Ba eşti foarte bine pregătit, doar ai învăţat să faci faţă şi unor astfel de situaţii neprevăzute, dar teama e, momentan, mai mare… Ai de ce te agăţa în această luptă împotriva temerilor tale, deci adu-ţi aminte cât de bine te-ai descurcat cândva într-o situaţie similară. Ai toate resursele necesare unei victorii de toată frumuseţea, ca atare ia taurul de coarne, înarmează-te cu energie pozitivă şi înăbuşă, cel puţin pentru o zi, tânguielile inimii.

 

Horoscop Taur. Aruncă o privire în urmă, pentru că undeva în trecut se află cheia problemei cu care te confrunţi astăzi. Data trecută ai rezolvat totul foarte bine, deci ajunge doar să-ţi aduci aminte cum s-au rezolvat toate atunci şi să repeţi reţeta de odinioară. Tot în trecut se află un eveniment cu care te mândreşti încă, pe care probabil nu l-a aflat toată lumea, ca atare e bine uneori să mai treci în revistă propriul palmares, ca să ştie toţi cu ce te lauzi. De fapt nici nu e laudă de sine, ci e o simplă informare a celor din jur cu privire la reuşitele tale de altădată şi care pot conta şi acum.

 

Horoscop Gemeni. Ai mare grijă la felul în care te adresezi unei persoane aflate în impas, pentru că tonul tău scapă de sub control şi tinde spre răutate şi agresivitate. Nu merită nimeni să-i vorbeşti aşa, nici măcar dacă ai motive clare să ataci, deci temperează-ţi nervii ca nu cumva să fii luat de val şi să-i reproşezi lucruri de care nu se face vinovat. Orbit de agresivitate, ai putea aluneca spre critici injuste pe care celălalt nu le va tolera şi poate reacţiona la fel de dur. Nu judeca dacă nu ai şi dovezi certe în acest sens!

 

Horoscop Rac. Te comporţi ca un om matur, serios, bine organizat, pe care oricine se poate baza. Tot ce promiţi tu devine fapt imediat, pentru că nu stai pe gânduri, ci pui osul la treabă, fie că e în beneficiul personal, fie al altora. Ai ceva de oferit lumii, sfaturi bine documentate, o mână concretă de ajutor, un obiect palpabil de care cineva se poate folosi cu succes, ca atare contribuţia ta e mai mult decât teoretică. E una care se vede şi care poate sta la temelia multor reuşite de care tu sau alţii te vei bucura.

 

Horoscop Leu. Discuţia cu o persoană mai matură are efecte contradictorii asupra ta. Pe de o parte, te stimulează să-ţi pui mintea la contribuţie şi să faci planuri măreţe de perspectivă, dar, pe de altă parte, îţi taie un pic elanul, pentru că îţi atrage permanent atenţia că ceea ce visezi nu se ridică peste noapte, ci în timp îndelungat şi cu imense eforturi. Merită să visezi că totul e posibil şi că vei ajunge acolo cândva, dar trebuie să fii permanent conştient cât de mult ţi se cere ca să-ţi îndeplineşti visul pe care celălalt ţi-l alimentează cu argumente puternice.

 

Horoscop Fecioara. Ai de ales între două direcţii la fel de tentante. Pe moment, ai vrea să le urmezi pe amândouă, pentru că nu te poţi opri asupra uneia singure, dar după o vreme vei ajunge la concluzia că nu sunt valabile ambele, că de fapt fugi după doi iepuri care nu duc acolo unde crezi. Ascultă ce-ţi transmite mintea dar şi ceea ce-ţi şopteşte inima, deoarece e o decizie în care ambele resurse ale tale au ceva de spus. Cântăreşte pe îndelete, nu te grăbeşte nimeni să dai răspunsul pe loc, dar alege ceva ce se pliază perfect pe speranţele tale actuale.

 

Horoscop Balanța. Dacă faci echipă cu oamenii potriviţi, toate vor merge azi ca pe roate. Ai nevoie alături şi de o persoană mai matură care să-ţi ofere sfaturi provenite din experienţa sa de viaţă, şi de o persoană energică de la care să primeşti elanul şi entuziasmul necesar unei reuşite. Atragi alături tipuri complet diferite de oameni, din generaţii diferite, cu educaţii diferite, dar trebuie să recunoşti că ambele atitudini sunt necesare în proiectul în care eşti implicat. E nevoie şi de prudenţă dar şi de curaj, şi de vechi şi de nou, deci încearcă să le împleteşti eficient în ceea ce ai de făcut.

