x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Horoscop Horoscop 9 februarie 2019. Toate planurile pentru azi sunt date peste cap

Horoscop 9 februarie 2019. Toate planurile pentru azi sunt date peste cap

08 Feb 2019   •   19:10
Horoscop 9 februarie 2019. Toate planurile pentru azi sunt date peste cap
Sursa foto: pixabay.com

Horoscop Vărsător

Azi parcă ţi s-au înecat toate corăbiile şi aluneci pe o pantă a tristeţii care nu ţi se potriveşte deloc. Unde e veselia ta caracteristică, optimismul tău debordant, energia ta pozitivă? Sigur că ai şi tu problemele tale, dar nu merită atâta atenţie cât le oferi.

Cu o atitudine tonică, pe care tu o cunoşti foarte bine, cu o viziune optimistă asupra viitorului, nimic nu merită atâta încrâncenare. Lasă cuvintele cu tentă negativă la o parte, gen nu pot, nu vreau, nu ştiu, nu merge… Ba da, toate au soluţii dacă nu te învălui în această haină tristă şi sumbră care nu-ţi vine bine. Luptă împotriva acestei stări emoţionale: trece!

Horoscop Pești

Mama e cel mai important om din viaţa ta în acest moment, şi relaţia cu ea îţi cere cea mai mare atenţie. Ori ea are nevoie de prezenţa ta mai mult ca oricând, pentru că tu deţii soluţia la una din problemele care o macină, ori tu ceri mai mult alinarea ei, compania ei, ocrotirea ei, pe care nimeni altcineva nu ţi le poate da în acest fel.

Dacă mama nu e pe aproape, vei putea primi aceleaşi emoţii intense din partea unei persoane pe care o admiri şi o respecţi şi care se poartă cu tine de parcă ţi-ar fi cu adevărat părinte. E minunat să te simţi în siguranţă când cineva este alături de tine necondiţionat. Dacă mama eşti tu, joci un rol cheie în viaţa copilului tău care te priveşte ca pe o sfântă.

Horoscop Berbec

Nu ai de ce să-ţi pierzi curajul dacă mai apar în calea ta şi piedici, pentru că ele au rolul de a te ambiţiona şi mai tare! E o dovadă clară că eşti capabil de mai mult decât ai crede, că poţi reuşi chiar şi în ciuda celor mai mari oprelişti şi afronturi, descoperind că deţii calităţi de care nici măcar nu erai conştient.

La greu poţi observa de ce eşti capabil, nu atunci când toate merg bine de la sine, ca atare nu te speria de provocarea la care eşti supus, pentru că o vei depăşi mai bine decât ai spera! Implică-te că poţi!

Horoscop Taur

Nimic interesant în program astăzi, ca atare poţi profita de o zi mai lejeră pentru a lenevi în voie pe lângă casă. Ori eşti foarte obosit şi nu găseşti în tine forţa de a face nimic care să te solicite fizic, ori eşti foarte plictisit şi nu găseşti nimic deosebit de făcut, deci ziua pare a fi complet pierdută pe lucruri banale, mărunte, neimportante pentru o fire creativă ca tine.

Eşti influenţat poate de cineva din anturaj care preferă comoditatea duminicală decât orice activitate, oricât de mică, ce ar mai putea anima un pic atmosfera.

 

Horoscop Gemeni

Foarte contradictorie atitudinea ta astăzi, pentru că acolo unde ar trebui să te comporţi ca un om matur, serios, concentrat la problemele cotidiene, te porţi ca un copil lipsit de griji, cu gândul în altă parte. Poate nu e rea această viziune mai superficială în faţa greutăţilor, dar nu laşi cea mai bună impresie în ochii celor care aşteaptă mai mult de la tine.

Adaptează-ţi modul de a te implica în ce ai de făcut în funcţie de situaţie, ca nu cumva să le încurci între ele, adică să iei prea în serios lucruri banale şi simple, şi prea în glumă treburi importante.

Horoscop Rac

De multe ori, cele mai frumoase opere de artă se nasc din suferinţă, din tristeţe, în momentele în care inima artistului plânge. Acelaşi lucru poţi face şi tu astăzi, pentru că te apasă o povară pe suflet, plângi surd în sinea ta pentru o pierdere sau un eşec, dar dacă transpui această durere într-o formă de creaţie, vei fi uimit să vezi ce iese!

