x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Istorie politica Carol al II-lea e în Mexic cu Elena Lupescu

Carol al II-lea e în Mexic cu Elena Lupescu

de Prof. Dr. Stelian Neagoe    |    07 Dec 2012   •   21:19
Din însemnările lui Constantin Argetoianu (136)
Regele Carol al II-lea e tot lângă oraşul Mexic, într-o vilă, cu dama Elena Lupescu şi cu Urdăreanu. Situaţia lui politică s-a mai ameliorat, de când fostul guvernator al Bermudelor s-a înapoiat la Londra şi a spus că fostul nostru rege este un om foarte inteligent, un adevărat om de Stat, şi că n-ar trebui neglijat... De atunci, ex-Regele primeşte regulat, de 2 ori pe săptămână, vizita miniştrilor Angliei şi Statelor Unite la Mexico...
Ionţ Pangal are o situaţie excepţională la Lisabona. E prieten intim şi cu ministrul Germaniei şi cu ministrul Angliei, şi amândoi au cea mai perfectă încredere într-însul. E foarte bine văzut şi de autorităţile portugheze şi de membrii Guvernului până la generalul Carmona. Cu un cuvânt, Pangal joacă rol la Lisabona, şi Lecca e de părere că ar trebui întrebuinţat de Guvernul nostru, cu tot ponosul Masoneriei lui!
Lecca va interveni pe lângă Guvern ca Pangal să fie numit, spre pildă, reprezentantul Crucii Roşii (informaţiile privitoare la prizonieri) sau aşa ceva. Şi Regele Carol îl cheamă cu insistenţă în America. Lecca îmi arată o telegramă a lui Carol (probabil că Pangal i-a dat-o în acest scop) prin care fostul Rege felicită de Paşte pe prietenul nostru şi pe lângă dânsul... Pangal afirmă că prezenţa sa este indispensabilă consultat pe ministrul Angliei, şi după sfaturile acestuia a refuzat invitaţia...
Numai cu banii o duce prietenul Pangal prost: îl întreţine Schein, şi face datorii... Aşa îmi închipuisem şi eu... Şi prietenul Mişu Demetrescu e la Lisabona — venit de la Madrid, să facă afaceri! Bineînţeles, n-a izbutit până acum nici una!
_________________________________
Luni, 1 iunie.
Lui Dumnezeu i s-a făcut milă de noi: iunie a venit cu ploaie, de ieri seara plouă, cu întreruperi — dar a plouat binişor. O fi plouat şi pe la noi? Ştiu că a plouat spre nord până dincolo de Braşov, căci au sosit prieteni de acolo aseară şi au venit cu automobilul tot pe ploaie...
Şi cum să nu devii superstiţios? După cererea oamenilor de la Afumaţi, moaştele lui Sfântul Dumitru au fost scoase şi duse ieri după amiază cu automobilul Universului (!!!) pe câmp. Şi cum au sosit la Călţuneşti, a început să plouă! Universul a mai găsit un mijloc de reclamă demn de regretatul Cazzavilan!
Probabil ca să intervie pe lângă Cowles şi masonii lui, să-i dea drumul în Statele Unite şi în Canada...
Bolşevicii au lăsat în urma lor cu prilejul succesivelor lor retrageri din anul trecut, partizani înarmaţi, cu misiunea să tulbure spatele frontului german. Au mai lăsat apoi şi paraşutişti. Toţi aceşti “misionari” au constituit bande, destul de supărătoare ca să hotărască pe nemţi să le suprime. Ceea ce s-a făcut, în mare parte cu ajutorul trupelor ungureşti care şi-au găsit astfel o întrebuinţare poliţienească demnă de ele...
Comunicatul german anunţă că în aceste lupte au pierit 4 300 de bolşevici şi s-au capturat 21 de tunuri, 97 de mitraliere sau aruncătoare de grenade şi o mare cantitate de arme uşoare şi de muniţii.
Pe front, în sectoarele de la Centru şi de la Nord, atacurile locale germane continuă cu succes.
Ziarele din Berlin continuă să comenteze victoria de la Harkov, şi precizează că calificativul de “cea mai mare bătălie dată până acum” trebuie înţeles în sensul că a fost cea mai mare bătălie motorizată văzută până acum. S-au înfruntat motorizatele ruseşti cu cele germane şi superioritatea strivitoare a celor din urmă s-a dovedit... Comunicate speciale dau lista diviziilor şi brigăzilor sovietice, cu numerele lor, scoase din luptă la Harkov, fie că au fost capturate, fie că au fost distruse...
Numărul purtat de unele din aceste divizii, de la 360 în sus, arată ce masă enormă de oameni au mobilizat Sovietele... Mulţi, dar proşti!
În Atlantic, submarinele germane au mai scufundat 22 de vapoare cu o deplasare de 106 800 tone. În total, în luna mai, au fost scufundate 170 vase cu o deplasare de 924 000 tone...
În schimb, englezii au bombardat masiv regiunea de nord-vest a împrejurimilor Parisului şi Colonia. La Paris au fost morţi mulţi şi răniţi şi mai mulţi. Într-o singură comună ar fi fost dărâmate peste 200 de case...
La Colonia, se vorbea ieri seară de un atac înfăptuit cu 1 000 de avioane. Cifra pare exagerată, dar trebuie să fi fost multe, deoarece Comunicatul german dă 36 de avioane engleze doborâte. Nemţii protestează împotriva acestui “atac de teroare” îndreptate împotriva populaţiei paşnice — şi mărturisesc pagube mari — mai multe biserici şi spitale incendiate, bineînţeles — şi morţi mulţi.
La Paris, Laval s-a transportat la faţa dezastrului şi îndrumează acţiunea de salvare. Din avioanele care au atacat, 6 au fost doborâte, unul a căzut în Sena. La Paris nu se mai bucură nimeni, cum s-a întâmplat cu prilejul primului atac britanic, şi lumea, dimpotrivă lumea e consternată şi indignată. Mai bine aşa...
În Afrika lupta continuă, spune laconic Comunicatul german... Cel italian dă 2 000 de prizonieri englezi, 343 de care de asalt distruse sau capturate, 21 de automobile blindate, 53 de tunuri şi peste 200 de autovehicule distruse şi ele. Ştirile italieneşti trebuie întotdeauna primite cu rezerve. În câteva zile vom fi lămuriţi...
Japonezii şi-au concentrat toate eforturile în China, unde armata lui Ciang-Kai-Shek e din ce în ce mai strânsă în cleşte. Vom avea probabil în curând veşti mai precise şi mai decisive cu privire la rezultatele obţinute...
_____

×