x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Istorie politica Churchill a vorbit alaltăieri la radio

Churchill a vorbit alaltăieri la radio

16 Iun 2012   •   21:00

Au defilat doua divizii, una motorizata si alta pe picioare; in plus un contingent de trupe germane. Pentru pecetluirea fratiei de arme, infanteristi romani si cei germani au defilat de-a valma: trei randuri de romani si trei randuri de nemti — cu ofiterii in fruntea formatiunilor, cot la cot... O inovatie care a trebuit sa incante pe Nagy, ministrul maghiar prezent la defilare... De data asta a asistat la parada si Truelle, ministrul Frantei... Dintre fostii demnitari, n-a fost decat dl Jean Mihalache, poftit in calitate de cavaler al Ordinului Mihai Viteazul...

Soldatii nemti au defilat cu ai nostri, Hitler a trimis pe List si telegrame de felicitari Regelui si maresalului Antonescu — in schimb italienii n-au trimis pe nimeni (au fost reprezentanti numai prin Bova Scoppa) si n-au defilat... Intre noi si Italia, santul se adanceste din ce in ce, si nu va fi umplut decat prin hoituri maghiare, cand ne va veni si noua ziua!

Dupa parada, dejun mare la Palat — Guvernul, List, generali si cativa demnitari (primul de la Casatie, Primarul etc.). Numai doua cucoane: Regina Elena si D-na Rica...

Vremea a fost frumoasa si poporul — uitandu-si pentru cateva ceasuri de necazuri — multumit. S-au avansat pe ziua de ieri foarte multi ofiteri de rezerva, mai ales in gradele mici. Printre ofiterii activi, inaintari foarte putine...

In calendar sta scris pentru ieri "Duminica orbului". E sfantul pe care l-am praznuit eu, caci n-am vazut nimic. Am stat in casa si am citit volumul lui Anatole De Monzie, Ci devant. Sunt insemnarile zilnice (incomplecte) facute de fostul ministru in 1938 (sfarsitul), 1939 si 1940... Carte amara in care De Monzie cauta sa demonstreze ca el a vazut clar, dar ca n-a putut impune vederile sale nici lui Daladier, nici lui Reynaud... Lectura tulburatoare... E de neexplicat cum acesti oameni au putut sa se arunce in razboi fara sa-si dea seama de halul de nepregatire al Frantei. De Monzie sustine ca Franta a fost bagata in foc, fara sa vrea, de Anglia si de un tampit sentiment de datorie fata de angajamentele luate... In realitate, resortul care a impins pe francezi a fost siguranta victoriei, formula "il faut en finir une fois avec les Allemands", a fost lozinca care i-a impins pe toti — fara entuziasm de altmintreli, dar cu resemnare — spre front... Si atunci se pune intrebarea: cum de n-a cunoscut nimeni in Franta enorma inferioritate a armatei si armamentului francez fata de Germania?

Am dat in volumul lui De Monzie peste o nostima caracterizare a lui Titulescu, a lui Titulescu jumatate mort din 1939:... "Titu s’en va, l’ame balante, Hamlet balkanique!"

Comunicatul german de ieri anunta ca mai multe atacuri sovietice au fost incercate pe sectorul frontului de la Donet si pe acela din Laponia. Toate atacurile au fost respinse cu mari pierderi pentru rusi. Constat insa ca tot rusii ataca; as fi preferat sa citesc ca au inceput sa atace nemtii... si cu succes!
In Oceanul Atlantic continua scufundarile vaselor americane si britanice, in stil mare... Despre lupta navala din Marea Coralilor, ieri n-a venit — sau mai bine zis nu s-a dat in vileag — nici o stire... Sa mearga lucrurile prost pentru japonezi?


Marti 12 mai.
De doua zile ploua noaptea si e frumos de la rasaritul pana la apusul soarelui. E bine pentru semanaturi, dar e prost pentru ce mai ramane de arat. Raurile se mentin umflate si unde au inundat, e inca tot sub apa...

Churchill a vorbit alaltaieri la radio. Discursul sau e foarte abil, caci marturiseste toate deceptiile si toate suferintele poporului britanic de la inceputul razboiului — al carui istoric il face — si pana azi, si aceasta sinceritate da incredere in prevederile sale mai optimiste pentru viitor si in siguranta sa intr-o victorie finala... Anglofilii nostri s-au agatat de acest discurs, si de unde erau pana acum foarte opariti, incep sa ridice iar capul si glasul...

De subliniat in cuvantarea lui Churchill doua pasaje. Unul prin care afirma superioritatea indiscutabila si covarsitoare a flotelor navale si aeriene americane asupra celor japoneze — si altul, prin care ameninta pe nemti cu gaze toxice infernale, ce avioanele britanice vor lasa asupra oraselor din Germania, in cazul cand armatele Führerului vor intrebuinta asemenea arme barbare si nelegale pe frontul rusesc... Din aceasta amenintare putem trage concluzia ca rusii nu vor intrebuinta gazele toxice (poate ca n-au?) impotriva noastra. Era singura mea frica: nemaiavand nimic de pierdut, si ca o masura de desperata razbunare, sovieticii sa nu ne stropeasca cu iperita si cu alte porcarii... Despre nemti, sunt sigur ca nu vor provoca intrebuintarea unor asemenea mijloace de lupta, fiindca n-au nevoie...

×