x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Horoscop Horoscop septembrie 2018. Rac: Nu demisionati inainte de gasi alt job!

Horoscop septembrie 2018. Rac: Nu demisionati inainte de gasi alt job!

23 Aug 2018   •   15:18
Horoscop septembrie 2018. Rac: Nu demisionati inainte de gasi alt job!

Pentru cei nascuti in semnul Racului, prima luna de toamna va fi deosebit de activa, complicata din toate punctele de vedere, dar bogata in evenimente si foarte productiva. In septembrie nu trebuie numai sa munciti pe branci la proiecte noi, dar si sa depuneti eforturi uriase pentru a va proteja rezultatele obtinute. 

 

Pe parcursul lunii de referinta, Soarele se va afla in casa a 3-a, cel al anturajului apropiat. Prin urmare, veti avea petrece ore placute in compania rudelor si a pritenilor, impartasind emotii, vesti, impresii. Va fi o luna in care veti simti o simplitate neobisnuita in comunicarea cu ceilalti. Unii vor crede chiar ca sunteti naivi si infantili, dar se vor insela. 

Astrologii va avertizeaza, pe de alta parte, ca la locul de munca vor aparea indatoriri suplimentare. Nu incercati sa contraziceti conducerea in aceasta chestiune. In viata de familie, totul va decurge normal daca veti reusi sa renunta la prejudecati. 

In prima decada a intervalului sunt posibile numeroase contacte pe linie profesionala, dar si cateva calatorii in interes de serviciu, daca nu chiar transferuri. Unii vor dori, de asemenea, sa isi schimbe locul de munca, dar nu inaintati cererea de demisie inainte de a gasi alt job potrivit. In caz contrar, puteti ramane fara bani. Cu alte cuvinte, daca nu aveti nimic concret, renuntati la acest plan si multumiti-va cu ce aveti, continuand, totodata, cautarile. 

In plan financiar, septembrie s-ar putea dovedi nu foarte stabil. Problema este ca, in timpul verii, economiile s-au dus, iar alte venituri nu se anunta inca. Nu intrati in panica, folositi fondurile de care dispuneti in mod rational si asteptati sfarsitul de luna, cand nu este exclusa o prima. 

Venus se afla in casa a 5-a a zodiei dumneavoastra, domeniul distractiei si al copiilor. O asezare a planetelor care faciliteaza o aventura amoroasa la locul de munca. Evitati insa sa va afisati in fata colegilor sau sa faceti scene de gelozie. In ceea ce priveste familistii, astrologii va recomanda prudenta si mai putine critici la adresa partenerului de viata. In caz contrar, puteti ajunge chiar si la divort. 

×