x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Istorie politica Constantin Argetoianu - "S-a dus dracului destinderea"

Constantin Argetoianu - "S-a dus dracului destinderea"

de Prof. Dr. Stelian Neagoe    |    20 Mai 2006   •   00:00
Constantin Argetoianu  -  "S-a dus dracului destinderea"

24 mai

Parisul ne sfatuia sa cedam…

Se aresteaza din nou gardisti pe capete, in legatura cu complotul Sima-Patrascu. Ieri au fost arestati, tatal Codreanu, Noveanu, si altii… Cum au putut sa creada domnii de la Interne ca legionarii puteau iscali cu sinceritate declaratii prin care calcau in picioare tot crezul lor politic si moral? Dl Ghelmegeanu s-a dovedit un ministru de Interne usuratic.

Radian imi povesteste din impresiile cu care Dragu a revenit de la Paris, unde a stat trei saptamani. Dragu a fost secretar general la Ministerul Propagandei sub Radian si a fost apoi numit consilier de presa la Paris. Dansul spune ca persoana cu care a vorbit la Paris l-a sfatuit sa cedam ungurilor orasele de pe granita de Vest si bulgarilor Cadrilaterul. De notat ca aceste sfaturi erau date inainte de ofensiva germana. Situatia noastra era aproape pierduta la Paris. Acuzarea adusa lui Madgearu ca comploteaza cu gardistii e ridicola. Madgearu a venit la dansul, Cancicov, si l-a rugat sa previna la Palat ca toata destinderea cu Garda era o farsa, ca slabiciunea lui Ghelmegeanu n-a facut decat sa invie si sa galvanizeze Miscarea Legionara si ca in curand vor incepe din nou atentatele. Madgearu a mai spus lui Cancicov ca Maniu era foarte ingrijorat de recrudescenta miscarii gardiste in Ardeal, si, daca ar fi castigat Aliatii, ne-ar fi cerut sacrificii mari. Propaganda ungureasca in schimb castigase tot terenul pe care-l pierduseram noi: un corp voluntar de 5.000 de unguri se inrolase pe frontul frantuzesc si o societate de propaganda maghiara-franceza, prezidata de Laurent-Eynac da mese zilnice in cele cateva restaurante unguresti din Paris… Trebuie sa fie cam fierti ungurii, azi, de a fi pontat pe cartea frantuzeasca si s-au invartit bine lucrurile pentru noi…
Pare ca s-a renuntat la schema de reorganizare a Ministerului Economiei Nationale pe trei comisariate generale. Schema, cu grafice si cu formule magice, o concepuse Malaxa, si Regele o adoptase imediat. La inceput erau trei comisari-supremi, ce depindeau direct de presedintele Consiliului, numit si el comisar suprasuprem. Acesti trei comisari-supremi (agricultura, industria si creditul) urmau sa-si aiba reprezentantii lor in toate ministerele si sa hotarasca activitatea fiecarui departament. De fapt, Ministerul Economiei Nationale era suprimat si redevenea un simplu Minister al Industriei si Comertului, ca mai inainte. Regele s-a entuziasmat de planul acesta al lui Malaxa, dar Tatarescu n-a vrut sa auda de raspunderea supra-suprema ce i se arunca in spinare, ca sa-si franga salele. A obtinut cu greu, dar a obtinut ca sarcina sa treaca asupra lui Cancicov, care a primit de voie, de nevoie. Ca sa se razbune asupra lui Malaxa, Tatarescu a propus Regelui pe Malaxa pentru postul de comisar-suprem al industriei - la agricultura Cancicov a propus pe Alimanesteanu (Dumitru) si la credit pe George Creteanu. Cum a auzit Malaxa ca e vorba sa fie scos din culise si din intuneric si pus sa lucreze la lumina zilei, caci Regele sarise de incantare pe propunerea lui Tatarescu, a schimbat macazul si a convins pe Suveran ca proiectul sau cu cei trei comisari nu era bun…

Acum, Cancicov cauta alta solutie si pretinde chiar ca a gasit-o, deoarece trebuie sa vina sa ne-o expuna azi la Consiliul Superior Economic. (Sedinta s-a amanat, caci Cancicov a fost doborat de o criza de rinichi - boala lui cronica - si silit sa se puna in pat, in repaus complet.)

Toate aceste amanunte mi le-a dat Dumitru Alimanesteanu, omul de mare incredere al lui Cancicov…

Arestarea fascistilor englezi

Zvonuri pesimiste, dar evident false sau cel putin exagerate despre arestarea lui Micescu. Sa fi furat portofelul lui Urdareanu?

