x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Horoscop Horoscop 7 aprilie 2019. Azi ai mai multe idei bune care merită puse în valoare ca lider

Horoscop 7 aprilie 2019. Azi ai mai multe idei bune care merită puse în valoare ca lider

06 Apr 2019   •   19:10
Horoscop 7 aprilie 2019. Azi ai mai multe idei bune care merită puse în valoare ca lider
Sursa foto: pixabay.com

Horoscop zilnic Berbec

Eşti preocupat de o direcţie nouă spre care vrei să porneşti în perioada următoare şi nu poţi sta degeaba nici azi. Vrei să mai adaugi o cărămidă cât de mică la edificiul pe care îl vei construi pas cu pas, dar ceea ce ajunge azi la urechile tale poate să schimbe cumva sensul spre care ai pornit iniţial.

Ascultă de cei cu mai multă experienţă, întreabă, citeşte, informează-te, cere sfaturi autorizate, pentru că din toate direcţiile vor veni tot felul de detalii ce se vor dovedi a fi importante în ceea ce vrei să faci de acum înainte.

Horoscop zilnic Taur

E o bucurie să intri în contact azi cu multă lume, pentru că şi tu eşti mult mai vorbăreţ şi dornic de comunicare, şi dai şi peste persoane la fel de volubile şi deschise la dialog. Fiecare are ceva de câştigat de pe urma discuţiilor care se leagă extrem de uşor pe oriunde treci, ca atare spune ce ai de spus dar ascultă şi părerile altora.
Vă completaţi perfect unii pe alţii, şi, dacă puneţi cu toţii cap la cap ideile vehiculate în aceste conversaţii animate şi interesante, s-ar putea naşte un plan de care să beneficieze şi unii şi alţii cu succes. Nu face nimic singur, ci întinde o mână spre cooperare.

Horoscop zilnic Gemeni

Nu eşti lăsat să te manifeşti în voie, de parcă cineva s-ar afla mereu lângă tine şi-ţi taie elanul sau îţi pune pumnul în gură. Nu poţi să fii tu însuţi în asemenea companie, pentru că ai tendinţa de a-ţi înfrâna orice impuls, din cauza celui care te tot trage de mânecă sau încercările tale de a te exprima se soldează cu interpretări greşite ale intenţiilor tale.


Ai mereu senzaţia că, orice ai spune se înţelege exact pe dos, din cauza unui mare blocaj de comunicare de care, momentan, nu poţi trece. Mai bine taci şi aştepţi să se clarifice lucrurile.

Horoscop zilnic Rac

Timpul se dovedeşte a fi cel mai mare inamic al tău, pentru că trece incredibil de greu. Ai vrea să treci deja la etapa următoare, dar nu poţi încă, pentru că mai ai de rezolvat câte ceva pe nivelul pe care eşti acum şi de care simţi că nu mai scapi.

De felul tău eşti mai rapid, mai dinamic, or această lentoare în care eşti blocat nu-ţi prieşte deloc, nu-ţi place, te face să fii ineficient şi să baţi pasul pe loc. Fă un efort să te supui ritmului în care evoluează lucrurile, fără să-ţi pierzi răbdarea şi interesul pentru ceea ce se ridică atât de greu.

Horoscop zilnic Leu

Parcă revii brusc cu picioarele pe pământ printr-o veste bombă. Uneori e mai bine să repari o situaţie aşa, brusc, fără anestezie, decât s-o tot duci după tine fără să ai curajul de a lua măsuri radicale. Acum dai dovadă şi de curaj, dar şi de maturitate, pentru că numai un om cu scaun la cap s-ar fi pliat atât de bine pe această schimbare rapidă de direcţie.

Arăţi că ştii să te adaptezi imediat noutăţii apărute din senin şi nu te pierzi cu firea, ceea ce e un atu în favoarea ta. Alţii ar fi clacat şi s-ar fi oprit ca să se plângă de situaţia apărută din cer, dar nu şi tu. Iei repede taurul de coarne şi treci mai departe cu lecţia asumată din mers.

Horoscop zilnic Fecioară

Relaţia sentimentală cunoaşte o schimbare de registru, de parcă aţi trece amândoi la un alt nivel. Ori relaţia voastră cunoaşte acum o evoluţie, semn că vă cunoaşteţi deja mai bine şi v-aţi maturizat unul lângă altul, ori se cere o schimbare radicală de atitudine unul faţă de altul.

