Din însemnările zilnice ale lui Constantin Argetoianu (47)

Memorialistul Argetoianu este binecunoscut lectorilor din România, şi nu numai, iar anul de foc 1942 grăieşte de la sine. Transcrierea textelor în revistă se face după manuscrisul olograf, aflat în posesia noastră. Scriitorul politic Constantin Argetoianu s-a născut la 3 martie 1871, în Craiova, şi a încetat din viaţă la 6 februarie 1955, în gulagul comunist din Sighetul Marmaţiei.

 „1942,
Miercuri, 4 martie
Ieri, început de primăvară – azi ninge din nou... Dar termometrul înseamnă +3°. «Giboulés de Mars»... Pe front, luptele continuă pretutindeni în acelaşi ritm. Pe frontul rusesc, atacuri sovietice disperate, în sectorul de Sud şi în Crimeea mai ales. Bolşevicii îşi dau seama că ofensiva germană din primăvară se va îndrepta în primul rând spre Caucaz şi vor să-şi asi­gure puncte de apărare mai înaintate pe drumul Tifli­s-u­lui. Toate atacurile lor au fost însă respinse de germani, care le-au pricinuit mari pierderi. În Extremul Orient, japonezii au încercuit Rangoon-ul şi înaintează repede în Jawa, ocupând pe rând localităţile mai importante ale insulei. Agenţia Reuters (engleză) anunţă că, deoarece trupele britanice din Insulinde au fost despărţite de cele din Birmania, prin cucerirea peninsulei malaeze, generalul Wavell şi-a mutat comandamentul în Indii, lăsând comanda trupelor din Indiile Neerlandeze generalului olandez Porteen... Japonezii au identificat, pe nume, vasele engleze, australiene şi neerlandeze distruse în bătăliile de la Soerabaya şi Batavia.

La Berlin se manifestă mare entuziasm faţă de succesele de pe toate fronturile şi se comentează adevăratul text al Ordinului de Zi pe care Stalin l-a dat oştirii cu prilejul aniversării creării Armatei Roşii – text care fusese tendenţios comentat de presa şi de agenţiile anglo-saxone.
După acestea, ordinul de zi Stalin s-ar fi înfăţişat ca o voluminoasă dare de seamă a succeselor sovieti­ce din cursul iernii – pe când în realitate, faţă de textul oficial, acum în posesia Comandamentului german, se constată că documentul nu e decât un strigăt de ajutor la adresa Aliaţilor: «Pentru Uniunea Sovi­e­telor, ceea ce primează este dacă ea va putea să tri­mită pe front muniţii de ajuns, armamente şi rezerve. De acest factor depinde rezultatul final al războiului, iar nu de avantaje tactice trecătoare...».

Nu puţin contribuie la încrederea Berlinului rezultatul războiului naval în Atlantic şi Mediterană. Nemţii sunt convinşi că submarinele lor distrug lunar un tonaj de vase cu mult superior posibilităţilor de construcţie americane şi engleze. Ziarele germane su­bliniază că, după statisticile americane, nu s-ar fi construit de la februarie la noiembrie (1941), în Statele Unite, decât 600.000 de tone , adică cam cât scufundă submarinele nemţeşti într-o singură lună... Oricât s-ar fi mărit sau s-ar mai mări ritmul cons­truc­ţiilor anglo-americane, deficitul flotelor ambelor ţări va creşte continuu, sporind astfel până la constrângere lipsurile Angliei în materii prime şi în alimente... Poate ca socotelile nemţilor să fie greşite, dar ele întreţin moralul poporului, care n-a fost niciodată mai încrezător în victorie ca acum.

Se vorbeşte în cercurile noastre militare despre rebeliunea a două regimente ungureşti, în drum spre front... Ştirea e confirmată şi de cercurile germane şi italiene...
Moartea Ducelui de Aosta, în captivitate britanică, înduioşează opinia publică. Prinţul s-a purtat frumos în războiul din Abisinia. N-avea decât 44 de ani... Telegramele nu lămuresc cauza decesului, dar poate să fie tuberculoza; când a fost numit în fruntea coloniei etiopiene s-a spus că fusese trimis la Adis Abeba fiindcă era slab de piept şi că clima de acolo i-ar fi fost prielnică... Şi soţia sa, Principesă de Franţa, e tuberculoasă... S-a povestit chiar că Ducele abia aştepta dispariţia ei ca să legitimeze alte legături, despre care am notat ceva în aceste «Însemnări» şi asupra cărora nu voi reveni azi...

