x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Horoscop Horoscop 15 noiembrie 2018. Racii vor porni pe un drum complet nou

Horoscop 15 noiembrie 2018. Racii vor porni pe un drum complet nou

14 Noi 2018   •   15:35
Horoscop 15 noiembrie 2018. Racii vor porni pe un drum complet nou

Horoscop zilnic 15 noiembrie. Află ce ți-au hărăzit astrele pentru ziua de joi.

Horoscop 15 noiembrie Scorpion. Reuşeşti să intervii la timp într-o situaţie din care ai putea avea mult de pierdut, poate chiar din propriile greşeli. Datorită spontaneităţii de care dai dovadă, dar mai ales datorită cumpătării cu care intervii salvator în această situaţie, vei scăpa nevătămat ca prin urechile acului de o primejdie. Altădată ai fi fost mult mai panicat şi mai slab, dar nu şi de data aceasta, pentru că reuşeşti să o descoperi la timp, printr-o analiză rapidă a tuturor feţelor problemei, astfel încât nimic grav să nu te atingă. Meriţi felicitări pentru capacitatea de a te mişca atât de repede chiar şi în condiţii de stres extrem!

Horoscop 15 noiembrie Săgetător. Aruncă o privire înapoi, la un succes deosebit de demult pe care te poţi baza şi astăzi. A fost o reuşită cu efecte pe termen lung din care îţi extragi energia şi acum, semn că întotdeauna e bine să duci în spate un bagaj ca acesta, la care să apelezi la nevoie. Că e un arsenal de cunoştinţe pe care le scoţi de la naftalină exact când ai nevoie sau doar experienţa bogată acumulată în timp îndelungat, se vede că eşti un om serios care a tot învăţat până a atins un nivel solid pentru ani de zile de acum înainte. Eşti o enciclopedie de soluţii şi idei practice.

Horoscop 15 noiembrie Capricorn. Mare atenţie la planul pe care vrei să-l porneşti azi! Eşti încurajat de persoane din jur care te determină să nu mai aştepţi. Ei îţi spun că acum e momentul cel mai bun, dar intuiţia ta spune cu totul altceva, de aceea nu ştii ce să faci. Să-i dai startul influenţat de anturajul care te împinge de la spate sau să mai amâni o vreme, deoarece ai presimţirea că nu sunt încă întrunite toate condiţiile unui succes deplin? Ai senzaţia că, dacă porneşti acum, nu vei ajunge la destinaţia dorită, ci se mai pot ivi situaţii neprevăzute pe parcurs care te vor abate de la acest sens.

Horoscop 15 noiembrie Vărsător. Munca ta a ajuns într-un impas în care eşti nevoit să stai şi să chibzuieşti o vreme încotro e mai bine să mergi. Ambele variante pe care le ai la dispoziţie au şi avantaje şi dezavantaje, tocmai de aceea ţi-e atât de greu să o alegi pe una din ele. Ar fi imposibil să încerci să le duci pe amândouă după tine, deci, vrei, nu vrei trebuie să alegi totuşi una! Chiar dacă te decizi asupra uneia dintre direcţii, mereu vei rămâne cu gândul la cealaltă punându-ţi întrebarea ce-ar fi fost dacă alegeai invers? Asumă-ţi decizia şi nu te mai gândi la alternative tardive.

Horoscop 15 noiembrie Pești. Se adună multă lume în jurul unui eveniment de care toţi sunt cumva interesaţi şi eşti şi tu chemat să te alături acestui colectiv. E ca o sărbătoare comună, ca o adunare în jurul unui eveniment important la care fiecare îşi aduce cumva contribuţia. Se simte un aer proaspăt în acest mediu, dialogul merge ca uns şi e o plăcere pentru toată lumea să intre în legătură unii cu alţii, să dialogheze, să colaboreze. Orice activitate colectivă, în care se pune preţ pe reciprocitate şi cooperare poate fi de succes, deci alătură-te celor care gândesc ca tine.

Horoscop 15 noiembrie Berbec. Totul pare să stagneze într-o zonă ternă şi lipsită de strălucire, dar nu te îngrijora. Nu toate evoluează în ritm alert, nu toate ajung repede acolo unde doreşti, ci mai treci şi prin astfel de zone lipsite de acţiune şi de dinamism. Consideră-le hopuri obligatorii pe parcursul anumitor proiecte, când, tocmai pentru că nu se mai întâmplă nimic spectaculos, poţi privi mai atent la ce se petrece. Ai răbdare, vei depăşi acest punct mort şi, după aceea, vei reintra în circuit cu forţe proaspete, dar nu te îngrijora din cauza acestor hopuri. Ele te mai trag un pic de mânecă, atunci când te aprinzi prea tare.