Orice se poate întâmpla sub imperiul schimbării: schimbi tonul în relaţia cu cel drag, schimbaţi amândoi modul de a vă comporta, sau, cine ştie, schimbi chiar partenerul. La urma urmei, o astfel de modificare de sens aduce ceva mai bun, deci nu te crampona de lucrurile cu care eşti obişnuit: e vremea noului în inima ta. Nu te teme de schimbare!

Horoscop zilnic Balanță

Deşi ar fi suficiente motive de bucurie în jurul tău, anturajul e cel care strică atmosfera. Nimereşti printre oameni care caută nod în papură chiar şi la cele mai frumoase veşti şi, în loc să celebrezi victoria, te trag şi pe tine într-o zonă sumbră a îndoielii, a temerilor, a întrebărilor cu tentă pesimistă.

Nu te lăsa influenţat de astfel de oameni care oricum nu vor fi mulţumiţi cu nimic din ceea ce li se oferă. Vei vedea cât se ciudat reacţionează ei la veşti bune, punând în evidenţă doar punctele lipsă, sensibile şi urâte ale celor auzite. Nu face ca ei!

Horoscop zilnic Scorpion

Fii discret în privinţa planurilor tale viitoare, învăluie-le într-o undă de mister, ca nu cumva să ţi le fure altul mai iute în reacţii. Ai idei foarte bune, planuri excelente în minte, dar ai şi inamici puternici prin preajmă care abia aşteaptă să prindă un pont şi să profite de el.

Uneori e mai bine să taci şi să faci, şi abia după ce atingi rezultatele dorite să începi să povesteşti lumii ce ai realizat. Aşa se petrece şi azi, pentru că dacă nu te poţi abţine să nu spui lumii ce ai de gând, vei suferi o mare dezamăgire, aflând că altul a pus deja în practică ideile tale.

Horoscop zilnic Săgetător

Gata, ai decis ca de cum înainte să schimbi macazul şi să nu mai faci ceea ce făceai înainte. Eşti în faţa unei mari transformări ce îţi poate afecta existenţa, personalitatea, stilul de a fi, regimul de viaţă, modul de a te comporta faţă de o anumită persoană.

Consideri că nu mai poţi continua pe aceeaşi linie ca înainte, că trebuie să rupi pisica, şi de azi încolo vei fi complet diferit. Ai mari speranţe că ai făcut schimbarea cea mai bună pentru tine!

Horoscop zilnic Capricorn

Pentru a putea trece la etapele următoare ale unei acţiuni, ar fi bine să deţii tu complet controlul acesteia. Nu ai da randament dacă ai fi la cheremul altuia, dacă altul ar fi conducătorul acestei situaţii, chiar dacă, de felul tău, eşti un bun subaltern sau executant, dar nu şi acum!

Azi ai mai multe idei bune care merită puse în valoare ca lider, ca deschizător de drumuri, ca strateg, nu doar să urmezi îndrumările altuia. Tu eşti persoana cea mai potrivită pentru a trasa direcţia optimă în problema care te preocupă, ca atare refuză să asculţi ordinele. Impune-te şi preia frâiele în totalitate!

Horoscop zilnic Vărsător

Eşti nevoit să îţi iei rămas bun de la un loc sau o stare de lucruri de care te-ai ataşat şi ţi-e foarte greu să spui adio. Încă te mai ţii cu dinţii de acel lucru, încă mai tragi de el, cu speranţa că nu vei fi nevoit să-l abandonezi total, dar totuşi e un sacrificiu obligatoriu.

Nu poţi trece mai departe spre scopurile tale înalte cât timp te cramponezi de un nivel care îţi inspiră un anume confort, dar e doar obişnuinţă! Fii pregătit să abandonezi aici balastul de care nu mai ai nevoie, pentru că el e cel care nu te lasă să te înalţi spre un alt nivel, mult mai bun. Din teama de schimbare, preferă si te mulţumeşti cu ceea ce ai sau ştii deja, dar unde e spiritul tău de aventurier care acceptă provocarea?

Horoscop zilnic Pești

Ai mare grijă la declaraţiile de dragoste care ţi se fac azi, pentru că există riscul să pici în plasa unui mare mincinos. Se foloseşte de atuurile sale fizice, de talentul de a meşteşugi cuvinte frumoase, de arsenalul său irezistibil de seducţie pentru a ajunge direct în inima sau… în patul tău, şi, dacă te prinde într-un moment vulnerabil, naiv, sensibil, l-ai putea crede, spre nefericirea ta.

Spune nu oricărei ispite sentimentale, chiar dacă inima ta conţine o imensă dorinţă de a iubi şi a fi iubit, dar ceea ce ţi se oferă azi într-un ambalaj atrăgător ascunde şi ceva periculos pentru suflet!

Horoscop oferit de acvaria.com

×