Din însemnările zilnice ale lui Constantin Argetoianu (50)

Memorialistul Argetoianu este binecunoscut lectorilor din România, şi nu numai, iar anul de foc 1942 grăieşte de la sine. Transcrierea textelor în revistă se face după manuscrisul olograf, aflat în posesia noastră. Scriitorul politic Constantin Argetoianu s-a născut la 3 martie 1871, în Craiova, şi a încetat din viaţă la 6 februarie 1955, în gulagul comunist din Sighetul Marmaţiei.

 „1942
Sâmbătă, 7 martie
Dl (Andreas) Schmidt, conducătorul saşilor, a fost decorat cu Mihai Viteazul şi cu Crucea de Fier. Ziarele de azi publică scrisoarea de felicitare pe care i-a adresat-o Killinger, probabil ca să se citească fraza în care Înaltul nostru Comisar spune: «Sunt fericit că saşii şi-au îndeplinit îndatorirea faţă de Mareşalul Antonescu şi de România, ai cărei cetăţeni credincioşi sunt». Căci domnii saşi au veleităţi să se considere o colonie germană autonomă, în ţara noastră... Ce să-i faci! Aşa sunt vremurile, trebuie să le înghiţim pe toate! O veni iar vremea să mai cântăm şi noi pe struna noastră?

Duminică, 8 martie
În ultimele două săptămâni, o dată cu atacurile lor disperate, ca să mai profite de sfârşitul iernii şi de dezgarnisirea frontului german, bolşevicii au anunţat zilnic succese după succese – isprăvi al căror ecou s-au făcut emisiunile britanice de Radio. Berlinul dă cea mai categorică dezminţire, acestor ştiri ruseşti, declarîndu-le imaginare. Aşa de pildă s-a anunţat ocuparea Orel-ului, când în realitate nici n-au fost lupte în acea parte a frontului şi oraşul n-a încetat să fie în mâna nemţilor. Asemenea cu Feodosia, ştirea reocupării ei e inexactă: Feodosia n-a fost nici măcar ameninţată. Comandamentul german, dând aceste dezminţiri, se declară foarte mulţumit de situaţia de pe front, aşa cum a ieşit din iarnă, şi pretinde că ştirile mincinoase ruseşti au un dublu scop: să îmbărbăteze masele de bestii de pe întinderile sovietice şi să încurajeze pe englezi şi pe americani pe calea mult aşteptatelor ajutoare.

Presa germană face un paralel între aceste ştiri tendenţioase ruseşti şi articolele ce apar în ziarul Times, prin care se cere o solidaritate mult mai strânsă cu Sovietele. Monitorul City-ului cere ca Guvernul englez să-şi însuşească pretenţiile Moscovei cu privire la viitoarele graniţe ale Rusiei Sovietice, graniţe care ar fi cele din 22 iunie 1941. Pentru ca un ziar de ţinuta lui Times să publice asemenea lucruri, trebuie că moralul englezesc să fi căzut jos de tot: căci numai aşa se poate explica renunţarea la principiile de totdeauna: prin frica de prăbuşire. În asemenea caz, omul cel mai cinstit face apel şi la ajutorul diavolului...

În legătură cu această presupusă depresiune morală, trebuie pusă cuvântarea ţinută de ministrul Indiilor, Amery, la «Oxford-Union». Amery nu se sfieşte să mărturisească că Imperiul Britanic s-a încrezut prea mult în prestigiul vechilor sale instituţii şi organizaţii şi n-a făcut nimic pentru a pune la punct apărarea sa – pe când Germania, Japonia şi Rusia au lucrat pe capete în această direcţie. «Din punct de vedere politic, social şi din al tehnicii de război, ne aflăm în faţa unei revoluţii pe care n-am priceput-o şi căreia n-am ştiut să ne adaptăm» – declară ministrul Indiilor. Şi aşa explică dânsul că Anglia a fost eliminată din Extremul Orient... Şi mai adaugă: «Acum, în toiul crizei, apărarea Imperiului şi crearea unei armate noi sunt lucruri grele de adus la îndeplinire»... Şi Churchill recunoaşte că Anglia nu şi-a îndeplinit datoria pentru apărarea Extremului Orient: «Ştiam – zice dânsul – că Batavia o să cadă şi că Australia va fi ameninţată. Dar trebuie să ne gândim şi la Indii, în faţa cărora stă o armată japoneză mult mai puternică ca cea din Jawa» şi termină afirmând că... Roosevelt şi-a luat toată răspunderea apărării Extremului Orient! Ciudată mărturisire!

