x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Istorie politica Argetoianu - Ambasadorul Rusiei a fugit cu banii

Argetoianu - Ambasadorul Rusiei a fugit cu banii

de Prof. Dr. Stelian Neagoe    |    17 Dec 2005   •   00:00
Argetoianu - Ambasadorul Rusiei a fugit cu banii

Marele om politic povesteste de ce Rusia Sovietica nu a mai avut ambasador la Bucuresti: ultimul in post, Butelko a fugit in Italia cu o suma importanta de lire sterline.

31 martie

Intre etnie si cetatenie

Implinesc azi opt zile de pat. Abia mi-a trecut un acces de guta, a venit altul... Scriu ca vai de mine, cu caietul proptit pe o perina... Ieri am inceput un tratament cu unde scurte; pare ca-mi face bine.
Cuza a luat cuvantul la Senat, la legea colonizarilor, ca sa protesteze fata de Consiliul Superior Economic si a mea personal, ca presedinte al acestui Consiliu, fiindca in avizul nostru cerusem sa se inlocuiasca in lege calitatea ceruta de "etnic roman" prin cea de "cetatean roman", pentru beneficiarii legii. Cererea noastra se intemeia pe consideratia ca in vremurile actuale nu era nimerit sa mai atatam nemultumiri minoritare, Ministerul Agriculturii, stapan pe aplicatia legii, putand in fapt rezerva numai romanilor etnici loturile de colonizare.
Batranul Cuza nu putea evident pierde un prilej sa mai sune o data din trambita sa. Senatul a aplaudat iesirea nationalista a batranului luptator, dar n-a mai aplaudat deloc cand trambita a inceput sa sune laudele lui Hitler... Cum nu ma aflam in Senat, incidentul n-a avut urmare. M-am inteles azi-dimineata cu Gafencu sa obtina de la Ionescu-Sisesti sa-l lase si el sa cada in cuvantarea pe care o va rosti in sedinta de maine (caci abia maine se ispraveste discutia legii). Cand dusmanul sta cu armele incarcate la granita, orice pretext de conflict trebuie evitat. Asta o pricepe oricine, afara de patimasi de teapa lui Cuza...
Tarcovnicul Molotov a facut in fata Sovietului Suprem moscovit o lunga expunere a politicii externe rusesti. Spiritul pacific sovietic, conflictul cu Finlanda si pacea care a urmat, raporturile economice cu Germania, incercarile de provocare anglo-franceze au facut pe rand obiectul unor disertatii serbede si fatarnice. Pentru noi, e interesant ca pentru prima data un reprezentant oficial al Sovietelor a pus pe fata chestia Basarabiei si a raporturilor Moscovei cu Romania. Dupa ce a vorbit de pactele de neagresiune incheiate de Rusia cu Turcia si cu Iranul, dl Molotov, continuand expunerea raporturilor rusesti cu tarile de la sudul Republicii, a declarat ca Sovietele n-au incheiat cu Romania pact de neagresiune din cauza Basarabiei, a carei anexiune Sovietele n-au recunoscut-o niciodata. Dl Molotov a adaugat ca Sovietele n-au avut si n-au intentia sa rezolve aceasta chestiune pe cale militareasca si ca prin urmare relatiile dintre Rusia si Romania sunt si raman pasnice...

Afacerea Butenko

Aceste declaratii ale lui Molotov au impresionat adanc opinia publica romaneasca, caci, desi stiam noi toti ce ne coc rusii, nu avuseseram pana acum dovada oficiala a pretentiilor moscovite. Acum o avem. In fapt, declaratiile lui Molotov nu schimba in nimic situatia: banuiam noi ca Moscova va astepta un prilej favorabil ei pentru a pune chestiunea Basarabiei, acum o stim, si atata tot. Rusii nu ne vor declara razboi cat timp vor risca sa se incurce in acelasi timp si intr-un razboi balcanic si prin urmare european. E mai probabil ca vor astepta pacea generala ca sa puna chestiunea. Daca atunci marile Puteri europene vor fi istovite si neputincioase, situatia noastra va fi rea - daca marile Puteri vor mai fi inca in picioare, vom vedea...