Mareşalul Antonescu a prezidat ieri un Consiliu de Miniştri complectat cu reprezentanţii autorităţilor competente, Consiliu în care s-au decis măsuri severe pentru «disciplinarea tineretului». E vorba despre stârpirea propagandei legionare, care a început iar prin şcoli...
Elevii şi studenţii care vor căuta să se mai îndrepte spre o mişcare ce nu mai are drept la viaţă vor fi aspru sancţionaţi; asemenea profesorii şi directorii în şco­lile în care asemenea curente vor fi reînviate. În fine, Facultatea de Teologie de la Cernăuţi a fost ame­nin­ţată cu închiderea...

Buruiana proastă nu piere... Nichifor Crainic a scăpat de moarte. Infecţia de care suferea s-a localizat finalmente într-o mastoidită purulentă... L-au operat două ceasuri – dar l-au scăpat... Faimosul Ştefănescu, omul de încredere al lui Marinescu la Economia Naţională, despre care s-a zis că a fost dat afară, ar fi plecat de voia lui, fiindcă ar fi găsit posibilităţi mai mari de câştig, ca reprezentant al firmei de avioane germane Henkel... Alături de nemţi, jaful e asigurat la noi de o cât se poate de liniştitoare impunitate...

Oricât ar fi de slugarnică Justiţia la noi, pare că tot mai avem câţiva judecători. O dovedesc sentinţele date în afacerile «Pro Transilvania» şi «Banca ţărănească». «Pro Transilvania», asociaţie de propagandă, a fost întemeiată de Maniu şi de ai lui, pentru îndrumarea iredentismului antimaghiar, dincolo de Carpaţi. Autorizată de Guvern la ora 16:00, a fost dizolvată în aceeaşi zi, la ora 20:00! Maniu a făcut recurs în justiţie şi Curtea a anulat dizolvarea...

«Banca ţărănească» a fost dată în judecată pentru restituirea (!?) sumelor preluate la portofoliul putred. Or, procedura acestei bănci a fost de o corectitudine exemplară şi mulţumită sacrificiilor personale consimţite de Davila statul a perceput 22% din creanţele sale, pe când în cazul unei declarări în faliment n-ar fi încasat nici 1%. Comisia Specială de judecată chemată să judece a achitat în unanimitate (inclusiv reprezentantul statului) atât banca, cât şi pe Davila şi pe Popovici-Taşcă, declaraţi solidari de Comisia de anchetă...

Joi, 5 martie
Ruşii continuă să dea năvală, mai ales la Se­vastopol, la Kerci şi pe Doneţ, cu aceleaşi insuccese – şi nemţii continuă să-i respingă, pricinuindu-le mari pierderi şi măcinându-le efectivele şi materialul... Eveniment important: după ştirile Berlinului, englezii şi-ar fi retras aviaţia de pe frontul sovietic şi cu acest prilej presa germană exultă, căci vede în această hotărâre dovadă că britanicii au lipsă de avioane, că nu mai au încredere în isprăvile bolşevicilor şi mai ales că nu ştiu sau nu pot să-şi ţină făgăduielile... Au abandonat acum pe ruşi, cum au abandonat pe greci şi cum au abandonat recent pe olandezi în insulele Sondei... Toate bune, dar le rămân... nervii! Japonezii îşi continuă drumul în Jawa şi în Birmania.

Bombardarea Parisului de englezi i-a indignat până şi pe cei mai înfocaţi anglofili. Germanii dau cu complezenţă amănuntele bombardamentului şi nu numai că nu ascund, dar poate chiar că exagerează numărul victimelor, pe care le evaluează la peste 1.000...
Londra explică că Comandamentul englez a fost silit la această măsură fiindcă uzinele Renault de la Billancourt fabrică tancuri pentru armata germană. Din nenorocire, englezii au ochit fabricile de la Billancourt şi au nimerit manufactura de porţelan de la Sévres...

Şi au comis mai mult decât o porcărie, au făcut o prostie. La Renault, stricăciuni mari n-au făcut, dar şi-au alienat şi ultimele simpatii pe care le mai aveau în Franţa... Presa franceză se întrece în urlete şi înjurături la adresa foştilor aliaţi şi nemţii îşi freacă mâinile de mulţumire...”
(Va urma)