Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Memorialistul Argetoianu este binecunoscut lectorilor din România şi nu numai, iar anul de foc 1942 grăieşte de la sine. Transcrierea textelor în revistă se face după manuscrisul olograf, aflat în posesia noastră. Scriitorul politic Constantin Argetoianu s-a născut la 3 martie 1871, în Craiova şi a încetat din viaţă la 6 februarie 1955, în gulagul comunist din Sighetul Marmaţiei.
„1942,
Miercuri, 25 februarie
De câtăva vreme ruşii anunţă succese mari pe frontul lor, de altmintreli fără să precizeze nimic. O singură afirmaţie numerică: că au ajuns la 160 km de Riga. Germanii pretind însă că frontul e la 450 kilometri de Riga — cum se vede, o mică diferenţă. Pare că aceste ştiri optimiste sovietice au de scop să remonteze masele bolşevice pentru campania de primăvară şi să consoleze pe englezi de nenorocirile lor. Nemţii recunosc că ruşii atacă cu înverşunare şi fără cruţare de oameni şi material, aşa de pildă în ultimele zile în regiunea Doneţului şi la Nord, dar afirmă că sunt pretutindeni respinşi, iar când izbutesc să pătrundă în liniile lor, sunt nimiciţi a doua zi. Pare că adevărul să fie de partea nemţilor, căci altfel, Hitler şi comunicatele germane n-ar fi atât de hotărât afirmativi în ce priveşte izbânda germană, iar de partea cealaltă, Churchill, Roosevelt şi presa anglo-americană ar vorbi de „succese” nu de „rezistenţă”, cum o fac...
La 24 februarie s-au împlinit 20 de ani de la întemeierea Partidului Naţional-Socialist German. De obicei, Hitler petrecea această zi împreună cu tovarăşii de luptă şi rostea un discurs politic, în sala cea mare a lui Hofbränhaus, la München. Anul acesta, reţinut la Marele Cartier de ocupaţiile şi preocupările comandamentului său efectiv, a trimis prietenilor săi „un mesaj”. Printre altele, mai importante sunt următoarele declaraţii:
Că campania de iarnă pe care contau ruşii ca să sfarme cerbicia germană a dar greş şi că victoria germană pe frontul de răsărit e asigurată; Că toată vina războiului o poartă ovreii care trebuie exterminaţi (această recrudescenţă de antisemitism e ciudată, şi dovedeşte că mai sunt şi pete negre pe orizontul nazist...); Că situaţia din 1942 nu se poate compara — pentru Germania — cu cea din 1918, şi că cei care contează pe prăbuşirea voinţei germane se înşală (o sperăm şi noi, dar de ce să o spui? E totuşi ceva putred în Danemarca?).
Roosevelt şi Churchill au vorbit din nou. Cel dintâi „de la colţul sobei”, cel din urmă în Camera Comunelor. Roosevelt a recunoscut că Anglia şi America au suferit mari pierderi, deşi unele au fost exagerate, ca de pildă cele americane de la Port Harbour; că războiul va fi lung şi că japonezii vor mai putea câştiga teren, dar că ofensiva e tot în mâinile anglo-saxonilor (!!) care vor înregistra victoria finală.
Churchill a făcut o dare de seamă a războiului naval, pe toate mările. Anglia a suferit şi suferă mari pierderi. Convoaiele ce trebuiesc apărate cer mari sacrificii, mai ales în ce priveşte submarinele, supuse la o muncă titanică. Şi flota engleză a pricinuit mari pierderi inamicului, mai ales japonezilor. La Singapore, a trimis 9 convoaie cu 40 mii de oameni, dar convoaiele au sosit prea târziu... Despre cele întâmplate acolo, despre capitulare, n-a primit încă amănunte... Despre ruşi, nici Roosevelt, nici Churchill nu spun mai mult decât că le admiră puterea de rezistenţă şi că le vor trimite toate ajutoarele ce se va putea...
Sir Douglas Haking, şeful Partidului Conservator Englez, şi-a dat demisia. Nu se ştie pentru ce, dar se crede că n-a vrut să-şi ia răspunderea alunecării Guvernului spre stânga şi că n-a aprobat ultimele remanieri... În locul său a fost desemnat majorul Thoma Budall. Aşa încât şi Partidul Conservator şi Partidul Laburist au acum în fruntea lor câte un „mégeur” (Attlee şi Budall)!
