x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Din însemnările zilnice ale lui Constantin Argetoianu (III)

0
Autor: Prof. Dr. Stelian Neagoe 28 Feb 2010 - 00:00
Din însemnările zilnice ale lui Constantin Argetoianu (III)


Memorialistul Argetoianu este binecunoscut lectorilor din România şi nu numai, iar anul de foc 1942 grăieşte de la sine. Transcrierea textelor în revistă se face după manuscrisul olograf, aflat în posesia noastră. Scriitorul politic Constantin Argetoianu s-a născut la 3 martie 1871, în Craiova, şi a încetat din viaţă la 6 februarie 1955, în gulagul comunist din Sighetul Marmaţiei.



"Dan Geblescu, consulul nostru general la Geneva, şi mai ales Şerban, frate-său, şi soţia acestuia, Madi, m-au primit cu o prie­tenie şi cu o căldură care m-au emoţionat adânc. Dacă ar fi fost copiii mei, n-ar fi putut să fie mai buni...", scria Argetoianu în Însemnările sale zilnice din 28 aprilie 1944. Dacă nu fusese o greşeală când hotărâse să evite contactul dur şi imediat cu adversarii săi politici de o viaţă, Constantin Argetoianu a comis ultima greşeală a vieţii sale, atunci când s-a decis să se întoarcă în ţară. Este adevărat că sirene din canalele diplomatice anglo-americane şi chiar sovietice îi cântaseră ademenitor pe struna restabilirii vieţii social-politice în România: "Ai fost prim-ministru, preşedinte al Senatului, ministru în toţi anii interbelici, mergi la Bucureşti să-ţi faci auzit glasul şi ascultat sfatul întru propăşirea ţării d-tale". I se dădeau şi iluzorii garanţii... Noi credem că Argetoianu a comis eroarea nu datorită poveţelor mincinoase de aiurea, ci din cauza dorului de pământul ţării sale în care voia să-şi afle sfârşitul lumesc. S-a întâmplat aşa cum era de prevăzut. Repatriat la 6 septembrie 1946, doar trei ani i-a mai fost dat să supravieţuiască în România captivă, luptându-se cu enorme greutăţi materiale ale dezmoştenitului de tot avutul mobiliar şi imobiliar. Şi, ca un făcut, a trebuit să suporte o complicată operaţie de prostată. Totul până în noaptea de 5/6 mai 1950, când a fost vânat şi dus în gulagul comunist de exterminare din Sighetul Marmaţiei. A dorit să moară şi să fie îngropat creştineşte în cavoul familiei Argetoianu din Breasta de Dolj. I-a fost dat, însă, să-şi sfârşească zilele, la 6 fe­bruarie 1955, în închisoare, după cumplite suferinţe, şi să-i putrezească oasele pe câmpuri maramureşene, fără urmă de mormânt pe care să străjuiască o cruce!
1942 ● Joi, 1 ianuarie.
Trăim pe muche de cuţit şi ne aflăm pe muche de an... Ce ne-o mai aduce 1942? Să nu ne aducă mai rău ca 1941 ? şi voi mulţumi lui Dumnezeu! Schimbarea unei cifre pe calendar nu înseamnă în realitate nimic. În vremurile pe care le trăim, anumite evenimente indică mai sigur începerea unui nou capitol al Istoriei decât trecerea convenţională de la un an la altul. În această ordine de idei, preluarea Comandamentului efectiv al armatei de către Hitler determină o nouă fază a războiului mai precis decât o dată însoţită de un Te-Deum şi de hiretisiri. Şi orice s-ar zice, oricare va fi fost motivul care l-a determinat, fie el ceartă şi neînţelegeri între generali, fie el neîncredere în conducerea operaţiunilor sau zdruncinare a frontului - gestul Führer-ului a concretizat o situaţie nouă pe răbojul războiului: Germania a trecut de la ofensivă la defensivă. Anul Nou a început în realitate pentru noi acum două săptămâni...

Gestul Führer-ului a însemnat o mărturisire de slăbiciune, în blocul până aci nezdruncinat al forţelor germane s-a ivit o fisură. Părerea care începuse să-şi facă deja drum în anumite cercuri germane, încă de astă-vară (cu toate formidabilele succese de pe frontul rusesc), cum că "Germania nu mai poate câştiga războiul, ci numai să nu-l piardă", a devenit acum un adevăr evident... O pace de înţelegere, o pace de compromis, e tot ce mai pot spera oamenii de la Berlin. Intrarea Japoniei în război, şi mai ales succesele vor prelungi războiul cu ani întregi, căci niciodată Anglia şi America nu vor tolera pe japonezi în punctele de comandă ale Pacificului. Prestigiul albilor faţă de galbeni, dominaţia Indiilor şi ocrotirea comerţului anglo-saxon impun Imperiului Britanic şi Statelor Unite fie şi un război de zece ani şi mai mult, până la înfrângerea finală a japonezilor. Războiul devine astfel în prima linie un război de răbdare şi de nervi; putea-va rezista la o  asemenea încercare poporul german, date fiind restricţiile şi privaţiunile la care e supus? Putea-va rezista întreaga Europă muritoare de foame, fără frământări catastrofale, cu repercuţie directă asupra elementelor de luptă? Probleme grele ce se impun şi Germaniei şi nouă...

