x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Horoscop Horoscopul dragostei în 2017 pentru Gemeni

Horoscopul dragostei în 2017 pentru Gemeni

23 Noi 2016   •   13:17
Horoscopul dragostei în 2017 pentru Gemeni

La începutul anului ești înconjurat de dragoste și romantism. Horoscopul dragostei pentru Gemeni din 2017 arată că planetele în primele 9 luni ale anului vei fi copleşit de romantism, de iubire şi de afecţiune. Jupiter, Planeta Succesului, va rămâne în cea de-a cincea casă până în octombrie 2017, așa că bucură-te de toată fericirea care vine în calea ta. Trebuie să ai un extinctor prin apropiere, dat fiind că atracțiile sexuale pot fi foarte aprinse şi înflăcărate, atunci când te aştepţi mai puţin.

În cazul tău, ştii prea bine că mintea unei persoane, pe lângă atracţia fizică, este esenţială ca dragostea să dureze. Pregătește-te să străluceşti ca un diamant, pentru că Jupiter intră în zona romantismului, a atracţiei şi a plăcerii chiar din luna ianuarie. Dacă sunteți singur, acest lucru va aduce cea mai bună perioadă pentru a găsi un partener. Ar trebui să apară cel puțin un pretendent potențial în timpul celor 9 luni cât Jupiter va sta aici.

Astrologia subliniază faptul că, în 2017, ar trebui să ai multe oportunități de a participa la evenimente minunate - concerte, petreceri și chiar întâlniri în care vei sta lângă oameni celebri. Va veni timpul să acorzi o atenţie sporită aspectului tău, mai mult decât o faci de obicei. Imaginea ta va fi într-adevăr foarte importantă și impresia pe care o vei face, va fi foarte importantă – indiferent că vrei să impresionezi pe cineva din motive personale sau profesionale. Nu-ți fie teamă să cheltui mai mulţi bani ca să-ţi schimbi garderoba sau să investeşti într-un aspect nou.

în 2017, pot apărea posibile probleme în căsătorie sau într-o altă relație. Va trebui să lucrezi din greu pentru a păstra pacea într-o relație importantă, cum ar fi căsătoria, sau o relaţie de afaceri. Te vei simţi foarte împovărat pentru că trebuie să faci compromisuri, să negociezi, să fii răbdător, în scopul de a face ca relaţia să meargă în continuare. Dacă eşti căsătorit, lucrează din greu pentru a face căsătoria mai puternică, rezolvă orice problemă de lungă durată dintre tine și partenerul tău, asta dacă nu vrei să ajungeţi la divorţ. Va lua ceva timp, dar fii perseverent.

Citeşte şi:

Horoscopul dragostei în 2017 pentru Taur

 

Horoscopul dragostei în 2017 pentru Berbec

 

Horoscopul dragostei în 2017 pentru Capricorn

×