x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Horoscop Horoscop zilnic, vineri 18 octombrie 2013. Vezi ce ţi se va întâmpla

Horoscop zilnic, vineri 18 octombrie 2013. Vezi ce ţi se va întâmpla

17 Oct 2013   •   22:08
Horoscop zilnic, vineri 18 octombrie 2013. Vezi ce ţi se va întâmpla


_____________________


Berbec
Ceva stă să se năruiască în interiorul tău, la fel cum ceva nou e pe cale să se construiască. Începe să-ţi fie clar ce vrei (sau ce nu vrei) şi ai tendinţa să-ţi exprimi cererile şi dorinţele mult mai vocal decât altă dată, mai ales în cadrul relaţiilor apropiate şi al familiei. Totuşi, a încerca cu tot dinadinsul să-i convingi pe ceilalţi că ai dreptate este, uneori, doar risipă de energie. Aşadar, acum e mai indicat să fii atent la tine, la ce simţi şi ce vrei să eliberezi sau să realizezi pentru ţine mai departe.

Taur
Este momentul pentru o întoarcere în trecut, un bilanţ sincer al alegerilor trecute şi al ţelurilor pe care le-ai abandonat deşi sunt importante pentru tine. E timpul să te uiţi la direcţiile în care ai consumat mai multă energie decât era cazul şi să eliberezi tot ce nu mai e util, renunţând, eventual, la unele activităţi, obiceiuri, convingeri, resentimente. Într-un fel, se poate spune că e vremea curăţeniei generale. Poţi crea acum un spaţiu curat, numai bun pentru noi începuturi care vor urma.

Gemeni
Viaţă socială este vizată astăzi de prezenţa Lunii în Berbec, mai ales că ne apropiem şi de eclipsa lunară care va avea loc în noaptea aceasta. Acest context astral vorbeşte despre o anumită tendinţă de a te agăţa de nişte puncte de vedere rigide, în interacţiunile cu ceilalţi, sau de aspiraţii care s-au dovedit deja a fi neadecvate. Prin urmare, e necesar să fii flexibil, permisiv şi deschis, pentru că experienţele acestor zile îţi vor arăta clar la ce e nevoie să renunţi şi ce drum e mai bine pentru tine să îmbrăţişezi.

Rac
Pentru tine sunt posibile schimbări de direcţie în ce priveşte cariera şi rolul social. Având în vedere că la noapte se formează aspectul de Lună Plină (cu eclipsă parţială de Lună) în semnul cardinal al Berbecului, este timpul pentru o schimbare cu bătaie pe termen lung. Ceva e nevoie să laşi în urmă, poate să renunţi la o abordare veche într-o afacere sau la întreaga afacere, sau poate că vrei alt loc, alte responsabilităţi care ţi se potrivesc mai bine. În orice caz, în aceste zile nu e indicat să fii reactiv, ci permisiv, în aşteptarea revelaţiilor. Pe de altă parte, poţi avea parte de un succes, împlinire, roade.

Leu
Pentru tine, aceste zile pot fi ca un fel de răscruce, mai ales în ce priveşte convingerile, filozofia şi viziunea asupra vieţii. E posibil ca în urma informaţiilor şi veştilor sau a revelaţiilor pe care le ai, una după alta, să faci o schimbare, un salt în conştiinţă. Dintr-odată, e posibil să abordezi cu totul diferit o serie de situaţii, relaţii, alianţe, acorduri. Ceva din trecut poate fi rezolvat pe o cale nouă. Relaţiile cu străinătatea, deschiderea către noi locuri şi oameni capătă o conotaţie diferită şi pot fi sursă unor posibilităţi extraordinare.

Fecioara
Experienţele de astăzi şi din zilele următoare vin parcă să îţi atragă atenţia că a venit momentul să-ţi pui în ordine chestiuni de ordin material şi financiar. Poate că e necesar să clarifici termenii financiari ai unui contract sau parteneriat, sau poate ai restanţe în ce priveşte efectuarea unor plăţi, achitarea unor datorii. E momentul să te ocupi de toate acestea, ca de o asanare a sectorului financiar, făcând loc pentru noi venituri, favoruri şi câştiguri.

