x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Horoscop Horoscop. Ce ne pregătesc evenimentele astrologice din luna martie pe plan sentimental

Horoscop. Ce ne pregătesc evenimentele astrologice din luna martie pe plan sentimental

04 Mar 2019   •   19:45
Horoscop. Ce ne pregătesc evenimentele astrologice din luna martie pe plan sentimental
Sursa foto: pixabay.com

Primele două luni ale anului au zburat deja și poate pentru mulți energia aceea miraculoasă anunțată de horoscopul pe anul 2019 nu a apărut încă. Martie este luna în care aceasta își va face simțită prezența, potrivit Your Tango.

Deși fiecare lună este nouă, nu toate vin cu câte o energie diferită. Cu toate acestea, luna martie se anunță a fi o lună plină de energie, în special pe plan sentimental.

Pe 1 martie, Venus a intrat în Vărsător, ceea ce înseamnă că sunt pregătite lucruri diferite, unice și că în sfârșit o să avem curajul să spunem ceea ce gândim. Venus este planeta iubirii și a banilor, iar Vărsătorul este un semn zodiacal caracterizat de libertate. Această combinație ne va oferi mai multă libertate în relația de cuplu, dar ne va face și să ne apropiem mai mult la nivel sentimental.

În această lună reușim să spunem clar când dorim să petrecem timp singuri, pentru a ne reconecta cu propria persoană, iar prezența lui Venus ne ajută să atingem armonia necesară în viața de cuplu, astfel încât momentele de singurătate să nu mai fie o problemă puternic dezbătută.

Luna martie ne oferă și curajul de a face alegeri diferite. Dacă nu ești într-o relație, acum este posibil să te simți atras de persoane de care nu te-ai simți în mod normal sau chiar este posibil să îți iei inima în dinți și să începi o relație cu persoana pe care ți-o dorești atât de mult, indiferent de ce spun cei din jurul tău.

Pe 6 martie, Luna intră în Pești, ceea ce ne oferă multă energie romantică și visătoare. Mai mult, Uranus trece în Taur până în 2026, iar aceasta nu este o mișcare mică, ci aduce oportunități importante. În plus, această mișcare va avea efect și asupra relațiilor de cuplu. Începem să ne acceptăm așa cum suntem, să fim mai sinceri cu partenerul de cuplu și să înțelegem mai bine ce ne dorim de la viitor. Odată ce am stabilit clar punctul în care ne dorim să fim în viitor, avem curajul necesar să facem pași concreți în acea direcție.

Dacă simți că relația în care te afli nu este ceea ce îți dorești, acum îi poți pune punct.

Pe 20 martie ne întâlnim din nou cu sezonul Berbecului. Acesta este un moment perfect pentru a trage aer în piept și pentru a începe să muncim pentru ceea ce ne dorim. Acest sezon ne va aduce toată energia de care avem nevoie.

 

×
Subiecte în articol: horoscop martie dragoste