x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Horoscop Horoscop 13 mai 2019. Ai nevoie de iubire şi te laşi purtat de senzaţii şi emoţii încotro vrea Cupidon

Horoscop 13 mai 2019. Ai nevoie de iubire şi te laşi purtat de senzaţii şi emoţii încotro vrea Cupidon

12 Mai 2019   •   20:51
Horoscop 13 mai 2019. Ai nevoie de iubire şi te laşi purtat de senzaţii şi emoţii încotro vrea Cupidon
Sursa foto: pixabay.com

Horoscop Berbec. Iubirea nu e un joc pasiv în care aştepţi să fii descoperit, ci e nevoie şi aici de spirit întreprinzător, să iei taurul de coarne, să vii cu propuneri prin care să-i arăţi celui din faţa ta că eşti dispus să-ţi asumi ceva serios. Vino cu idei, cu invitaţii concrete, cu soluţii la dilemele voastre comune şi ai să-l vezi şi pe cel din faţa ta că se implică mai mult. Dacă tu doar te laşi răsfăţat de gesturi tandre, lăsând tot greul pe umerii jumătăţii tale, acesta s-ar putea să obosească la un moment dat, ca atare schimbaţi între voi şefia relaţiei. Acum unul e conducătorul, mâine celălalt, şi căruţa voastră înaintează bine!

 

Horoscop Taur. Găseşti la momentul potrivit echipa potrivită pentru ţelurile tale cele mai importante, ca atare nu insista să te descurci de unul singur. Ajunge doar să spui şi altora ce anume vrei să obţii, şi ai putea descoperi în jurul tău şi alţi oameni care urmăresc acelaşi lucru şi, dacă v-aţi uni cu toţii forţele în acelaşi sens, rezultatele ar apărea mult mai repede. Completaţi-vă unii pe alţii, sfătuiţi-vă între voi, invită-i să ţi se alăture, fără urmă de rivalitate, fără dorinţa nimănui de a deveni liderul acestei acţiuni comune, pentru că cele mai bune roade apar dacă fiecare investeşte ce are mai bun în el cu dorinţa de a obţine o victorie de care vor beneficia cu toţii în egală măsură. Câştigi tu, câştigă şi ceilalţi!

 

Horoscop Gemeni. Lumea apelează cu încredere la tine pentru că ai reputaţia de judecător imparţial şi corect, care întotdeauna dă cele mai juste verdicte. Vei analiza la rece situaţia de faţă şi îţi vei exprima părerea cu argumente logice incontestabile. Asculţi ambele poveşti, şi dintr-o tabără şi dintr-alta, cu scopul de a extrage o concluzie care să restabilească ordinea. Nimeni nu te poate acuza că ţii cu vreuna din părţi, pentru că eşti surd şi orb la orice influenţă din afară. Eşti foarte sever cu oricine încearcă să te corupă!

 

Horoscop Rac. Se prefigurează la orizont un rezultat excelent ce te stimulează enorm şi dacă mai primeşti de la cei din jur şi aprecieri şi laude, parcă prinzi şi mai mult chef să ajungi mai repede la ţinta visată. Faci paşi mari spre acel moment care va încununa eforturile tale din ultima perioadă şi va deschide o etapă nouă şi mai interesantă de acum înainte. Ai curaj să faci deja planuri de viitor, pentru că îţi place ceea ce se va întâmpla foarte curând în viaţa ta şi pentru care primeşti deja garanţii concrete.

 

Horoscop Leu. Pui multă pasiune într-un proiect nou, care porneşte acum, şi dacă reuşeşti să-ţi păstrezi energia de acum până la capăt, roadele vor fi pe măsura patimii tale. Îţi place ceea ce faci şi când investeşti atâta bucurie de a munci într-un plan nou, rezultatele vor fi pe măsura dorinţei de reuşită. Unii vor încerca să te oprească din elan, să-ţi critice deciziile, dar la vehemenţa de care dai dovadă eşti greu de oprit. Continuă pe aceeaşi linie, cu acelaşi tonus, pentru că succesul depinde foarte mult de entuziasmul cu care porneşti totul.

 

Horoscop Fecioara. Nu are rost să alimentezi disputele care riscă să se mai încingă în jurul tău, chiar dacă ai avea şi tu multe de zis. Cea mai bună soluţie este toleranţa, ca atare prefă-te că nu vezi şi nu auzi nimic care să te enerveze. Nu merită să-ţi strici buna dispoziţie de început de săptămână – dacă o ai – cu cine ştie ce conflict nesemnificativ. Lasă marile confruntări de idei şi de forţe pentru o altă zi, când ambiţia şi dorinţa de a câştiga îşi vor găsi locul. Dar nu aici şi nu acum!

