x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Horoscop Horoscop 25 mai 2019. Laşi o impresie bună în ochii sexului opus şi atragi atenţia pe oriunde te-ai duce

Horoscop 25 mai 2019. Laşi o impresie bună în ochii sexului opus şi atragi atenţia pe oriunde te-ai duce

24 Mai 2019   •   12:19
Horoscop 25 mai 2019. Laşi o impresie bună în ochii sexului opus şi atragi atenţia pe oriunde te-ai duce
Sursa foto: pixabay.com

Horoscop Berbec. Viaţa de familie este în centrul atenţiei pentru că aici au loc evenimente cu iz de sărbătoare. Aveţi ceva de celebrat împreună sau există un motiv de bucurie deplină ce vă adună pe toţi, cu mic şi mare, la un loc. Este atmosfera ideală pentru o reuniune de familie  – la o aniversare, la un botez, la o logodnă – ceva care animă spiritele şi vă face pe toţi mai veseli şi mai optimişti, datorită unor astfel de momente. Vă recăpătaţi cu toţii cheful de viaţă şi plăcerea de a vă distra. Copiii sunt cei care înveselesc cel mai uşor atmosfera ca atare toate activităţile zilei vor gravita în jurul lor: cu ei la joacă, la lecţii, la film…

 

Citeste si Horoscop săptămânal, 27 mai - 2 iunie. Taurii nu îşi dau seama ce îşi doresc

Horoscop Taur. Viaţa de familie poate cunoaşte azi o schimbare minunată, şi trebuie să te adaptezi din mers, ca să nu pierzi acel moment superb!  Copiii sunt în centrul atenţiei, pentru că ei vor să stai mai mult cu ei, să le oferi mai mult, iar atmosfera acesta îţi prieşte de minune. Pentru unele cupluri, poate fi ziua unei veşti de milioane cu privire la o viitoare venire pe lume a unui copil, în timp ce altele discută mult mai serios şi mai clar despre o posibilă căsătorie. Dacă aceste planuri sunt acum preocupările tale principale, sunt mari şanse să primeşti veşti excelente în acest sens sau chiar să faci un pas mare şi bun înainte printr-o decizie deosebită sau o iniţiativă majoră! Iubeşti şi eşti iubit aşa cum îţi doreşti!

 

Horoscop Gemeni. Nu are rost să te tot perpeleşti în aşteptarea unor vremuri mai bune, când ele sunt chiar aici, la dispoziţia ta. Totul e să vrei şi tu să le vezi, pentru că dacă îl iei pe nu în braţe şi spui tuturor cât de nefericit eşti, această stare prinde putere şi o faci să crească şi mai şi. Renunţă din acest moment la o atitudine de victimă, de perpetuu nefericit, şi începe să înlocuieşti aceste gânduri şi cuvinte cu unele diametral opuse. Ai să vezi cum îţi creşte vibraţia şi, de la cel mai mare pesimist trist şi îngrijorat de orice, devii un om încrezător luminos şi sigur pe puterile sale. Totul e să faci tu această schimbare de optică, şi asta cât mai curând!

 

Horoscop Rac. Este o zi a dărniciei, deci toate gesturile pe care le îndrepţi azi spre cei din jurul tău au rolul de a le aduce un zâmbet pe chip şi speranţă mai puternică în suflet. Dacă darurile tale sunt materiale, nici nu te uiţi la bani dacă ştii că efectul lor e de natură afectivă, şi restabileşte bucuria în inima celui din faţa ta. Ştii că vrei fi răsplătit înzecit prin fericirea din ochii săi sau că vei primi şi tu înapoi ceva similar exact atunci când vei avea nevoie de un sprijin, un sfat, o vorbă bună. Cu oricine te întâlneşti azi – şi e posibil să fie o zi cu multă agitaţie prin preajmă – ai ceva de oferit cu inima deschisă: că e un dar palpabil sau doar un compliment, efectul e acelaşi!

 

Horoscop Leu. Eşti în faţa unui nou început şi, ca tot ce-i nou, te entuziasmează la maximum. Nu te aprinde prea tare, pentru că rişti să te dezumfli la primul hop, de aceea trebuie să-ţi gestionezi raţional energia şi elanul ca să le foloseşti exact atunci când şi atât cât este nevoie. Stabileşte-ţi o strategie foarte clară ca să nu pierzi vremea inutil pentru rezultate minore, deoarece ai în faţă un scop cu adevărat important care necesită din partea ta o investiţie masivă de resurse: ambiţie, forţă, rezistenţă, curaj!

