x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Horoscop Horoscop 30 decembrie 2018. Ai o presimţire ciudată că ceva nu tocmai plăcut urmează să se întâmple

Horoscop 30 decembrie 2018. Ai o presimţire ciudată că ceva nu tocmai plăcut urmează să se întâmple

29 Dec 2018   •   13:10
Horoscop 30 decembrie 2018. Ai o presimţire ciudată că ceva nu tocmai plăcut urmează să se întâmple

Horoscop zilnic 30 decembrie. Află ce ți-au hărăzit astrele pentru duminică. 

Horoscop 30 decembrie 2018 CAPRICORN
Cineva te stimulează să te implici într-o activitate nouă, care merită atenţie, numai că interesul tău s-ar putea să se stingă repede, descoperind că roadele nu sunt chiar atât de interesante.

Mai gândeşte-te înainte de a investi timp şi energie în această direcţie, ca să nu fie doar un foc de paie. Totuşi, la cheful de noutate care te cuprinde azi, nu poţi sta degeaba, ci sigur te apuci de o activitate nouă, dinamică, palpitantă, care îţi pune bine în valoare spiritul de iniţiativă. Mobilizează-i şi pe alţii în acest proiect, ca să poată evolua ca la carte.

Horoscop 30 decembrie 2018 VĂRSĂTOR
Profită de o zi mai lejeră pentru a-ţi pregăti strategia pe termen lung cu privire la bugetul familiei, la afacerile proprii, la viitoarele tale investiţii, pentru că ceea ce decizi acum va avea efecte promiţătoare în perioada următoare.

Nimeni nu te întrece când vine vorba de stabilirea unei strategii financiare, ca atare pune-ţi mintea la contribuţie pentru a descoperi încotro să vâsleşti pentru un venit mai sigur, pentru un profit mai consistent, pentru o viaţă mai bună.

Un prim pas spre bunăstare e adoptarea unei atitudini pozitive de viaţă, pentru că dacă iei în braţe doar termeni ca sărac, lipsuri, datorii, fii sigur că numai acestea se vor ţine scai de tine!

Horoscop 30 decembrie 2018 PEȘTI
Ai o presimţire ciudată că ceva nu tocmai plăcut urmează să se întâmple. Intuiţia îţi atrage atenţia asupra unor eventuale riscuri sau asupra adevăratei feţe a unui prieten care spune multe, dar nu se va ţine de cuvânt în cele din urmă.

Ascultă-ţi vocea interioară care te avertizează asupra acelui punct vulnerabil care va ieşi la iveală mai devreme sau mai târziu. Dacă nu ţii cont de ce-ţi transmite intuiţia, vei regreta mai apoi că te-ai lăsat înşelat de aparenţe false.

Horoscop 30 decembrie 2018 BERBEC
Nu judeca pripit situaţia prin care treci, pentru că mai sunt încă unele etape de parcurs până ajungi la un nivel mai limpede, pe care să-l poţi înţelege corect.

Mai aşteaptă, lucrurile sunt încă într-o continuă schimbare, nu se poate spune că a atins nivelul maxim de la care poţi extrage o concluzie. Mai ai răbdare, nu te avânta în analize retroactive şi nici în planuri de viitor, cât timp mai e încă loc de multe modificări ale traseului.

Mergi mai departe, să vezi încotro duce acest drum, dar nu te grăbi să exprimi o părere. Nu ar fi decât o concluzie intermediară!

Horoscop 30 decembrie 2018 TAUR
Ceva nu iese aşa cum ai dorit şi prima reacţie este de a aluneca spre pesimism şi depresie. Treci peste acest hop fără să-l pui la suflet, pentru că e un sacrificiu trecător prin care oricine trece din când în când.

Te vei simţi mult mai eliberat după ce va trece totul, chiar dacă pe moment ai tendinţa de a spune că ai ghinion, că cele mai rele lucruri ţi se întâmplă doar ţie.
 
Nu-i adevărat, mai sunt şi alţii în aceeaşi situaţie, dar numai tu eşti atât de depresiv încât te cramponezi de acel moment nefericit.

Horoscop 30 decembrie 2018 GEMENI
Parcă ai fi undeva la o răscruce de drumuri: un sens duce spre trecut de care te simţi încă ataşat, iar celălalt duce spre o cale complet nouă care nu ştii clar ce aduce, tocmai de aceea stai în cumpănă: către care să îţi îndrepţi atenţia?

