x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Istorie politica Gheorghe Brătianu a fost înaintat maior de rezervă

Gheorghe Brătianu a fost înaintat maior de rezervă

de Stelian Neagoe    |    25 Mai 2012   •   21:00

Pe ziua de ieri, Guvernul s-a dedat la doua acte de demagogie ieftina: Maresalul Atonescu a vizitat expozitia anti-masonica (comunicat cu considerente idioate) — si dl Ica a vorbit la Academia Comerciala absolventilor acestei scoli, constituiti in Asociatia Licentiatilor Academiei de Comert si Industrie (A.L.A.C.I.).

Primul act e un caraghioslac de prost gust. Al doilea e mai grav, caci dl Ica a fagaduit celor 7.500 de absolventi mediocri ai zisei scoli ca le va da comertul si industria tarii pe mana, sub cuvant de romanizare! Ce conceptie de nebun, sa crezi ca intreprinderile economice si capitalul agonisit prin munca grea pot fi date cuiva pe baza de diploma scolara, unor oameni lipsiti de experienta, de capital si in majoritatea cazurilor de cap, “tout court', cum zice francezul! Mai mult, a sfatuit pe acesti nechemati sa formeze comitete judetene (soviete!) spre a-si da avizul asupra nationalizarii intreprinderilor locale!! Reinviaza sistemul legionarilor, care puneau mana cu forta pe pravaliile strainilor si ovreilor! Si cu aceleasi elemente, caci mai toti membrii asociatiei A.L.A.C.I. sunt “verzii' de ieri... Unde o sa ajungem?

_____

Killinger s-a inapoiat aseara in Bucuresti, cu avionul. Cu acelasi avion a sosit si Clodius... Se vede ca Killinger a castigat procesul la Berlin, caci a fost primit cu alai: i-au iesit inainte la aeroport, pe langa sotie si tot personalul Legatiei, dl Ica in persoana si... Neubacher! Pupaturi, felicitari!

_____

De necrezut: Ninetenth Century, pe langa articolul semnalat deunazi, mai publica un altul. S-au adus trupe din provincie, s-a organizat “Saptamana universitara' in concordanta cu serbarea nationala, s-au adus 460 studenti de la Sibiu sa strige “vrem Ardealul' (repetitie ieri pe principalele strazi al Capitalei), s-au convocat cei 7 500 regularizarea membri ai asociatiei A.L.A.C.I., se dau zilnic ordonante pentru circulatiei — se iau toate masurile pentru un praznic cum pare sa nu mai fi fost... Interesele pe Rin, iar pana la Rin, faca Stalin ce vrea cu Europa si introduca regimul social si politic pe care-l va voi!...

Dupa cum se vede razboiul a innebunit complet pe englezi. De la Londra se mai telegrafiaza, la Stockholm, ca s-ar fi constituit un grup de economisti care vor sustine in alegerile viitoare nationalizarea tuturor marilor intreprinderi industriale si conducerea fiecareia de catre un soviet ales...

Nemtii cuceresc Rusia, dar comunismul cucereste lumea apuseana...

_____

Un Consiliu de Ministri prezidat de dl Ica s-a ocupat de problemele agricole, de muncile de primavara si — cu acest prilej — de fixarea unui minimum de salarii si unui maximum de preturi. De ce nu ne-o fi lasand oamenii astia in pace? Demagogie sau comunism inconstient? S-a hotarat si reinfiintarea Consiliului Superior al Agriculturii, cu 12 agricultori si functionari superiori. Fostii ministri ai Agriculturii au fost exclusi de Garoflid, care figureaza ca presedinte al Sindicatelor Agricole. Poate ca acest Consiliu sa mai serveasca de frana nebuniilor guvernamentale...

_____

Gheorghe Bratianu a fost inaintat maior de rezerva, cu prilejul zilei de 10 Mai... “Ein Winck', ca sa se apropie de Guvern?

_____

Intalnit ieri pe Bossy, sosit pentru cateva zile de la Berlin. In Germania, ordine si liniste. Spre deosebire de Italia, moralul bun. Lumea nu e incantata de razboi, dar existenta tarii fiind in joc, fiecare e convins ca trebuie sa lupte cu rabdare, pana la victorie — de care nimeni nu se indoieste.

Cat va domni aceasta incredere, Hitler va fi stapan pe situatie. Toti nemtii sunt cu el, dar nu cu partidul... Bosssy se mi-nuneaza cu cata abnegatie suporta familiile pierderile de pe front...

Spiritul armatei, excelent. Cu toata iarna grea, nimeni nu da indarat. Noul armament e formidabil; tunurile noi produc efecte ingrozitoare: sar plamanii din piepturile oamenilor despicate prin explozia obuzelor! Pregatirea ofensivei e minunata: toata lumea e sigura ca in vara asta se va termina cu puterea militara ruseasca. Se va stabili undeva, departe, un front — si in dosul lui, in Rusia ocupata se va organiza productia alimentara in asa fel incat Europa sa poata rezista, cu oarecare restrictii si 20 si 30 de ani... pana se va prabusi Anglia! Deplinele puteri cerute de Hitler Reichstagului s-ar referi, dupa Bossy, intentiilor Führerului de a spori drepturile formatiunilor S.S. (pe care le-a laudat in discursul sau), si de a guverna tot mai mult prin ele... Asta e prost! Armata merge insa neconditionat cu Hitler...

×