Am impresia ca sovieticii vor mai mult sa tina chestiunea Basarabiei deschisa, pentru orice eventualitate si pentru orice santaj posibil, si ca pentru moment nu exista intr-adevar pericol din partea lor.

Dl Molotov a mai explicat ca, daca Sovietele nu mai au un ministru la Bucuresti, cauza este incidentul insarcinatului cu Afaceri Butenko (dupa plecarea lui Ostrovski, insarcinatul cu Afaceri Butenko a disparut din Bucuresti, delapidand si o suma insemnata de livre sterline apartinand Sovietelor). S-a facut o ancheta la care a luat parte si reprezentantul Sovietelor din Praga, ancheta care n-a dat nici un rezultat. Sovietele au ramas cu convingerea ca autoritatile romane au favorizat fuga diplomatului escroc. Butenko, dupa ce a sosit in Italia, s-a predat Ducelui, care a speculat destainuirile lui in politica sa antisovietica...

Ziarele noastre de azi-dimineata publica o lunga informatie, un fel de comunicat neoficial, dar vadit redactat de Ministerul nostru de Externe, prin care se raspunde afirmatiilor neexacte ale dlui Molotov, aratandu-se ca avem chiar doua, daca nu trei, pacte de neagresiune cu Rusia: pactul Kellog din 1928, pactul de intarire a acestuia (Varsovia, 1929) - in ce ne privea pe noi, pe Estonia, pe Letonia si pe Soviete - si pactul de definitie a agresorului (din Londra, 1933) prin care se recunosc posesiunile teritoriale din acel moment al Statelor semnatare... Toate acestea le stiu si rusii, dar e bine sa le amintim ca noi nu le-am uitat...

La Berlin se comenteaza favorabil declaratiile lui Molotov fata de noi - in sensul ca ele indeparteaza orice pericol momentan de razboi. Presa germana adauga ca, cat timp va exista prietenie intre Romania si Germania, nu va fi nimic de temut pentru noi din partea rusilor...

Presa germana ar trebui sa mai adauge: si cat timp va fi Germania puternica si prin urmare ascultata la Moscova!

Nu e pace-n Marea China

Azi se inaugureaza cu mare solemnitate Camera de Comert romano-iugoslava. Sarbii ne intorc politetele facute cu prilejul inaugurarii Camerei iugoslave-romane la Belgrad. Ne-au trimis pe Andres, ministrul lor de Comert, si pe primarul Belgradului. Sedinta de inaugurare de azi trebuia sa o prezidez eu. M-am scuzat, fiind in pat - ca si la diferitele mese si receptii date in cinstea oaspetilor nostri, care au venit cu duiumul.

Hotararea noastra (Camera a si votat legea) de a cladi un sat nou in Asia Mica, incercata de cutremur, a produs o excelenta impresie in sferele turcesti.
Noul Guvern central al Chinei, alcatuit sub influenta japonezilor si sub presedintia lui Wang-Cing-Wei, s-a instalat la Nanking si a publicat un foarte atragator program de munca si de pace.

Guvernul chinezesc din Ciung-King protesteaza fata de noul Guvern si diplomatii sai acreditati pe langa puterile straine cer ca "uzurpatorii" din Nanking sa nu fie recunoscuti...

1 aprilie

Luni. Promotiile de ofiteri care urmau sa termine scolile in iunie au fost inaintate exceptional acum, in vederea eventualelor necesitati de completare a cadrelor. Tinerii sublocotenenti, de toate armele, au depus ieri juramantul in fata Regelui, care cu acest prilej a raspuns indirect lui Molotov ca Romania e gata sa faca fata oricarui pericol... Noua promotie de ofiteri a primit numele de "promotia Regele Ferdinand".
Guvernul national din Nanking si cel vechi din Ciung-King au intrat in lupta diplomatica deocamdata. Ce e nostim e ca tocmai Guvernul instalat de inamic - cel din Nanking - poarta numele de Guvern national, iar cel intr-adevar national din Ciung-King e invinuit de a fi vandut strainilor. Guvernul care se constituise la Peking (tot sub protectia japonezilor) s-a transformat in "Consiliul Chinei de Nord".

Statele Unite ale Americii au declarat deja ca nu vor recunoaste Guvernul din Nanking.