Il stim escroc, dar nu pick- pocket…

Se mai zice ca in scurtul timp cat a fost ministru a furat ca in codru. Ar fi impamantenit, el nationalismul, 800 de ovrei contra plata insemnata si pesin, ar fi delapidat fondul timbrului de ajutor al baroului, ar fi agonisit o mosie, ar fi… ar fi… cate si mai cate. Il vom vedea in curand prim-ministru…

25 mai

Dupa ultimele comunicate, pe ziua de ieri, nimic senzational pe frontul din nordul Frantei si vestul Belgiei. Nemtii inainteaza incet pe toate directiile. Au luat orasul Gand. Pe coasta franceza, comunicatul german afirma ca Boulogne e in mainile nemtilor si ca armatele lor sunt la 20 de kilometri de Calais - iar comunicatul francez dezminte si declara Boulogne inca in mainile franco-englezilor… si nemtii marturisesc greutati si pierderi mari.

Fascistii englezi, cei mai insemnati dintre ei, au fost arestati. A inregistrat astfel si Anglia o victorie…

In Italia, ceva mai multa liniste. Se vorbeste chiar de negocieri italo-franceze privitoare la masurile blocusului.

La Moscova a nins…

Orchestra filarmonica din Berlin, care a dat saptamana trecuta doua concerte in Bucuresti, a trebuit sa contramandeze concertele pe care trebuie sa le dea la Belgrad, de teama unor manifestatii ostile.

Ne-am purtat mai bine noi…
La Moscova a nins… De-ar putea sa le inghete matele intr-insii…

Ieri, razii mari printre gardisti. Se pare ca au trecut mai multi intre teroristii din Germania, granita iugoslavo-romana, si Siguranta e alarmanta.

Un lucru e sigur; s-a dus dracului destinderea…

26 mai

In marea batalie ce se da de 15 zile in Flandra, in Artois, in Belgia, superioritatea desavarsita a germanilor se afirma intruna. Daca potentialul celor doua armate ar fi egal, armata germana din Artois, aventurata pana la mare intre grosul trupelor franceze la Sud si grupul anglo-franco-belgian la Nord, ar trebui sa fie tragica. De fapt, insa, ea domina situatia, si azi probabil ca trupele nemtesti vor intra in Calais…

De la Berlin se anunta cum campia din nordul Frantei si din Belgia e virtual sfarsita, si ca un viitor apropiat va arata in alte directii, ca Germania n-a facut inca uz de armele cele mai perfectionate si mai distrugatoare de care dispune…

Poate sa fie si numai intimidare. Pe cand nemtii se fudulesc cu forta lor, francezii si englezii se roaga la Dumnezeu si afirma ca se vor bate pana vor castiga razboiul…

Bossy telegrafiaza din Roma ca Puricelli va sosi la Bucuresti, probabil miercuri sau joi, dupa ce va vedea pe Mussolini. Bossy mai spune ca la Roma convingerea victoriei Germaniei e absoluta si ca intrarea Italiei in razboi e afacere de zile…

Dilema ministrului Gafencu

Pentru prima data, raiduri de aviatie germane au ucis oameni pasnici in Anglia. Emotia e mare in populatia britanica, care n-a cunoscut pana acum ororile razboiului, caci, de la descinderea normanzilor, nici un picior vrajmas n-a mai calcat pamantul mandrei insule…
Sir Samuel Hoare, personalitate politica insemnata, a fost numit ambasador al Angliei la Madrid. Numirea a facut senzatie, mai ales in cercurile spaniole, si dovedeste cata importanta acorda Cabinetul din Londra miscarilor Spaniei…
Ambasadorii Germaniei si Italiei au fot primiti la Moscova de Molotov. Presupun ca au vorbit si de noi si sper ca au obtinut de la reprezentantul lui Stalin sa ne lase in pace.

Gafencu, pe care l-am gasit ieri lichefiat, ca de obicei, mi-a spus totusi ca el crede ca ne-am putea intelege cu rusii, cedandu-le partile de nord ale Bucovinei si Basarabiei, locuite de ucraineni si poate ceva pe langa Cetatea Alba. N-a fost numai o idee de vant, caci mi-a mai spus ca Iorga ar fi aprobat o asemenea tranzactie si m-a intrebat ce cred eu despre dansa si daca n-ar fi lapidat in ziua in care ar semna o astfel de cesiune. I-am raspuns ca eu as fi incantat daca n-am pierde mai mult din Basarabia, si chiar Basarabia toata, ca as vrea sa scapam de Cetatea Alba si Budache. Pentru lapidare, am observat ca o asemenea hotarare n-ar putea fi luata in spinare numai de el, ci de toti oamenii cu raspundere din tara.

Totul depinde insa de nemti. Daca nemtii sunt victoriosi si vor sa ne ajute, putem sa pastram si toata Basarabia. Gafencu pretinde ca nemtii sunt foarte rezervati fata de dansul pe chestiunea ruseasca, mai ales Fabricius. Eu cred ca e o politica: sa ne tina cu frica de rusi in san ca sa obtina ei de la noi tot ce vor in schimbul bunelor lor oficii la Moscova. Cu mine nemtii sunt mult mai deschisi, chiar Fabricius al lui Ribbentrop, si ma asigura ca n-avem nimic de temut de la rusi…
Duici, caraghiosul ambasador iugoslav, a fost rechemat la iuteala si trimis la Madrid. In locul lui a fost numit Avacumovici, fostul consilier de Legatie, al carui nume a fost pomenit de multe ori in aceste "insemnari". Avacumovici e un excelent diplomat, un amic al Romaniei, dar cam pisalog.