 

Horoscop Scorpion. Dacă eşti susţinut de cei dragi, ai mai mult curaj să te implici într-o acţiune ce necesită un mare consum de energie. Singur, neştiind dacă ceilalţi ţin cu tine, nu ai avea aceeaşi îndrăzneală de a porni la drum, dar aşa, privind în jurul tău că ceilalţi te încurajează sincer, parcă prinzi tot mai multă forţă să duci mai departe ce ai început. Eşti abia la primii paşi, dar încrederea celor din familie şi aprobarea prietenilor se vor dovedi a fi miraculoase pentru a trece cât mai repede la etapele următoare.

 

Horoscop Săgetător. Ai grijă cum îţi manifeşti azi agresivitatea, pentru că ai putea abuza de poziţia ta superioară, de energia ta copleşitoare, poate şi de instrumentele de manipulare pe care le ai la dispoziţie, alunecând uşor spre infatuare, orgoliu, ba chiar şi spre o anumită atitudine autoritară periculoasă. Nu te bucura atât de mult că te afli pe o poziţie superioară, care îţi dă atâtea drepturi, pentru că nu poţi face chiar orice. Cineva ar putea avea de suferit de pe urma puterii pe care o exerciţi şi poate întoarce armele, cândva, şi mai agresiv!

 

Horoscop Capricorn. Lasă amintirile neplăcute în urmă, nu te mai gândi la ele şi nu mai zgândări acele vremuri care nu mai au nimic de oferit. E timpul să închizi un capitol care te-a făcut să suferi, dar lucrurile acelea au trecut, nu mai sunt valabile şi nu mai au nicio influenţă asupra ta. Ce-a fost a fost, acceptă şi tu situaţia cu detaşare şi maturitate, fără să tot dai ocol prin acele timpuri. Se vede că duci după tine un regret, o tristeţe, o durere care ar fi trebuit demult să treacă, dar nu ai reuşit să ierţi. Ia-ţi azi angajamentul să rupi legăturile care te mai ţin ancorat în acele vremuri şi să dai dovadă de o imensă capacitate de iertare. Nu mai are rost să rămâi captiv în vechile suferinţe!

 

Horoscop Vărsător. Copiii sunt motorul tuturor acţiunilor interesante de azi. Ori ei sunt iniţiatorii unor aventuri amuzante, cei care reuşesc să mobilizeze toată familia într-o activitate nouă şi interesantă, plin de mişcare şi de distracţie, ori toate acţiunile casei gravitează în jurul copiilor. E veselie mare, e gălăgie, dar această atmosferă animată e benefică, deoarece fiecare îşi va regăsi optimismul aici. Mai mult, veştile care vin de pretutindeni tot în jurul acestui subiect s-ar putea să se mişte, de parcă aţi afla veşti despre recente naşteri, despre prietene însărcinate, despre botezuri sau reuşite de proporţii ale nepoţilor sau finilor, deci ai motive de reală bucurie!

 

Horoscop Pești. Lumea te priveşte cu un respect deosebit astăzi, pentru că emani un aer de înţelept, de bun cunoscător al lumii, pentru că ai acumulat în timp o experienţă bogată şi acum eşti în poziţia cea mai adecvată pentru a da altora lecţii. Şi tu ai învăţat de la alţii, înainte, şi acum a venit vremea ta să transmiţi celor care au nevoie de tine, tot ceea ce ştii, e o plăcere să descoperi în preajma ta ochi care te privesc admirativ şi urechi deschise pâlnie pentru a capta toate informaţiile de la tine. Nici ţie nu-ţi vine să crezi că lumea tace când vorbeşti tu, că unii iau notiţe din ceea ce le împărtăşeşti, semn că mesajul tău este ascultat, auzit, apreciat şi pus în aplicare cu maximă încredere.

 

Horoscop oferit de acvaria.com

 

Citeşte mai multe despre:   horoscop 10 octombrie,   horoscop

Ştiri din .ro


PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de