x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Din însemnările zilnice ale lui Constantin Argetoianu (XV)

0
Autor: Prof. Dr. Stelian Neagoe 30 Mai 2010 - 00:00
Din însemnările zilnice ale lui Constantin Argetoianu (XV)


Memorialistul Argetoianu este binecunoscut lectorilor din România, şi nu numai, iar anul de foc 1942 grăieşte de la sine. Transcrierea textelor în revistă se face după manuscrisul olograf, aflat în posesia noastră. Scriitorul politic Constantin Argetoianu s-a născut la 3 martie 1871 în Craiova şi a încetat din viaţă la 6 februarie 1955 în gulagul comunist din Sighetul Marmaţiei.



1942
Joi, 15 ianuarie

"Japonezii înaintează în Malaezia. Au pătruns pe teritoriul Sultanatului Malaka, la o sută şi ceva de kilometri de Singapore. Forţele lor au mai ocupat insula neerlandeză Tarakan, care produce circa 700.000 tone petrol pe an. Un vas port-avion american, de 33.000 tone, de tipul Laxington a fost scufundat. Generalul Wawell şi-a mutat cartierul general la Batavia.

În Australia, enervare mare; s-a hotărât ca nici un regiment australian să nu mai fie trimis pe fronturi îndepărtate... La Tokio s-a fixat un nou plan de construcţii navale în stil mare.

În Africa de Nord, pe front, lupte fără însemnătate. După o ştire din Cairo, neconfirmată încă, britanicii ar fi ocupat localitatea Solun, împresurată deja de mult şi izolată de forţele italo-germane. Witzleben, care s-a înapoiat de la Berlin, îmi povesteşte că acolo, în ce priveşte frontul rusesc, încrederea în victorie e desăvârşită. Spiritul trupelor pe front e excelent, cu tot frigul care domneşte şi armata abia aşteaptă primăvara ca să pornească cea mai formidabilă ofensivă din câte s-au văzut... Cu privire la schimbările în comandament, ele n-au avut un substrat îngrijorător. Brauchitsch şi Rundstedt pe de o parte şi Cartierul Gene­ral, al cărui suflet este generalul Jodl, pe de alta, n-a mers niciodată bine.

Astă-toamnă, Brauchitsch şi Rundstedt au fost de părere să se oprească ofensiva pentru iernare şi să nu se meargă prea departe de linia pe care au fost instalate rezervele şi aprovizionările. Rundstedt ar fi spus: «Dacă-mi daţi ordinul, voi ocupa şi Rostovul, dar cu perdeaua de trupe de atac pe care o am nu mă voi putea menţine...!». Ordinul a fost dat şi urmările sunt cunoscute. Ca să ispăşească greşeala altora, Runds­tedt a fost pe nedrept înlocuit prin mareşalul Reichenau... Cu mareşalul von Bock, lucrurile s-au petrecut tocmai pe dos. «Dacă-mi mai daţi încă o divizie, iau Moscova!» - a afirmat comandantul forţelor din Centru. I s-au dat divizii după divizii şi Moscova tot n-a fost luată. Dar bizuindu-se pe afirmările lui von Bock (care până atunci îşi îndeplinise toate făgăduielile), Hitler a anunţat în zgomotosul său discurs din octombrie ocuparea Capitalei sovietice... Înlocuirea lui von Bock prin mareşalul List a fost astfel până la un punct justificată...

Cel care conduce de fapt Cartierul General în numele lui Hitler nu e Keitel, ci generalul Jodl (ajutorul lui Keitel), un general de prima ordine. Alt general foarte cotat şi destinat la înalte comandamente ar fi generalul von Manstein, care deocamdată comandă în Crimeea. Witzleben a văzut la Berlin şi pe Clodius. Secătura e nemulţumită de noi, fiindcă nu le dăm destule, şi mai ales fiindcă suntem atât de prost organizaţi economiceşte şi nu ştim ce avem şi ce putem da (aici au dreptate). Negocierile cu Resmeriţă sunt totuşi aproape sfârşite. Ca să mai scadă activul nostru în clearing, Germania ne va da aur! Legea prin care au fost suprimate societăţile de export de cereale din România a înfuriat pe nemţi. Clodius a destăinuit totuşi lui Witzleben că s-a găsit o formulă prin care să se permită societăţilor germane să lucreze mai departe (probabil pe cale de mandat din partea Statului)...

Knatcbbull-Hugessen, ambasadorul Angliei în Turcia, s-a înapoiat de la Moscova la Ankara şi a avut o lungă întrevedere cu Saracioglu, căruia i-a remis un mesaj din partea lui Eden şi altul din partea lui Stalin... Ce a spus englezul turcului, nu ştim noi - dar Agenţia DNB pretinde a şti că Stalin ar fi cerut Strâmtorile şi că Eden le-ar fi dat (parcă ar fi ale lui!).

Ştirea agenţiei germane e menită să întărâte opinia publică turcească; în realitate e puţin probabil ca în situaţia de azi Stalin să fi emis pretenţii asupra Strâmtorilor, şi mai puţin probabil ca englezii - oricare ar fi situaţia - să consimtă la o înstăpânire rusească asupra Dardanelelor...