La Ankara a explodat o bombă, pe Bulevardul Kemal, în centrul oraşului. O ducea undeva un om care o ţinea în braţe învelită într-o stofă... Omul a fost făcut puzderii, aşa încât nu se ştie cine era. Din sens opus, veneau pe jos Papen, dna Papen şi fiica lor. Cum erau încă la o distanţă destul de mare, n-au fost atinşi de schije, dar explozia i-a trântit la pământ... Accident sau atentat împotriva lui Papen. Nu se ştie încă... Ambasadorul Germaniei a primit toate regretele şi scuzele oficiale.
Comisia Permanentă a Pactului Tripartit s-a întrunit la Berlin. Au luat parte Ribbentrop şi ambasadorii Italiei şi Japoniei. Din partea noastră, a celor mici, nimeni. Noi suntem buni pentru front, dar nu pentru sfat... Primele bombardamente pe coasta Pacificului a Americii: vreo 20 de bombe ar fi căzut pe un oraş din California... Telegramele nu dau însă alte amănunte, aşa încât ştirea pare dubioasă...
Ştefan Zweig s-a sinucis împreună cu soţia sa, la Buenos Aires... L-am cunoscut la Viena, nu prea mult, dar îndestul ca să îi aprecize inteligenţa. Ca om, era foarte plăcut şi n-avea nimic semit... A scris câteva cărţi bune; era unul din cei mai buni scriitori germani. Încă o victimă a antisemitismului pătimaş al lui Hitler... Bova Scoppa s-a înapoiat din Italia, fără Ciano... Să sperăm că s-a renunţat la această neplăcută vizită!
Un comunicat publică numele unei serii de funcţionari de la Institutul Naţional al Cooperaţiei, care au fost daţi în judecată pentru hoţii. Mareşalul Antonescu, aflând cele întâmplate, a hotărât ca până la judecată să fie trimişi la lagăr şi supuşi la muncă grea...
Se fură, se fură pretutindeni, mai rău ca niciodată... Una dintr-o mie: după ce moara din Herdan a fost preluată de Stat ca bun evreiesc, au fost numiţi să o administreze doi ardeleni. Dna Antonescu auzind că sunt acolo mai multe frigorifere disponibile, s-a dus să le vadă, ca să le întrebuinţeze pentru „Ajutorul de Iarnă”. Ce a găsit acolo a înspăimântat-o! Moara într-un hal de murdărie şi de derăpănare de nedescris, deşi fusese predată de Herdan în perfectă stare. Frigoriferele demontate şi piesele componente în mare parte vândute... Indignată, dna Antonescu a povestit Mareşalului ce a văzut; o anchetă a fost ordonată şi cei doi ardeleni au fost închişi şi daţi în judecată...
Joi, 26 februarie
Pare că a luat-o în fine spre primăvară: ieri am avut o zi plăcută, cu soare şi nici noaptea termometrul nu s-a coborât sub zero. Zăpada se topeşte şi pe străzi curg şiroaiele...
După chiar mărturisirea nemţilor, ruşii s-au aruncat într-o ofensivă disperată pe tot frontul. Divizii de cavalerie încă nebăgate în foc (se vorbeşte de vreo 35) şi troglodiţi siberieni, aşa de obişnuiţi cu frigul încât mânuiesc armele fără mănuşi pe un frig de 35 de grade, s-au năpustit mai ales asupra sectoarelor Doneţului şi lacului Ilmen. La Doneţ, după ce au dat înapoi, nemţii ajutaţi de români şi de unguri (!) au izbutit să restabilească situaţia, dar la lacul Ilmen pare că ruşii au înregistrat un serios succes. Radio Londra exultă şi anunţă că Armata (?) a XVI-a germană a fost încercuită şi că nemţii au 12.000 de morţi... N-o fi tocmai aşa, dar ceva trebuie să fie, căci Comunicatul german de ieri e mut asupra operaţiunilor din regiunea lacului Ilmen. Comunicatul e mut, dar ce e drept, în schimb, telegramele agenţiilor berlineze vorbesc de 387 atacuri sovietice respinse la sud-est de lacul Ilmen şi de 14.000 morţi la ruşi...În cazul cel mai rău, admiţând că ruşii spun aproximativ adevărul – succesul lor n-ar fi mai mult decât un fapt divers – o ultimă sforţare la prăbuşirea iernii, înainte ca ciocanul german să se abată asupra nicovalei bolşevice...
(Va urma)