Balanţă
Pentru tine, aceasta este o zi specială, având în vedere că în noaptea asta se formează aspectul de Luna Plină în Berbec împreună cu eclipsă parţială de Luna. Aşadar, ceva se poate schimbă, în aceste zile, în ce priveşte relaţiile tale, implicarea în anumite colaborări sau atitudinea partenerului de afaceri sau de viaţă. E posibil ca unele revelaţii să te facă să schimbi abordarea, să pui cărţile pe masă şi să îţi afirmi dorinţele şi cererile cu voce tare. Pot fi împliniri şi înfloriri relaţionale, dar şi unele renunţări.

Scorpion
Ne aflăm în ziua premergătoare Lunii Pline şi eclipsei, în cazul tău fiind vizată zona muncii şi a sănătăţii, dar şi a gestionării unor consecinţe şi alegeri trecute. E clar că nu vei fi scutit nici tu de schimbări, iar pentru a le gestiona cu mai multă uşurinţă, ai nevoie de odihnă, o dietă echilibrată şi uşoară, exerciţii fizice, meditaţie şi orice îţi transmite corpul că are nevoie acum. Apar schimbări legate de zona muncii, fie că e vorba de un proiect specific, fie de un loc de muncă. E necesar să fii flexibil şi permisiv. Poate apărea o oportunitate nouă, iar unele capitole se vor închide definitiv.

Săgetător
Este o zi importantă, pentru că revelaţiile, alegerile şi acţiunile de astăzi pot avea impact asupra unei perioade mai lungi pe viitor. Zona vizată de schimbările care pot să apară, graţie eclipsei lunare din această noapte, vizează segmentul relaţiei sentimentale, relaţiei cu copiii şi a creativităţii. E posibil să schimbi ceva în aceste segmente de viaţă sau să le acorzi mai multă atenţie decât de obicei. În orice caz, idei noi ies la lumină, iar acestea te pot ajuta să rezolvi situaţii tensionate mai vechi.

Capricorn
Lucruri legate de planul personal, de cei apropiaţi şi de sufletul tău pot ieşi acum la iveală. Resentimente mai vechi se cer acum vindecate, unele suferinţe ale cuiva din familie pot necesita sprijinul tău sau simţi nevoia unor schimbări în casă. De asemenea, poate fi nevoie de unele reparaţii sau de reconfigurări în ce priveşte viaţa domestică. Într-un plan mai subtil, cei care sunt mai atenţi la transformarea şi creşterea lor spirituală pot simţi nevoia de a-şi vindeca rădăcinile, relaţia cu părinţii, cu ţara, chiar cu străbunii.

Vărsător
O zi care se poate caracteriza prin emoţii fluctuante, nerăbdare şi chiar iritabilitate. Ca şi când nu-ţi găseşti locul sau nu ştii ce şi cui să spui mai întâi. În contextul Lunii Pline şi eclipsei care se apropie, e important să fii atent la mesajele pe care le transmiţi şi la zvonurile cărora le dai crezare, întrucât toate acestea vor avea repercusiuni pe termen lung. Energia acestei zile ar putea fi canalizată înspre scris, comunicare, publicitate. Îţi vin idei bune în acest sens şi e bine să te foloseşti de ele pentru a contribui la înflorirea unui proiect.

Peşti
Totul pare să aibă legătură strânsă cu valorile materiale şi cu acumulările financiare pe cont propriu, în aceste zile, cu ocazia Lunii Pline şi eclipsei care vizează exact acest segment în harta ta. Prin urmare, chiar dacă eşti înclinat către o oarecare confuzie, e important să fii atent la semnele pe care le primeşti. Acestea, venind la pachet cu anumite experienţe (unele pot fi sub formă de pierderi sau deposedări) sunt, de fapt, binecuvântări mascate, care te vor conduce către revelaţii preţioase şi apoi către alegeri benefice în ce priveşte evaluarea muncii şi talentelor tale.

Astrolog Nicoleta Svârlefus
Horoscop oferit de www.astrocafe.ro

________________________________________

Vrei un horoscop personalizat? Click aici!


×