 

Horoscop Balanța. E greu să-ţi vezi marele vis împlinit, dar nu e imposibil. Ceea ce nu ai reuşit să pui în practică luni de zile are mai mari şanse de materializare acum, dar trebuie să începi să faci de pe acum ceva în această direcţie. Trasează linia directoare a acestui proiect important, pentru că nu contează doar sensul sau ţinta spre care te îndrepţi, ci şi felul în care dai startul acestei acţiuni. Poate fi momentul optim pentru a porni pe acest drum, pentru că se presupune că ai acumulat energia de care va fi nevoie pentru succesul deplin.

 

Horoscop Scorpion. Legea îşi lasă amprenta chiar şi pe cele mai mărunte situaţii, ca atare să nu crezi că un fleac nelalocul lui va rămâne nedescoperit. Chiar dacă e vorba de sancţiuni mărunte, ele totuşi există, suficient cât să-ţi aducă aminte că nu ai voie să calci strâmb niciodată. Chiar dacă tu crezi că o banală gafă poate fi trecută cu vederea, va veni o zi când vei vedea că până şi aceasta ţi-a fost pusă la index şi ţi se va cere socoteală pentru ea. Fii corect, chiar dacă ţi se pare neimportant, căci nu lucrurile bune sunt cele care ies n evidenţă, ci cele care nu urmează calea justă!

 

Horoscop Săgetător. Discuţiile pe care le ai cu cei dragi au rolul de a echilibra o stare de lucruri oarecum incertă. Fiecare îşi asumă anumite responsabilităţi pe care ţi le va respecta, ca atare proiectele voastre comune evoluează bine spre ceea ce îşi doreşte fiecare. Aveţi interese similare şi vă uniţi forţele în acelaşi sens. Te poţi baza pe ei, pe ajutorul lor, pe promisiunile lor, pentru că nu vor rămâne doar cuvinte aruncate în vânt, ci fapte concrete. E o plăcere să lucrezi alături de ei, pentru că-i vezi la fel de serios implicaţi în scopul comun pe care vi l-aţi ales.

 

Horoscop Capricorn. Sănătatea îţi cam joacă feste, ori din cauza unui stres emoţional extrem, cauzat de vreo veste proastă sau de apropierea unui eveniment ce provoacă mari griji pentru tine, ori din cauza unei boli neaşteptate pe care nici tu nu ştii cum s-o descrii. Aceste stări ciudate sunt numai pe fond nervos şi ţi se citeşte pe chip o continuă îngrijorare de ceva văzut sau nevăzut, şi nimic nu reuşeşte să te liniştească sau măcar să-ţi distragă atenţia.

 

Horoscop Vărsător. Ai nevoie de iubire şi te laşi purtat de senzaţii şi emoţii încotro vrea Cupidon, care e prin preajmă şi-ţi oferă gesturi minunate de afecţiune. Simţi cu adevărat că eşti iubit, răsfăţat în gesturi tandre, şi dăruieşti şi tu la fel de mult. Consideri că e un moment romantic unic, ce merită trăit cu tot ce poate fi mai cald şi mai frumos, de aceea încerci să laşi deoparte raţionamentele, conştiinţa sau cine ştie ce alte produse ale minţii care şi-ar putea băga coada peste inima ta. Nu are ce căuta mintea pe terenul inimii, deci încearcă să faci ordine între cele două niveluri ale existenţei.

 

Horoscop Pești. Te simţi bine într-un mediu în care lumea are multe de oferit şi o face cu generozitate maximă, fără a aştepta nimic în schimb. Te simţi liber şi fericit printre aceştia, care dau necondiţionat şi prietenie, şi gesturi de afecţiune, şi daruri minunate! Priveşte-i şi gândeşte-te de ce sunt ei atât de darnici în semne de prietenie şi de iubire? E pentru că şi ei au primit multe de la viaţă şi aceasta e forma de recunoştinţă la care au apelat pentru a oferi înapoi ceea ce ei au primit din belşug. Mai rar asemenea gesturi de altruism şi devotament, din care ai şi tu multe de învăţat, mai ales că te gândeşti dacă tu ai fi în stare de aceleaşi gesturi altruiste. Probabil că nu, dar înveţi de la ei cum se face!

 

Horoscop oferit de acvaria.com

×
Subiecte în articol: horoscop 13 mai horoscop