Cartea alba germana

Reichul a publicat o carte alba ce contine o serie de rapoarte si documente menite sa dovedeasca ca ambasadorii Statelor Unite, mai ales Bullitt de la Paris, au impins cat au putut la declararea razboiului. Despre Bullitt as putea marturisi si eu, si declaratiile lui de acum un an se gasesc la locul cuvenit in aceste insemnari.

Publicatia germana a fost facuta in scopul sa produca zazanie in America si sa ridice opinia publica impotriva lui Roosevelt si a agentilor sai tocmai in ajunul alegerilor prezidentiale si a zadarnici astfel o posibila a treia candidatura a actualului presedinte.

Scopul n-a fost insa atins, si intreaga opinie publica americana, dimpotriva, s-a ridicat impotriva "calomniilor" germane cu atat mai multa furie, cu cat si-a dat seama ca nu toate actele din cartea alba puteau fi considerate ca falsificate...

Rezultatul iesirii germane a fost astfel diametral opus celui urmarit. Nemtii au fost totdeauna lipsiti de dibacie si de tact.

Ieri, mare concurenta romano-iugoslava pe terenul fotbalului. S-au jucat 3 meciuri, 2 la Bucuresti si 1 la Belgrad. Echipele cele mari, la Bucuresti, au facut partida nula (3:3), echipa "juniorilor" iugoslava a batut pe cea romana (2:0) - tot la Bucuresti - , iar echipele B, care s-au intalnit la Belgrad, s-au ales cu 0 pentru Romania si 1 pentru Iugoslavia. O singura victorie putand fi si darul intamplarii, putem zice ca echipele ambelor tari s-au clasat la egalitate.

2 aprilie

Cartea alba germana continua sa fie discutata cu aprindere in Apus pana in America. Documentele publicate fiind ridicate din arhiva Ministerului de Externe din Varsovia, Potocki de la Washington si polonezii din Paris le declara false... Bullitt si Kennedy, ambasadorii din Paris si Londra, protesteaza si ei...

Pe de alta parte, secretarul de stat Cordell Hull declarand in treacat ca politica lui n-a corespuns si nu corespunde cu a ambasadorilor USA din Paris si Londra - admitandu-se ca documentele publicate n-ar fi apocrife - presa germana cauta sa puna in contradictie pe zisul Cordell Hull cu seful sau, Roosevelt...

Din incordata polemica reiese tot mai mult solidarizarea politicii Statelor Unite cu Anglia si cu Franta. Toata presa americana si cercurile politice, cu exceptia celor neinsemnat de putini germanofili, ii injura pe nemti. Daca asta a urmarit Guvernul din Berlin, apoi a reusit pe deplin...

"A fi nebeligerant nu inseamna a fi neutru"

Cu privire la noul Guvern chinez din Nanking, Cordell Hull a declarat ca constituirea lui e in flagranta contrazicere cu tratatul celor 9 Puteri si ca in consecinta USA nu-l vor recunoaste. Guvernul japonez a declarat in schimb "ca Japonia nu va putea colabora cu tarile care nu vor recunoaste Guvernul din Nanking" si a explicat ca acest Guvern constituie singura incercare viabila de a pacifica China. Cine e contra lui dovedeste ca vrea sa intretina razboiul...

Statele Unite au inceput mari manevre in Oceanul Pacific, spre Insulele Hawaii, manevre la care vor participa 130 de vase de razboi, 500 de avioane si 43.000 de oameni...
Se dezminte stirea publicata de presa germana, dupa care Anglia ar fi cerut Turciei autorizatie de trecere prin Stramtori pentru flota aliata in vederea stabilirii unui blocus al coastelor rusesti. De la Ankara se observa ca in conformitate cu tratatul din Montreux o asemenea autorizatie nici n-ar putea fi acordata cata vreme Turcia va ramane neutra. E drept ca de curand ministrul de Externe turc a declarat ca Turcia nu e neutra, ci numai "nebeligeranta"...
Din Paris se telegrafiaza - in legatura cu chemarea lui Francois Poncet - ca toti reprezentantii Frantei in Europa vor fi chemati pe rand, noul Guvern dorind sa se informeze asupra posibilitatilor franco-engleze.

Va urma
×