x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Horoscop HOROSCOP PEȘTI. În 2015, chiar în Semnul tău zodiacal, se produce prima eclipsă parțială de Soare

HOROSCOP PEȘTI. În 2015, chiar în Semnul tău zodiacal, se produce prima eclipsă parțială de Soare

22 Dec 2014   •   19:34
HOROSCOP PEȘTI. În 2015, chiar în Semnul tău zodiacal, se produce prima eclipsă parțială de Soare
Sursa foto: HOROSCOP PEȘTI. În 2015, chiar în Semnul tău zodiacal, se produce prima eclipsă parțială de Soare
HOROSCOP PEȘTI. În 2015, chiar în Semnul tău zodiacal, se produce prima eclipsă parțială de Soare
An important pentru tine, deoarece chiar în Semnul tău zodiacal se produce prima eclipsă parțială de Soare, în preajma datei de 20 martie. După ce lunile ianuarie și februarie îți aduc multă energie, chef de a te ocupa de cât mai multe treburi, ba te implici pe neaștepate și în ale altora, momentul producerii eclipsei îți oferă răgazul și puterea de a te gândi pe îndelete la sensul vieții tale. Este bine să te oprești din vâltoarea vieții și să îți selectezi prioritățile.

Foarte important este și faptul că se ușurează segmentul mental, în special mentalul superior, profund, deoarece Saturn își mută arsenalul în domeniul profesional. Totuși, în perioada 14 iunie – 13 septembrie va mai zăbovi în acest segment al gândirii și comunicării, trasând tușa finală. Probabil că mai trebuie să asimilezi unele valori morale, spirituale sau să mai lucrezi puțin la rafinarea sufletului tău.
De asemenea se pot deschide noi culoare de relaționare cu străinătatea, fie prin călătorii de agrement, fie pentru studii sau lucru în alte țări. Activitățile intelectuale, cele de predare-învățare-evaluare le vei putea face mult mai ușor, însă pe un alt fundament. Disciplinele spirituale, filozofice, religioase, artistice vor intra în sfera ta de interes, abordându-le cu o mai mare deschidere mentală și sufletească.
Sănătatea este vulnerabilă pe sistemul cardiac și circulator, mai ales în lunile ianaurie și februarie, apoi din 6 iunie și până în 8 octombrie există șanse de recidivare a unor afecțiuni ale inimii. De reținut că întregul organism are energie vitală slabă pe tot parcursul anului. Se recomandă odihnă, controale medicale de specialitate și dozarea eforturilor.

Alte trei eclipse ce se vor construi pe parcursul acestui an vor fi pe axa Balanță-Berbec și în Semnul Fecioarei, creându-ți efecte în plan financiar și în relațiile parteneriale.

Relațiile Peștilor în 2015

Relațiile cu anturajul apropiat se vor evidenția în perioada 17 martie – 12 aprilie. Se vor desfășura în parametri buni per total, chiar dacă pe alocuri vor interveni și niscai certuri și conflicte, pentru a colora atmosfera. Călătoriile pe distanțe scurte vor fi frecvente, fie în scop profesional, fie de agrement.

Domeniul gospodăresc și relațiile cu membrii familiei te vor solicita de pe la jumătatea lunii aprilie până la jumătatea lunii iunie. Sunt posibile situații conflictuale în special între 19 mai și 11 iunie, deoarece gândirea și comunicarea vor fi viciate. Totuși, beneficiile acestei perioade constau în faptul că se pot lămuri situații familiale mai vechi, care au rămas cumva neînțelese sau nerezolvate.
Relațiile sentimentale îți vor atrage atenția și eforturile în perioada 8 mai – 8 august. Situații plăcute, altele mai puțin, un amestec interesant de stări, trăiri și emoții. Însă sunt șanse mari de rupturi definitive. Ar fi bine să te gândești serios la acest capitol și să te desprinzi de o relație amoroasă care îți consumă prea multă energie, timp sau resurse materiale.

Relațiile parteneriale îți dau de furcă pe tot parcursul anului. Se întrezăresc schimbări majore, atât în relația cu partenerul de viață, cât și în relația cu partenerii socio-profesionali. Răsturnările de situație zgomotoase pot fi frecvente și când te aștepți mai puțin. Se vor relua discuții sau activități comune cu partenerii, petrecute mai demult. Relațiile cu femeile sunt distorsionate, de aceea fii prudent. Există probabilitatea unui divorț, separări, rupturi de înțelegeri sau de contracte. Nu se recomandă asocieri noi, semnarea unor documente care să te implice pe termen lung, asumarea unor responsabilități incerte. Tot ce ține de relația tu-ceilalți este într-o continuă reformulare pe tot parcursul anului.