E forma ta de a concentra energia pe care ai fi consuma-o în lacrimi şi suspine, într-o creaţie artistică demnă de mândrie. Nu e o ruşine să suferi, aşa e, dar e minunat să şi poţi scrie ceea ce simţi, să pui pe clape ceea ce te doare sau să pictezi în tonurile inimii tale. Aşa vei depăşi cel mai uşor momentul…

Horoscop Leu

Atâtea planuri măreţe te motivează, dar te şi epuizează la un moment dat, ca atare revino un pic cu picioarele pe pământ ca să te odihneşti. Unii spun că parcă ai trăi prin stele, că visezi cu ochii deschişi, că nu se poate vorbi cu tine cât timp eşti concentrat numai la ţelurile tale cele mai înalte.

Ai tot dreptul să visezi până departe, dar nu cumva scapi din vedere lucrurile imediate, cele mai apropiate? Ia o pauză din atâtea proiecte megalomanice, şi ocupă-te şi de fleacurile banale de zi cu zi, că altfel se adună prea multe şi te vor copleşi într-o zi. Nu e o ruşine să-ţi asumi sarcini mărunte, ca mersul la piaţă, bucătăria sau curăţenie, doar pentru că tu visezi lucruri de dimensiuni galactice! Le poţi face pe amândouă: şi banalul, şi colosalul!

Horoscop Fecioară

Ai ajuns într-un moment în care ştii cât valorează timpul. Se vede că ai căpătat mai multă experienţă şi nu mai laşi timpul să se scurgă inutil, ci profiţi de fiecare moment pentru a-l valorifica la maximum.

Treci în revistă lunile scurse intr-un sens pornit candva şi descoperi că ai avut parte de multe momente cu totul deosebite ce le-au transformat în punct de reper în destinul tău. Priveşti spre viitor cu încredere, planificând deja evenimente deosebite.

Horoscop Balanță

Dai piept cu un hop în planurile tale care îngreuiază evoluţia lor pe mai departe. Dacă vezi că nu poţi depăşi azi impasul, ia o pauză şi lasă un pic lucrurile să se aşeze, fără să mai faci nimic. E posibil acum să fii obosit, deprimat sau lipsit de motivaţie şi să nu găseşti cele mai eficiente soluţii, de aceea cel mai bine ar fi să abandonezi orice efort pentru câteva zile.

Peste o vreme, cu o altă viziune asupra lucrurilor, vei şti ce e de făcut, dar azi parcă vâsleşti împotriva curentului şi nu observi nici un progres. Uneori, chiar şi astfel de blocaje au un rost, pentru că atrag atenţia asupra unor aspecte pe care, prins în iureşul evenimentelor, nu le-ai fi văzut.

Horoscop Scorpion

Sperai să fie o zi liniştită, dar în loc de odihnă şi activităţi de plăcere, ai parte cu o situaţie neprevăzută care strică atmosfera. Parcă te-ai trezit în mijlocul unei furtuni, deşi cerul părea complet senin înainte, deci o surpriză pe care nimic nu o prevestea că se apropie.

Toate planurile pentru azi sunt date peste cap şi, în loc să dormi, să te relaxezi, să te ocupi de ceea ce-ţi face ţie plăcere, trebuie să schimbi totul din mers, având parte de o zi stresantă şi obositoare. Nu-ţi face aşadar planuri prea stricte, pentru că pot fi date peste cap şi nu vei şti cum să te adaptezi noii situaţii.

Horoscop Săgetător

Oboseala nu e un impediment atât de mare pentru tine, deşi eşti epuizat după o săptămână plină de muncă şi evenimente. Tot mai găseşti în tine resurse de energie pentru a te ocupa de un proiect mult prea interesant ca să-l laşi pe altădată.

Îţi aduni forţele pentru că eşti motivat la maxim de ceea ce ai putea obţine, ca atare nu poţi rata ocazia. Chiar dacă un efort în plus te-ar putea lăsa fără vagă, merită totuşi, pentru că ai putea ajunge la rezultate demne de mândrie! Concentrează-te, oricât de greu ar părea, pentru că ai regreta dacă-l laşi să treacă!

Horoscop Capricorn

Atmosfera este veselă şi tonică în jurul tău şi te simţi excelent printre cei dragi. Te cobori la nivelul copiilor, de parcă nu ai fi departe de vârsta lor, pentru că ai suficiente motive de distracţie pe oriunde te-ai duce.

Se încing petreceri ad-hoc peste tot, te întâlneşti cu prieteni amuzanţi cu care îţi place să-ţi petreci ziua. Și veştile bune curg de pretutindeni şi abia aştepţi să le transmiţi şi tu mai departe, la rândul tău, ca să bucuri pe alţii.


Horoscop zilnic oferit de Acvaria.

 

×
Subiecte în articol: Horoscop 9 februarie horoscop