Nu ai dori să renunţi la ceea ce te leagă de trecut (amintiri, lucruri foarte certe pentru care poţi băga mâna în foc, realităţi solide), dar te atrage totodată foarte mult şi noutatea, conştient că trebuie să mergi mai departe, orice ar fi. Trebuie să alegi, dar decizia e dificilă.

Horoscop 30 decembrie 2018 RAC
Nu te aştepta ca relaţia dintre sexe opuse să se desfăşoare paşnic şi armonios, pentru că oricum ai privi lucrurile, bărbatul şi femeia nu pot fi la fel.

Dacă celălalt ridică tonul, încearcă să aplanezi tu conflictul înainte de a deveni prea agresiv. Unul trebuie să cedeze, deci fii tu balanţa care menţine echilibrul între energiile descătuşate.

Tu poţi fi cheia armoniei depline între partea masculină şi cea feminină aflată azi în conflict, deci acceptă faptul că celălalt e nervos. În fond contrastele de atrag, deci nu-ţi displace această luptă între un el şi o ea, indiferent în ce tabără eşti.

Horoscop 30 decembrie 2018 LEU
Culmea că exact persoanele cele mai apropiate se dovedesc azi a fi cei mai dificili inamici, care se opun cu tărie ideilor tale, dar înainte de a te supăra pe ei, ar fi bine să te gândeşti dacă nu cumva au dreptate.

Dacă spun nu, poate că e ceva în beneficiul tău şi, mai devreme sau mai târziu, îţi vei da seama că opoziţia lor era un fel de a te opri să faci vreo prostie.

Nu te încăpăţâna să mergi mai departe pe drumul tău făcând abstracţie de prieteni sau de familie, pentru că ai putea să greşeşti şi să regreţi că nu i-ai ascultat. Ei privesc lucrurile din altă perspectivă.

Horoscop 30 decembrie 2018 FECIOARĂ
E o plăcere să vezi ce repede şi ce bine evoluează unele proiecte la care îţi aduci contribuţia. Te stimulează să mergi mai departe cu încredere şi curaj, pentru că toate reuşitele de pe parcurs devin punctul de plecare spre etapele următoare.

Ai prins parcă un vânt prielnic ce îţi împinge corabia la viteză maximă: fă tot ce-ţi stă în putinţă să menţii acest ritm excelent pentru că, dacă nu îţi pierzi elanul şi interesul către ce te aşteaptă la final, roadele se vor materializa foarte repede.

Trage tare, insistă, nu te culca pe laurii victoriei după un prim succes, ci continuă cu şi mai multă pasiune!

Horoscop 30 decembrie 2018 BALANȚĂ
Ai sufletul împovărat de sentimente greu de exprimat. Parcă ceva lipseşte pentru a putea spune că eşti fericit şi ţi se citeşte pe chip suferinţa. Norocul tău vine prin intermediul unei persoane dragi care îţi arată prin gesturile sale de afecţiune cât de mult te iubeşte şi încearcă să-ţi abată gândul de la problemele tale. Nu are rost să-l oboseşti cu necazurile tale, deci acceptă propunerile sale de a te ocupa şi de altceva, mult mai plăcut.

Horoscop 30 decembrie 2018 SCORPION
Unii nu-şi dau seama că ai ceva pe suflet şi vor face de multe ori haz de slăbiciunile tale, ceea ce te va răni şi mai mult. Încearcă să te molipseşti un pic de la cei din jurul tău care încearcă să-ţi distragă astfel atenţia de la grijile tale actuale.

Puţină veselie nu-ţi strică nici ţie, deci cel mai bine ar fi să faci ca ei, adică haz de necaz, pentru că nu are rost să-ţi împovărezi mintea şi sufletul cu atâtea probleme. Umorul poate fi atitudinea ideală pentru a le depăşi mai repede, dar ce păcat că azi tu nu prea ai chef de glume.

Horoscop 30 decembrie 2018 SĂGETĂTOR
Te afli într-o companie aparent plăcută, dar după câteva discuţii, vei începe să-i priveşti pe ceilalţi cu un dram de suspiciune, de parcă ai presimţi că au şi ceva de ascuns.

Nu te baza întru totul pe promisiunile lor, pentru că ai putea avea de suferit de pe urma generozităţii ieşite din comun dar care nu se va materializa în nici un fel. Mai bine te bazezi doar pe forţele proprii, decât să crezi tot ce ţi se promite acum sus şi tare!

Horoscop oferit de acvaria.com

×