x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Horoscop Horoscop zilnic, 11 ianuarie. Toate planurile îţi vor fi date peste cap

Horoscop zilnic, 11 ianuarie. Toate planurile îţi vor fi date peste cap

10 Ian 2017   •   19:50
Horoscop zilnic, 11 ianuarie. Toate planurile îţi vor fi date peste cap

Berbec

Nu vei putea duce la bun sfârşit tot ce ţi-ai propus astăzi pentru că vor apărea mici conflicte în interiorul unui grup, lucru ce te poate duce la exasperare.

Taur

O dispută pe care ai avut-o cu partenerul aseară, te va distrage şi nu vei funcţiona la fel de eficient, cum o faci în mod normal. Situaţia se va remedia dacă veţi comunica.

Gemeni

Planurile tale pentru o călătorie vor trebui să mai aştepte sau să fie schimbate, pentru că se vor ivi anumite responsabilităţi neaşteptate.

Rac

Vei fi destul de frustrat pentru că nu vei ajunge la cea mai importantă întâlnire a zilei, fie că e vorba de afaceri, sau de cel mai bun prieten.

Leu

Nici în cazul tău lucrurile nu se vor întâmpla conform planificărilor şi aşteptărilor tale. Totul va lua o întorsătură spre seară şi va trebui să depui un efort pentru a remedia situaţia.

Fecioară

Presiunea muncii va crea un stres care va avea efecte imediate asupra organismului tău: te vei simţi epuizat fizic şi psihic, şi vei fi şi mai stresat, crezând că eşti leneş.

Balanţă

O mică plimbare cu un prieten pe la magazine cu produse vechi, sau printr-un mall din centrul oraş te va face să cumperi produse de care nu ai nevoie şi să cheltui mai mult decât trebuie.

Scorpion

Vei avea musafiri neaşteptaţi sau vei fi invitat la o cină şi trebuie să te pregăteşti în timp record. Nu îţi face griji referitor la ţinută, sau ce gazdă bună vei fi. Fii tu însuţi!

Săgetător

Din discuţiile cu prietenii, vei afla ceva surprinzător, lucruri uimitoare despre un coleg, care te-a minţit în nenumărate rânduri. Vezi partea bună şi fii fericit că ţi-au deschis ochii.

Capricorn

Va trebui să suporţi nişte cheltuieli mai mari decât preconizai, fapt ce te va duce într-o stare de panică. Situaţia e temporară şi o să treci cu bine peste ea.

Vărsător

Încrederea în tine va fi puţin zdruncinată din cauza compromisurilor pe care trebuie să le faci pentru carieră. Este mai greu, dar gândeşte-te la progresele pe care le vei face.

Peşti

Poate că vizionarea unui documentar despre descoperirile ştiinţifice şi arheologice te vor face să te îndoieşti de calea spirituală pe care ai ales-o. Vei fi foarte sceptic şi vei căuta mai multe dovezi.

×