Citeste si Horoscop iunie 2019. Cariera și banii sunt în centrul atenției

Horoscop Fecioara. Orgoliul nu e bun la nimic, te-ai convins şi tu de asta, ca atare dacă azi ţi se oferă şansa de a ierta o situaţie care nu te-a avantajat, fă-o cu inima deschisă. E un semn de înţelepciune şi maturitate dacă treci cu vederea ceva ce te-a rănit, fără să tot aminteşti de asta, şi dacă îi arăţi celui care se face vinovat de această situaţie că eşti capabil să ierţi şi să uiţi. Sigur, ai fi dorit şi nişte scuze, dar eşti capabil să îl ierţi chiar şi dacă uită să le folosească. Asta da atitudine corectă şi optimistă pentru că te vei simţi mult mai bine după ce îţi iei de pe suflet o povară atât de grea precum resentimentele. Prefă-te că nici n-au existat acele motive de supărare!

 

Horoscop Balanța. Atmosfera din cămin este cam apăsătoare, ori din cauza unui musafir nepoftit care strică tot prin prezenţa sa, ori din cauza unor defecţiuni casnice de care chiar nu aveai timp în acest moment. E enervant să umbli acum după depanatori, instalatori sau administrator ca să repari cine ştie ce neplăceri tehnice, dar chiar nu poţi evita astfel de momente. Totul va reveni la normal destul de repede, dar, pe moment, totul pare un chin iar relaţiile dintre membrii familiei se tensionează.

 

Horoscop Scorpion. Te cam îndoieşti de bunele intenţii ale celui care se oferă să te ajute şi presimţi că în spatele măştii amabile şi binevoitoare s-ar afla cu totul altceva. Ţi-e greu să accepţi ajutorul acestuia, dar, pe de altă parte, ai nevoie de el şi nu-l poţi refuza, de aici şi marea ta dilemă. Ţi-e frică să nu îţi ceară, mai târziu, un preţ mult prea mare pentru ceea ce face astăzi pentru tine, deşi acum promite că sprijinul său este necondiţionat şi fără ascunzişuri.

 

Horoscop Săgetător. Norocul planează peste casa ta pentru că aici se petrece un eveniment de zile mari care te face fericit. Îţi intră în casă persoana care îţi va aduce exact informaţia de care aveai nevoie sau treci prin locul potrivit în momentul potrivit pentru a descoperi soluţia salvatoare la problema care te frământă. Este o plăcere să stai de vorbă cu oamenii care îţi apar azi în cale, pentru că fiecare are ceva interesant de transmis, informaţii şi veşti de care te poţi folosi cu succes în avantajul tău vreodată.

 

Horoscop Capricorn. Întotdeauna e bine să ai pe cine te baza, să ai un as în mânecă pe care să-l scoţi la momentul oportun. E perfect dacă, de-a lungul timpului, ţi-ai făcut o mulţime de prieteni, pentru că nici nu ştii când vine momentul să apelezi la vreunul dintre ei. Scoate din sertar colecţia de cărţi de vizită şi sună pe cel de care vei avea azi maximă nevoie, pentru că va interveni în avantajul tău, cu ceea ce depinde de el. Ţine minte ce a făcut pentru tine, deoarece niciun serviciu nu rămâne fără să se răspundă cu aceeaşi monedă.

 

Horoscop Vărsător. Laşi o impresie bună în ochii sexului opus şi atragi atenţia pe oriunde te-ai duce. Afişezi o superioritate relaxată ce va fi uşor remarcată de ceilalţi, ceea ce îţi va da mai multă încredere în tine. Ai legături cu persoane influente sau cu un oarecare renume, care te vor aprecia, ba poate chiar vor veni cu oferte tentante pe care merită să le accepţi. Sunt posibile întâlniri cu persoane cu preocupări comune, cu cei care împărtăşesc un hobby de-al tău, în cadrul unui club de sport, de artă, sau orice alt domeniu de activitate faţă de care ai afinităţi speciale.

 

Horoscop Pești. Joci un rol foarte important în viaţa unor persoane care nu-şi mai găsesc calea, care nu mai au nimic frumos de care să se agaţe pentru a reveni la lumină. Tu intri în calea lor ca o lumină clarificatoare, pentru că eşti un exemplu demn de urmat pentru ei, un exemplu de optimism, de succes şi de creativitate care le-a demonstrat pe viu că succesul este posibil, că visele se împlinesc şi că există şi lucruri bune pe lume. Fii alături de ei, încurajează-i, nu-i lăsa să alunece spre depresie, ci oferă-le tu un pont care să-i ridice din nou la suprafaţă. Tu deţii azi cheia revenirii lor la normal, deci dă-le-o cu generozitate! Ei nu ştiu ce să facă, dar tu ştii ce e bine pentru ei, deci vorbeşte-le cât de multe soluţii există. Dacă tu ai putut, pot şi ei!

 

Horoscop oferit de acvaria.com

×
Subiecte în articol: Horoscop 25 mai horoscop