În discursul său, Amery a atins şi chestiunea unei confederaţii viitoare a Puterilor anglo-saxone sub auspiciile Statelor Unite (pentru prima oară un ministru englez discută pe faţă această problemă...), dar a spus că un asemenea proiect ar întâlni mari dificultăţi, mentalitatea americană îndepărtându-se continuu de cea engleză, în cursul ultimilor 140 de ani... În politică şi în materie de organizare socială, americanii şi englezii nu mai au aceleaşi idei, aceleaşi credinţe. Apoi mai e şi situaţia Indiilor, care nu s-ar putea încadra într-o asemenea confederaţie, a căreia realizare ar însemna, din acest punct de vedere, prăbuşirea Impe­riului... Zile negre pentru Imperiul Britanic!

Mareşalul Pétain a adresat un duios mesaj popula­ţiei încercate prin bombardamentul Parisului... Marele număr de victime şi stricăciuni făcute în regiunea de sud a Parisului se explică prin faptul că nu exista nici o apărare antiaeriană. Considerând Parisul ca oraş des­chis, într-o ţară care nu se afla în război cu Anglia, nemţii n-au instalat un tun antiaerian în jurul oraşului şi n-au avut nici o escadrilă de apărare la îndemână... Mare greşeală! În cercurile aeronautice de la noi se pretinde că paraşutiştii care au debarcat cu câteva zile înainte pe coasta Franţei ar fi distrus postul de obser­va­ţie german aflat tocmai pe drumul avioanelor de la Londra la Paris, aşa încât escadrila britanică a putut zbu­ra a doua zi nesemnalată până deasupra loca­li­tă­ţilor bombardate... De o fi aşa, mare neglijenţă din par­tea nemţilor... Poate să fie şi o explicaţie născocită tot de nemţi, ca să justifice deosebirile de comunicate în­tre «pagubele nule» de pe urma bombardărilor en­gle­ze asupra oraşelor germane (apărate) şi dezastrul mărturisit de la Paris (oraş rămas neapărat).
La Vidin, cu tot frigul şi îngheţul din ultimele două zile, prăpădul inundaţiilor în creştere...

Ziua «Cumpătării» (22 februarie) a produs 24 mi­lioane şi jumătate la Bucureşti şi 80.919 lei în judeţe. În total 105.275.000 lei ş rotund. Puţin... Românul e darnic şi chetele din acea zi ar fi produs mai mult dacă n-ar fi fost lipsa totală de simpatie de care se bucură regimul şi de încredere în dreapta distribuire a fondurilor adunate... Dar de, prea se fură sub Mareşalul Antonescu ş a mărturisit-o chiar dânsul!
Comitetul tehnic al Consiliului de Patronaj s-a întrunit vineri sub preşedinţia Reginei Elena, învăluită în văluri negre mai potrivite cu starea ei sufletească decât cu doliul de 6 zile luat de Curte pentru moartea Ducelui de Aosta. Comitetul s-a ocupat cu organizarea ajutorului de dat invalizilor de război şi apriga problemă a fost rezolvată printr-un discurs politic, prost şi inutil al dlui subdictator Ică...

Un Consiliu de Miniştri special – adică compus din specialişti (!) – s-a ocupat de problema preţurilor muncilor agricole. S-a hotărât fixarea unui preţ unitar pentru toată ţara (prostie!). Unul din cei prezenţi a observat judicios, că preţurile nu trebuie fixate succesiv pe compatimente, ci într-un cadru de ansamblu, ca să existe o concordanţă între ele... Bineînţeles că acest cuvânt de bun simţ n-a fost băgat în seamă... Printr-un decret-lege se acordă privilegiul imunităţii diplomatice preşedintelui, vicepreşedinţilor, secretarului general şi membrilor Marelui Consiliu al «Camerei Juridice Internaţionale»... Ciudat decret pe vremurile noastre. Şi nelămurit: să fie vorba de membrii Camerei de la Berlin, asimilaţi astfel cu diplomaţii în posturile lor? Dar ce să caute domnii aceştia la noi? Şi dacă e vorba de «diplomaţi sui generis străini», de ce adaugă decretul că «raporturile acestor persoa­ne cu fiscul şi cu vămile noastre vor fi reglementa­te prin­tr-un jurnal al Consiliului de Miniştri, încheiat pe baza unui raport al Ministrului de Finanţe»? Sau imu­ni­tatea şi exteritorialitatea sunt menite să facă ferici­rea dlui Prezident local Ică şi a consorţilor d-sale? Poate că expunerea de motive publicată în Monitor – dacă există una – să lămurească chestiunea...”

(Continuarea în numărul următor)