Horoscop 15 noiembrie Taur. Ai mare grijă la afacerile pe care le închei astăzi, pentru că există riscul să atragi alături de tine un om cu intenţii necurate din care ai putea avea mult de suferit. Urmăreşte el ceva, pentru că a pus ochii pe valoarea pe care o reprezinţi şi abia aşteaptă să se căpătuiască de pe urma ta. Fii mai discret în privinţa bunurilor tale, în privinţa banilor de care dispui, ca nu cumva să sară în ochii unui escroc care va şti să ţi se bage pe sub piele până ce-ţi află toate secretele. Fii cu ochii pe bani, pe bunurile de preţ, pe tot ce consideri important în viaţa ta la momentul acesta.

Horoscop 15 noiembrie Gemeni. Primeşti un sfat binefăcător ce schimbă direcţia anumitor planuri ce păreau să stagneze de la o vreme. De atât aveai nevoie, de un pont, de o perspectivă nouă pe care să porneşti imediat. Cineva vede lucrurile mult mai detaşat de pe margine şi îţi dă exact îndrumarea de care era nevoie. Nu stai pe gânduri, ci schimbi macazul rapid, astfel încât să nu mai pierzi timpul pe experimente inutile. Pune în practică sfatul primit, pentru că roadele se vor arăta foarte repede, încât îi vei purta recunoştinţă celui care ţi l-a oferit necondiţionat.

Horoscop 15 noiembrie Rac. Porneşti un drum complet nou, după o viziune diferită faţă de tot ce ai făcut înainte, şi ai să vezi efectele miraculoase! Uneori, e bine să renunţi la strategii vechi cu care eşti obişnuit, şi să abordezi alte căi, chiar complet îndrăzneţe spre care nimeni nu te îndeamnă să porneşti. Există momente în care originalitatea, inventivitatea şi scânteia de geniu te împing pe căi total nebătătorite, pe care nimeni nu a avut curajul să pornească, dar fă-o tu cu încredere şi ai să observi imediat rezultatele. Nu alege tot reţetele arhicunoscute, nici soluţiile banale, nici căile aglomerate: deschide alte porţi!

Horoscop 15 noiembrie Leu. Încearcă să te descurci singur în proiectul la care lucrezi, pentru că nu e recomandabil să spui tuturor ce ai de gând să faci. Cineva ar putea să-ţi fure ideile şi să te trezeşti mai târziu că ieşi al doilea într-o competiţie de idei, în timp ce câştigătorul jubilează pe seama ideilor furate de la tine. Discreţia, prudenţa, tăcerea, izolarea – sunt soluţiile cele mai bune în situaţia de faţă, deci taci şi faci, şi abia la final poţi să te lauzi cu realizările tale. Nu e bine să baţi toba prin sat, ci spune ce planuri ai doar la cel mai de încredere prieten. Nimeni altcineva nu trebuie să afle, deocamdată.

Horoscop 15 noiembrie Fecioara. Eşti încântat că ai reuşit să te mai achiţi de o serie de plăţi restante care-şi aşteptau rândul de ceva vreme. Nu erau sume mari, poate doar facturi banale absolut normale pentru această perioadă a lunii, dar eşti fericit că le-ai şters de pe lista de plăţi obligatorii. Ba chiar s-ar putea să-ţi mai rămână şi câţiva lei pentru a-ţi face o bucurie cât de mică, pentru că banii pot avea şi astfel de efecte: un dram de veselie, un zâmbet pe chip şi o atitudine pozitivă. Cumpără-ţi ceva pentru a te simţi bine, chiar dacă e un lucruşor ieftin!

Horoscop 15 noiembrie Balanța. La vorbe bune ţi se răspunde cu răutăţi, la laude şi complimente – cu critici şi judecăţi severe, deci nu mai înţelegi nimic. De ce se poartă unii cu tine aşa, e un mare mister, pentru că nu ai nimic cu nimeni, dar ceilalţi parcă vor cu orice preţ să te rănească. Cel mai dureros e să vezi că exact cei la care ţii cel mai mult ţi se opun cu vehemenţă, dar tocmai pentru că vă leagă prea multe, le vei trece cu vederea lipsa de maniere, de diplomaţie şi de înţelepciune şi tot tu îi vei ierta. Dar pe inima ta cine o linişteşte?

 

Horoscop oferit de acvaria.com

×