x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Istorie politica Din însemnările zilnice ale lui Constantin Argetoianu (XXXVIII)

Din însemnările zilnice ale lui Constantin Argetoianu (XXXVIII)

de Stelian Neagoe    |    26 Noi 2010   •   12:57

 „1942,

Marţi, 17 februarie

Printr-o lege promulgată duminica trecută, s-a creat în Ungaria funcţia de Vice-Regent, devenită indispensabilă prin vârsta şi... oboseala Regentului. Ieri, Bárdossy a citit în Cameră şi în Aula Magnaţilor o scrisoare din partea lui Horthy, prin care acesta cere să se aleagă un Vice-Regent. Deşi legea promulgată îi dă dreptul să propună un candidat, Horthy se abţine să o facă şi roagă Camerele să desemneze pe înlocuitorul său...

Profesorul Gamillscheg, în misiune oficială la noi, a ţinut ieri o conferinţă care a trebuit să facă plăcere «tigrilor» de la Budapesta: eminentul profesor şi reprezentant al culturii germane a vorbit despre «Românizarea teritoriilor Nord-Vestice Daco-Romane» (Bihorul, Satu-Mare, Maramureşul...). Să ne mai bucurăm şi noi...

Miercuri, 18 februarie

Timpul nu se îndreaptă – cerul e tot posomorât, ameninţare continuă de zăpadă, frigul moderat (–3°). Nu se îndreaptă, dar e suportabil. Lungă iarnă... Submarinele germane şi-au lărgit câmpul de operaţii în apele Americii şi au ajuns până în Marea Caraibilor, unde au atacat transporturile de petrol din Venezuela. Trei vase petrolifere, de un tonaj total de 30.000 de tone au fost scufundate în faţa insulelor Aruba şi Curacao, unde sunt instalate marile rafinării americane şi au bombardat portul Willemstad. Din Marea Caraibilor până la porturile lor de bază în Europa, submarinele trebuie să facă 7.000 kilometri la dus şi 7.000 kilometri la întors, plus operaţiile lor la faţa locului!... E o performanţă de necrezut!

Până acum Marea Caraibilor era considerată de americani ca o mare interioară, un fel de Mediterană, la adăpostul oricărui atac. Torpilările de la Aruba şi Curacao au trebuit să impresioneze adânc opinia publică din Statele Unite, deja deprimată prin toate înfrângerile din Extremul Orient şi prin torpilările de pe coasta Americii de Nord. Şi pierderea a trei vase mari petrolifere nu e lucru de nesocotit pentru anglo-americani, care duceau deja lipsă de asemenea vase... Submarinele germane au mai atacat o mică escadră în Mediterană, în vecinătatea Alexandriei şi au ava­riat grav două crucişătoare. În fine, după atâta bombardare, nemţii afirmă că au scos din uz baza navală de la Malta, unde ar fi scufundat docul plutitor menit să repare vasele mari britanice...

De pe frontul rusesc ştirile sunt şi ele îmbucurătoare. Pe acest front, pare că s-a sfârşit cu apărarea pasivă pentru germani şi că se preludează deja la operaţiunile ofensive care vor începe în primăvară. Un grup de forţe sovietice, care izbutise să străpungă frontul la sud-est de Viazma, pe o distanţă de 80 de kilometri, a fost încercuit şi distrus. S-au numărat pe câmpul de luptă peste 5.000 de morţi, s-au luat 1.800 de prizonieri, 17 tancuri, 86 de tunuri şi mult material de război. Şi pe sectorul de Sud al frontului, atacurile sovietice au fost respinse cu mari pierderi pentru ruşi. Atacurile bolşevice au slăbit mult, şi din chiar cifrele de mai sus reiese că se dau cu efective reduse. Pe tot frontul, de la 14 la 16 februa­rie au fost distruse sau capturate 78 de tancuri, 134 de tunuri, peste 500 de vehicule automobile şi 48 de avioane. În acelaşi răstimp, nemţii n-au pierdut decât 4 avioane...

