x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Horoscop HOROSCOP. Schimbările pe care le aduce Luna Nouă din Balanţă

HOROSCOP. Schimbările pe care le aduce Luna Nouă din Balanţă

08 Oct 2018   •   15:44
HOROSCOP. Schimbările pe care le aduce Luna Nouă din Balanţă

Luna Nouă din Balanţă aduce unele schimbări pentru fiecare semn zodiacal în parte. Sezonul Balanţei este în plină acţiune, iar în combinaţie cu Luna Nouă reprezintă o perioadă dificilă pentru unele semnele zodiacale.

Balanţă

Este o perioadă în care vrei să petreci cât mai mult timp acasă, împreună cu partenerul de viaţă. De asemenea, este un moment potrivit în care să-ţi expui nemulţumirile. Realizezi că indiferent cât de mult încerci să controlezi circumstanţele, inevitabilul se va produce.

Taur

Te confrunţi cu trecutul, însă începi să înţelegi din ce în ce mai mult frumuseţea misterului. Îţi este greu să renunţi la o persoană din trecutul tău, însă dacă nu îţi păstrezi disponibilitatea, o să ratezi apariţia unei persoane interesante în viaţa ta.

Gemeni

Fii atent la ce încearcă intuiţia să-ţi spună. Vocea ta interioară va fi destul de sonoră, însă tot vei avea tendinţa de a o ignora. Pe de altă parte, viaţa amoroasă devine din ce în ce mai complexă, însă trecutul ar putea să fie o problemă.

Rac

Ai tendinţa să crezi tot ceea ce auzi, lucru care te face extrem de vulnerabil. Trebuie să fii foarte atent la ce se întâmplă în jurul tău şi să evaluezi mai bine tot ceea ce auzi. În plus, este momentul să acozi mai multă atenţie vieţii de cuplu, dacă vrei să construieşti ceva puternic.

Leu

Ai mai multă ambiţie decât în mod normal, însă, pe de altă parte, concentrarea este mai uşor de pierdut. De asemenea, este un moment bun în care să-ţi analizezi mai bine acţiunile şi să acorzi mai multă atenţie opiniilor celor din jurul tău.

Fecioară

Această perioadă este benefică acumulării de informaţii. Pe de altă parte, ostilitatea de care dai dovadă în relaţie cu ceilalţi nu te va ajuta la nimic. În ceea ce priveşte relaţia de cuplu, petreci din ce în ce mai mult timp cu partenerul şi ajungeţi să vă cunoaşteţi mai bine.

Balanţă

Este momentul tău să iei o pauză. Se vor întâmpla o mulţime de lucruri în jurul tău, iar toată agitaţia va aduce şi oboseală.  Viaţa amoroasă nu este în cel mai bun punct acum şi este recomandat să petreci o perioadă singur.

Scorpion

În ciuda eforturilor depuse la locul de muncă, în ultima perioadă, rezultatele financiare întârzie să apară. Pe de altă parte, acest lucru nu înseamnă că este o idee bună să munceşti fără oprire, în speranţa că rezultatele vor apărea. Ia o pauză, extenuarea nu aduce nimic bun.

Săgetător

Ai ajuns în punctul în care este necesar să iei unele decizii în legătură cu relaţia de cuplu. Încearcă să-ţi analizezi bine opţiunile şi discută cu persoana de lângă tine despre eventualele probleme din cuplu, dacă nu îţi doreşti să iei o decizie pe care să o regreţi ulterior.

Capricorn

Arăţi deosebit de multă vulnerabilitate în viaţa de cuplu, iar acest lucru nu este ceva negativ. Vrei să arăţi persoanei de lângă tine cine eşti cu adevărat. Pe de altă parte, eşti din ce în ce mai indiferent cu grupul de prieteni, lucru pe care o să ajungi să-l regreţi.

Vărsător

Petreci mult timp concentrându-te asupra pasiunilor tale, dar şi asupra carierei. Îţi dedici toată atenţia acestor părţi ale vieţii tale, pentru a putea să te dezvolţi. Pe de altă parte, ignori persoanele dragi din viaţa ta. Găseşte un echiliru!

Peşti

Te bucuri de recunoştinţa celor din jur pentru tot efortul depus în ultima perioadă. Te bucuri că a venit momentul să te odihneşti. Cu toate acestea, simţi nevoia de afecţiune, iar lipsa ei te face să te gândeşti dacă ai acţionat corect în tot timpul ăsta.

 

×
Subiecte în articol: horoscop luna noua