"La trei stejari" = trei ulmi batrani

Simplonul a fost provizoriu suprimat in Franta. Din cauza de economii, fiindca nu mai erau pasageri, spune comunicatul…
Ieri la amiaza, mare serbare a norocului. Adunare generala la "Mica", urmata de un dejun de 60 de tacamuri la Clubul miliardarilor. Gigurtu era in al 7-lea cer, si in fata de Anisoara-Mascota mai nadusita ca oricand. Pentru Murgasanu, care a prezidat adunarea si masa, a fost o zi mare…

Tot ieri, dar dupa-amiaza, Caramfil ne-a plimbat cu vaporasele lui, de la Snagov la Tancabesti, si astfel s-a inaugurat noua lucrare a UCB-ului prin care s-a adus lacul Snagov pana la Soseaua Nationala Bucuresti-Ploiesti.

La debarcader, in frumosul restaurant "La trei stejari" (care in realitate sunt trei ulmi batrani) ni s-a oferit o gustare copioasa cu ficatei si carnatei. Venise multa lume, printre care dnii Costinescu, Busila, Ghelmegeanu, Giurescu, prefectul de politie Modreanu, primarul Dombrovski si altii.

La Snagov s-au construit deja multe vile si privelistea e de toata frumusetea. Cand se vor amenaja si malurile lacului pana la Tancabesti, si se vor planta, tot acel colt suburban al Bucurestilor va fi un mic paradis. Peste vreo 50 de ani…

27 mai

"Santaj magistralmente regizat"

Comunicatele de pe fronturi germane si franceze sunt cam contradictorii. Unii pretind ca au intrat in Calais, ceilalti ca nu. Pare totusi ca cercul de fier se strange incontinuu in jurul fortelor aliate izolate in nord si ca soarta lor este pecetluita…

Numeroase aeroporturi au fost bombardate de nemti in Anglia. La Londra se iau in graba masuri de opunere impotriva unei eventuale debarcari germane. Generalul Ironside, pana aici seful Statului Major General englez, a fost numit comandantul fortelor apararii interne. In locul lui, la Statul Major, a fost numit generalul Dill.

Ziarele engleze scriu ca generalul Weygand este multumit de situatia apararii. "Se multumeste cu putin" - e cazul sa fie spus.

La Florenta, Farinacci a urlat ieri ca toata Italia e alaturi de Germania si a enumerat toate plangerile Italiei impotriva Frantei. Din stirile care sosesc din Italia, din manifestarile puse la cale in toate orasele, din masurile luate de Guvern ar reiesi ca intrarea macaronarilor in razboi e o chestiune de zile, daca nu de ceasuri.

Si totusi se anunta de la Roma ca negocierile anglo-italiene privitoare la controlul maritim sunt aproape incheiate, spre satisfactia celor doua parti. E foarte probabil ca Italia va intra in razboi, dar si un enorm santaj, magistralmente regisat, nu exclus…

Petrecut ziua de ieri (duminica) in afara de Bucuresti. Dejunat la Sinaia (cu: fiica-mea, ginere-meu, Marie Mirea si perechea Filip), fost apoi la Predeal, iar la intoarcere la Snagov si la Manastirea Tiganesti - pe care n-o vazusem niciodata. Mai bine n-o vedeam. Nicaieri oroarea pravoslavnica, totala lipsa de imbold a romanilor pentru frumos, nu e mai patenta. Nimic pentru placerea ochilor, nici arhitectura, nici zugraveala, nici privelisti naturale… oroare, oroare, oroare!
La inapoiere spre Bucuresti admiram animatia de la "Trei stejari", noul local al UCB-ului, la Tancabesti.

Marie Mirea, care e prietena cu baicoienii de Tancabesti, imi face genealogia uratului. E fiul unei doamne Severineanu, sora batranului Luca Niculescu, vestitul toptangiu. Erau doua surori inteligente, destul de frumoase, elegante si distinse - mai ales pentru treapta lor. Le mergea vorba ca erau fiicele lui Voda Bibescu, si aceasta nobila filiatie le da ifose de boierie… Totusi, una a luat pe bacanul Penopol, iar cealalta pe marghitanul Severineanu. Penopolii au facut avere, au cumparat de la Filitti mosia Tancabesti si, neavand copii, au infiat pe nepotul lor, C.I. Severineanu, pe care l-au trimis la studii in Germania si care, dupa ce s-a transformat in C. I. Baicoianu, a devenit director si edec la Banca Nationala. La moartea lui Penopol, a mostenit mosia Tancabesti.

va urma
×
Subiecte în articol: istorie politica