Japonezii au găsit lângă Palembang, în Sumatra, rezervoarele şi instalaţiile de petrol intacte, căci forţele locale n-au avut timpul să le distrugă, dată fiind ra­pida invazie a paraşutiţilor niponi. Palembangul e principalul oraş al Insulei Sumatra şi centrul industriei de petrol. Japonezii vor proceda acum repede la cucerirea părţii occidentale a insulei, aşa încât se vor înstăpâni asupra tuturor exploatărilor de petrol şi de cauciuc. Plantaţiile de cauciuc sunt imense şi mulţi chinezi şi japonezi lucrează în ele. Japonezii sunt acum stăpâni pe toate izvoarele de petrol (Sumatra şi Borneo), care aprovizionau flotele engleză şi americană în Pacific şi în Extremul Orient. Căile britanice directe dinspre Suez şi Capul Bunei Speranţe, prin strâmtoarea Malacca, sunt şi ele închise prin căderea Singapore-lui şi se opresc la Colombo (Insula Ceylon). După cucerirea Birmaniei, care nu mai poate întârzia mult, se vor închide şi toate căile de aprovizionare ale Chinei lui Ciang-Kai-Shek...

În Libia, în fine, luptele au reînceput şi se dezvoltă favorabil germano-italienilor.

După cum se vede, situaţia generală a războiului e foarte favorabilă Puterilor Axei...

După telegramele din Londra, Churchill ar fi declarat în Camera Comunelor că trecerea vaselor germane prin Canalul Mânecii constituie un eveniment fericit pentru Anglia, fiindcă flotele anglo-ame­ricane din Atlantic au câştigat prin această deplasare mai multă securitate (!!) – dar acelaşi Churchill a mai declarat că o anchetă severă, dar secretă, va căuta să stabilească răspunderile celor petrecute... Secretă, fiindcă darea în vileag a anumitor deficienţe n-ar servi decât inamicului, prin mărturisirea anumitor slăbiciuni...

Anumite documente găsite în dosarele lui Da­ladier dovedesc uneltirile ministrului de Externe olandez van Kleffens în complotul urzit în toamna anului 1939 împotriva lui Hitler, complot ale cărui fire erau în mâinile «Intelligence-Service-ului» englez, şi care avea de scop uciderea Führerului şi schimbarea regimului politic şi social în Germania.

Un raport al ministrului francez la Haga, Vitrolles, raport din 12 noiembrie 1939, n-ar mai lăsa nici o îndoială asupra complicităţii lui van Kleffens. Complotul a fost descoperit la timp de Serviciul de Siguranţă al Corpului german SS, şi unii dintre atentatori au fost arestaţi în de cembrie 1939 la punctul de frontieră Venlo... Documentele din dosarul lui Daladier nu mai au astăzi decât un interes istoric...

Preţul chibriturilor a fost mărit de la 2 lei la 4 lei cutia – din care 4 lei, Statul încasează jumătate... ieftinirea traiului!

Gradul exact al decoraţiei primite de Antonescu în Germania este: «Marea Cruce în Aur  a Vulturului German». Numărul Marilor Cruci în Aur, e limitat la

16 – şi această limitare dă tot preţul decoraţiei conferite Conducătorului nostru.

Joi, 19 februarie  

De pe fronturi, nimic senzaţional. Grupe de forţe relativ reduse, împinse de bolşevici în rândurile germane, continuă să fie încercuite de nemţi. Pe ziua de ieri, Comunicatul Marelui Cartier al Führerului anunţa două asemenea încercuiri, cu distrugere de material, cu prizonieri şi cu mulţi morţi de partea ruşilor. Vădit, trupele germane trec de la operaţiunile pasive de apărare impuse de iarnă la operaţiuni de mişcare.

Japonezii înaintează în Birmania şi în Sumatra. În curând va cădea şi Rangoon-ul...”

(Va urma)

×
Subiecte în articol: istorie politica