Pentru moment, orizontul nostru rămâne mărginit de pericolul sovietic. Rusia a fost înfrântă, desigur, dar nu zdrobită. Dea Dumnezeu să înre­gistrăm această zdrobire definitivă în cursul anului 1942. Forţa combativă a armatei germane e încă mare şi sarcina de a sfârşi cu Rusia Sovietică în campania viitoare nu e mai presus de puterile ei. Să punem pe muscali cu botul pe pământ - şi pe urmă vom vedea...

Anul 1942 începe printr-o zi însorită - să zicem că e semn bun. Soarele străluceşte pe cer, dar razele lui nu parvin să învingă gerul: azi-dimineaţă -20°! De la Breasta mi se confirmă telefonic un strat de o palmă de zăpadă pe câmp, zăpadă căzută înainte să înceapă gerul.

Bogdaproste! Comunicatul german de ieri ne-a anunţat debarcarea unor contingente sovietice la Feodosia şi la Kerci, în Crimeea! De câteva zile comunicatele semnalau scufundări de vase încărcate cu trupe, în strâmtoarea Kerci; se vede că n-au fost cufundate toate şi că unele au putut să se strecoare până la punctele de debarcare...
Această veste mi-a amărât ultima zi a anului încheiat. Din izvor oficial aflu azi-dimineaţă amănunte. Trupele ruseşti debarcate nu sunt numeroase, dar cele germane, de pază, au fost şi mai puţine - se zice că pe coasta de la Feodosia la Kerci n-ar fi fost decât un regiment... Debarcarea ruşilor ar fi având drept scop să descongestioneze Sevastopolul printr-o diversiune în spatele lui... Oficialii noştri afirmă că s-au trimis forţe împotriva sovieticilor debarcaţi, fără a se prelua de la Se­vastopol care trebuie să cadă peste două-trei zile...
Să dea Dumnezeu să fie aşa!

Pe sectoarele din Centrul şi din Nordul frontului rusesc, situaţia nemţilor ar fi bună. Tot informatorul meu oficial (un ministru!) vorbeşte... Încă o dată: să dea Dumnezeu să fie aşa.

Am trimis o telegramă Regelui şi alta Reginei Elena, cu urările mele. Şi fiindcă le-am trimis lor, am trimis una şi lui (Ion) Antonescu - să mă pun bine cu stăpânirea, să nu mă împuşte!

Aflu că deja cu prilejul afacerii de spionaj englezesc de la "Româno-Americană" (arestarea lui Grigorescu şi consorţi) şi de la "Unirea", s-au găsit în Guvern oameni care au cerut urmărirea şi arestarea lui (Iuliu) Maniu. Mareşalul Antonescu s-a opus însă. E probabil că va fi lăsat în afară şi în afacerea Dobrescu...
A mai fost arestat Zăgănescu de la Târgovişte, amestecat şi el în afacerile societăţilor petrolifere anglo-americane. S-ar fi găsit la dânsul o sumă considerabilă de dolari...
1942 ● Vineri, 2 ianuarie.
Dacă e adevărat că vorba multă e sărăcia omului, apoi am dat ieri dovadă că tare suntem săraci, la Bucureşti ca şi la Berlin. La Bucureşti, pe lângă Ma­nifestul şi Ordinul de Zi semnate de Mareşalul Antonescu şi citite pretutindeni, pe lângă Ordinul de Zi adresat Armatei de către Rege ? am mai avut discursurile de la Palat unde au grăit pe rând Ică Antonescu, Nunţiul Cassulo şi de două ori Regele. La Berlin am avut un manifest şi un ordin de zi pe armată din partea lui Hitler, un manifest şi un ordin de zi din partea lui Göring şi numai un ordin de zi din partea marelui amiral Raeder. După un Te-Deum la Patriarhie la care au asistat Regele, Regina Elisabeta, Mareşalul Antonescu, tot Guvernul şi înalţii demnitari ai Statului a avut loc tradiţionala recepţie la Palat, pentru primirea felicitărilor. În sala cea mare a Palatului, în picioare pe estrada Tronului, au luat loc Regele şi Regina Mamă, iar în faţa Tronului pe o podişcă specială, Conducătorul Statului... Felicitările Guvernului au fost rostite de dl Ică, care iar a dat drumul elocinţei sale de vicleim. De ce n-o fi vorbind omul ăsta ca toată lumea, căci câteodată spune şi lucruri bune? Dar aşa cum le spune, nu e de ascultat. Auziţi: "răsărit de an", "ca­tapeteasma mândriei româneşti", "ne-am doinit vaerul durerii şi buciumul noilor bătălii" - şi câte altele. E să-i tragi palme! În numele atrofiatului Corp diplomatic ce ne-a rămas a vorbit Nunţiul, monseniorul Cassulo. A vorbit bine şi frumos, cum ştiu să vorbească prelaţii catolici. Şi lui Ică şi lui Cassulo le-a răspuns Regele prin cuvântări scurte, smerite, dar pline de demnitate...
Va urma
Citeşte mai multe despre:   istorie şi politică

Serviciul de email marketing furnizat de