În preajma datei de 13 septembrie se va construi o eclipsă parțială de Soare în Semnul Fecioarei, marcând începutul unei etape relaționale. Dacă va continua relația cu partenerul de viață deja cunoscut, ceva tot se schimbă: programul comun de viață sau ritmul relației. În privința colaborărilor profesionale, condițiile lor de desfășurare se vor modifica sau pur și simplu acestea se vor finaliza. Parteneri noi se pot ivi, însă nu prea au șanse de rezistență în timp sau de activități deosebite. 

Relațiile cu prietenii continuă în același registru ca și în anul anterior. Puțin probabil să beneficiezi de ajutor real din partea acestor persoane. Este mai bine să păstrezi o distanță sănătoasă și să te bazezi mai mult pe forțele tale.

Domeniul profesional

Ianuarie și februarie îți vor semnala diverse țesături conflictuale, bine ascunse la serviciu. Excesul de zel pe care îl demonstrezi în câmpul muncii va atrage dușmănia colegilor, dar pe undeva admirația șefilor.

Munca este strâns legată de sănătate, de aceea astrele îți creează contexte mai întâi conflictuale la serviciu, pentru a-ți reformula viziunea despre muncă și implicațiile ei. Dacă neglijezi aceste semnale, următoarea etapă va fi apariția neplăcerilor legate de sănătate. Oricum, ambele variante sunt active cel puțin până în preajma datei de 8 octombrie. De aceea ar fi bine ca de bună voie și nesilit de nimeni și nimic să îți dozezi eforturile și să relaționezi respectuos cu personajele din anturajul profesional.

La un moment dat vei avea nevoie și de ajutorul colegilor. Asta, deoarece șefii vor începe să îți dea din ce în ce mai mult de lucru, sarcini dificile, iar plata se va lăsa mult și bine așteptată.

La serviciu se pare că ai mult de lucru. Perioada 6 iunie – 8 octombrie este tensionată, deoarece vei fi nevoit să reiei unele activități profesionale care s-au desfășurat defectuos în trecut. Relațiile colegiale vor fi tensionate, însă fără a mai exista țesătura aceea ascunsă din primele două luni ale anului. Acum totul va fi la vedere și se va putea rezolva discutând deschis.

La capitolul financiar se remarcă două momente importante și anume când se formează câte o eclipsă totală de Lună, prima pe 4 aprilie în Balanță și alta pe 28 septembrie în Berbec. Ambele semnalează câte un final de etapă de câștig, atât din munca ta proprie, cât și de la și prin alții.

Cugetarea anului 2015 pentru Pești: „Unde este apă, acolo sunt și pești.Unde sunt copaci, acolo sunt și păsări.” – proverb bengalez, Amita Bhose

Astrolog Anca Gordin Stoica
www.astrocafe.ro


® HOROSCOP BERBEC. 2015 este anul schimbărilor majore

® HOROSCOP TAUR. Pentru 2015 se conturează liniște. Vezi cum stai cu dragostea!

® HOROSCOP GEMENI. În 2015 se îmbunătățesc vizibil sănătatea, relațiile de muncă și încă ceva!

® HOROSCOP RAC. 2015 este anul care te predipsune la multă activitate de detaliu

® HOROSCOP LEU. În 2015 experiența de viață acumulată își va spune cuvântul

® HOROSCOP FECIOARĂ. În 2015 se închid anumite etape de viață și se deschid altele

® HOROSCOP BALANȚĂ. În 2015 accentele anului cad pe relațiile cu prietenii

® HOROSCOP SCOPRION. În 2015 sănătatea îți este vulnerabilă pe tot parcursul anului

® HOROSCOP SĂGETĂTOR. În 2015 provocările vor avea ca scop remodelarea personalității

® HOROSCOP CAPRICORN. În 2015 dorința de singurătate va fi la cote mari

® HOROSCOP VĂRSĂTOR. În 2015 componenta mentală este mult activată

® HOROSCOP PEȘTI. În 2015, chiar în Semnul tău zodiacal, se produce prima eclipsă parțială de Soare


×