x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Horoscop Horoscop săptămânal, 8 - 14 iunie. Taurii nu reușesc să-și controleze emoțiile

Horoscop săptămânal, 8 - 14 iunie. Taurii nu reușesc să-și controleze emoțiile

04 Iun 2020   •   11:26
Horoscop săptămânal, 8 - 14 iunie. Taurii nu reușesc să-și controleze emoțiile
Sursa foto: pixabay.com

Berbec

Spiritualitatea te caracterizează, în această săptămână. Astfel, încerci să petreci cât mai mult timp singur într-o încercare de a te regăsi. Vrei să îți dai seama ce îți dorești cu adevărat de la viitor, iar pentru asta trebuie să-ți analizezi deciziile din ultima vreme.

Taur

Nu reușești să-ți controlezi emoțiile așa cum îți dorești, în această săptămână. Ai tendința de a reacționa impulsiv și, astfel, ajungi în mijlocul a tot felul de conflicte. Încearcă să discuți deschis cu cineva în care ai încredere pentru a privi lucrurile obiectiv.

Gemeni

Vrei să înveți cât mai multe lucruri, în această săptămână. Prin urmare, încerci să îți organizezi mai bine timpul, astfel încât să poți avea timp suficient pentru studiu. Acumulezi o mulțime de informații care te vor ajuta pe drumul pe care ți l-ai ales.

Rac

Găsești determinarea necesară pentru a munci pentru lucrurile pe care ți le dorești de mult timp. În plus, reușești să îi motivezi pe cei din jurul tău să ți se alăture într-un scop comun. Te bucuri de sprijinul celor din jur și faci pași importanți spre ceea ce îți dorești.

Leu

În această săptămână reușești să-ți organizezi timpul astfel încât să te poți ocupa de responsabilitățile pe care le ai, dar și pentru a petrece cât mai mult timp cu persoanele importante din viața ta. Ai parte de o săptămână plină de energie pozitivă.

Fecioară

Romantismul te caracterizează, în această săptămână. Petreci mult timp alături de partenerul de cuplu și vă bucurați de fiecare moment de intimitate. Dacă nu ești într-o relație, îți concentrezi atenția asupra pasiunilor pe care le ai.

Balanță

În această săptămână singurul obiectiv pe care îl ai este aflarea adevărului. Vrei să știi cu exactitate tot ceea ce se întâmplă în jurul tău, indiferent de cât de dureros se dovedește a fi adevărul. Ești un adevărat justițiar!

Scorpion

Începi să discuți deschis despre ideile pe care le ai și, mai mult, înveți să muncești în echipă. Astfel, în această săptămână reușești să duci al bun sfârșit tot ceea ce îți propui, cu ajutorul persoanelor importante din viața ta.

Săgetător

Îți concentrezi atenția asupra problemelor financiare. Vrei să îți îndeplinești o dorință destul de costisitoare, iar pentru asta trebuie să înveți să faci unele economii substanțiale. Încearcă să elimini cheltuielile care nu-și au rostul.

Capricorn

Faci schimbări importante, în această săptămână. Fie că este vorba despre schimbări care țin de stilul de viață sau de un job la care vrei să renunți de mult timp, în sfârșit găsești curajul și determinarea necesare pentru a face acest pas.

Vărsător

În această săptămână reușești să te bucuri de fiecare moment liber pe care îl ai. Astfel, petreci timp alături de persoanele importante din viața ta sau ieși la plimbări lungi. Începi să privești lucrurile printr-o lumină mai optimistă.

Pești

În această săptămână ești visător. Te gândești la toate planurile pe care le-ai avut de-a lungul timpului și la care ai renunțat cu ușurință. Astfel, îți faci un plan de acțiune care să te ajute să-ți atingi obiectivele.

 

×
Subiecte în articol: horoscop saptamanal 8-14 iunie