După informaţiile Axei, Churchill se înapoiază din America la bordul unui submarin! Dat fiind temperamentul lui Churchill, care vrea să cunoască toate, lucrul nu e exclus - dar axiştii fac din această hotărâre a premierului britanic o mărturisire de slăbiciune şi de nesiguranţă a Atlanticului... «Regina Mărilor», obli­gată să-şi ascundă şeful Guvernului între două ape!

Aseară, poftit la un ceai de Quaranta, am făcut cunoştinţa lui Bova Scoppa, ministrul Italiei. Mi-a părut un băiat inteligent. S-a arătat încântat că mă vede, cunoştea toată activitatea mea, mă ridica în ceruri cu laudele! Ar fi fost mai simplu şi mai politicos să-mi facă o vizită şi să se prezinte, cum au făcut toţi predecesorii săi! Am crezut că abţinerea lui de a lua contact cu mine era datorată unor instrucţiuni menite să nu jignească pe Antonescu - dar din conversaţie m-am convins că o asemenea preocupare nu există şi că atitudinea lui era pur şi simplu rezultatul unei lipse de educaţiune şi de curtoazie....

Nu i-am vorbit despre cartea lui Panini-Finotti, deoarece am însărcinat pe Georges Duca (însărcinat vremelnic cu conducerea directivei Politice în Ministerul de Externe) să o arate lui Ică, căci - lucru de necrezut - am mai găsit într-însa interesanta constatare că «ruptura» dintre Mareşalul Antonescu şi legionari a fost determinată de faptul că Mareşalul a aprobat şi recunoscut Arbitrajul de la Viena, pe când legionarii, nu! Iar pe coperta volumului, steagul verde cu gratia de aur şi harta României ciuntite stau faţă în faţă cu emblemele Mişcării Legionare şi a Mareşalului! N-am priceput perfidia acestei aşezări decât după ce am citit cartea...

Generalul Niculescu, comandantul Bucureştilor, mi-a lămurit ieri cele întâmplate în preajma Sărbătorilor cu legionarii, despre care s-au povestit tot felul de lucruri, bazate numai pe zvonuri necunoscute. În realitate, n-a fost nimic la Bucureşti. S-a descoperit în închisoarea din Aiud un complot bine organizat pentru eliberarea deţinuţilor de acolo, care din neglijenţa directorului izbutise să-şi procure armele şi uneltele necesare pentru evadarea lor... Dacă nu descoperea complotul la timp, scăpau toţi, şi la Aiud erau închişi cei mai periculoşi... Agitaţia legionară a reînceput şi prin cuiburi, dar pe o scară mai timidă; adevărata agitaţie se făcea în închisori, căci toţi conducătorii sunt închişi... Mareşalul Antonescu s-a înfuriat, a destituit pe directorul general al închisorilor şi mai mulţi directori de penitenciare şi lucrurile au reintrat în ordine. S-au făcut şi arestări prin cuiburi...

Un foarte periculos legionar, Boianu, a scăpat de la Malmaison. Fusese adus ca martor într-un proces şi mituind un plutonier a izbutit să se facă nevăzut, şi nici n-a mai putut fi găsit! Legionarii erau înţeleşi să «citeze» ca martori pe cei mai violenţi din cei închişi, în nădejdea că pe drum, sau chiar de la Malmaison «martorul» să poată evada... Dar n-a izbutit decât zisul Boianu. Acum s-a luat măsura să nu se mai aducă martorii citaţi. Până aici, grefele trimiteau adresele lor de chemare direct penitenciarelor, care executau ordinul. Citaţiile vor fi în viitor trimise Ministerului de Justiţie, care le va pune la dosar...

Recrudescenţa Mişcării Legionare nu e periculoasă - pretinde generalul Niculescu - dar agitaţia trebuie supravegheată şi înăbuşită pe loc... Radu Lobei, fostul şef de cabinet al lui Călinescu, fusese dat în judecată pentru delapidare din fondurile Ordinii Publice. Procesul a fost instruit de instanţele ordinare, deoarece Lobei nu era «fost demnitar». Acestea l-au achitat, inculpatul putând dovedi că n-a manipulat fondurile decât «din ordin». Instanţele ordinare au înaintat însă dosarul Comisiei Speciale pentru controlul mânuirii fondurilor secrete (prezidată de Căpăţână), ca să decidă «asupra întrebuinţării fondurilor înseşi şi asupra răspunderii celor în drept»... A mai scăpat un pungaş!
S-a mai blocat şi bumbacul. Încetul cu încetul vom ajunge să trăim într-un falanster în care «stăpânirea» ne va furniza şi hârtia de şters la c.r!

Ziarele publică o nouă listă de decoraţi cu Mihai Viteazul: de data asta este vorba de vreo 30 şi ceva de ofiţeri inferiori, de la sublocotenent la căpitan, scăpaţi cu viaţă din aprigele lupte de astă-vară. Se dau pe scurt şi faptele pentru care au fost decoraţi. Toţi, unul şi unul; nu se mai fac abuzurile din 1916 şi 1917. Foarte bine!"
Va urma
Citeşte mai multe despre:   istorie şi politică

Serviciul de email marketing furnizat de