x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Istorie politica Pe frontul rusesc, germanii atacă prin mici ofensive locale

Pe frontul rusesc, germanii atacă prin mici ofensive locale

de Prof. Dr. Stelian Neagoe    |    21 Apr 2012   •   21:00
Marti, 5 mai.
Intimii stapanirii pretind ca Antonescu nu admite la masa lui decat o ciorba si un fel... Nu trebuie sa traim altfel decat soldatii pe front. Ica, Rica — care traiesc cu el — precum si ai casei (Veturia Goga, aghiotantii etc.) mananca pe furis...

Maresalul s-a certat cu colonelul Elefterescu fara care, pana acum cateva luni, nu putea trai o clipa... Dar colonelul Elefterescu a comis pacatul sa se certe cu d-na Rica si cu Veturiile... O chestiune de automobile...

Numit in fruntea Regimentului de Escorta, ca sa-si faca stagiul, Elefterescu a cerut sa fie trimis pe front cu unitatea lui, sa-si castige si el Mihai Viteazul. Chestiunea a ajuns pana la Maresal... "Escorta? Sa ramaie la Bucuresti sa pazeasca sacalele Primariei!..." — a hotarat taios Antonescu Mate-Pestrite...
Spre bucuria ofiterilor rezervisti concentrati la regiment!


Miercuri, 6 mai.
Ieri, stire senzationala: englezii au ocupat Madagascarul! In realitate nu l-au ocupat inca, dar au somat pe guvernatorul Aunet sa le preda insula si cum acesta le-a raspuns ca francezii vor apara insula pana la epuizarea puterilor lor de lupta — o escadra britanica compusa din 7 vase a atacat Diego-Suarez, la extremitatea de nord a insulei...

Guvernul englez a declarat ca se vede nevoit a ocupa insula Madagascar ca sa o apere de eventualitatea unui atac japonez (!!!), dar ca va continua sa o considere ca colonie franceza si ca va restitui-o Frantei la sfarsitul razboiului, sau chiar inainte, daca securitatea Angliei va permite aceasta masura. Printr-o nota adresata Guvernului din Vichy, Statele Unite il informeaza ca aproba masura luata de Anglia si repeta declaratiile de suveranitate garantata Frantei si de restituire. Sunt aceleasi declaratii ca cele facute de Statele Unite cu prilejul ocuparii Noii Caledonii...

Reactiune mare impotriva masuri luate de englezi a fost numai in Franta. Berlinul tace si nu ia pozitie, multumindu-se sa declare "ca e treaba Frantei". In realitate, nemtii nu sunt nemultumiti fiindca isi dau seama ca fiecare adancire a abisului ce se sapa intre englezi si francezi apropie pe acestia din urma de Germania... Si poate ca se bucura si de un obstacol mai mult pus in calea prietenilor japonezi, care si-au cam luat nasul la purtare. Flota engleza a atacat Diego-Suarez si a si distrus din bateriile franceze de coasta. Diego Suarez e o excelenta baza navala, amenajata de francezi cu tot dichisul pentru repararea si ravitaliere unei flote. Ea domina canalul dintre insula si Africa, pe unde trece calea vaselor de la Capul Bunei Sperante spre Golful Persic, spre Oceanul Indian, spre Australia.

Nemtii sunt multumiti ca francezii nu s-au supus si se bat. Rezistenta lor nu va fi insa lunga, caci fortele de care dispun nu trec de 7–8 000 de oameni, iar flota n-au deloc. Maresalul Pétain a telegrafiat guvernatorului Aunet, felicitandu-l de raspunsul dat englezilor — si care
nu putea fi altul. In proclamatia sa catre armata, amiralul Darlan trateaza pe englezi de hoti de drumul mare si nu se indoieste de infrangerea finala a Angliei, care va plati scump faradelegile sale, pe care amiralul le enumereaza...
Cine ar fi putut prevede asa ceva, in septembrie 1939?...


Pe frontul rusesc, germanii ataca prin mici ofensive locale, in limitele posibilitatilor, date fiind conditiile inca nefavorabile ale terenului.

Sovieticii au incercat o timida debarcare pe coastele Marii de Azov (cateva barci...) si au fost imediat respinsi. Japonezii isi urmaresc planul in Birmania pentru incercuirea fortelor anglo-chineze. O coloana japoneza a patruns pe teritoriul chinezesc. Sub presiunea atacurilor japoneze de la nord si de la sud, Ciang-Kai-Shek a decretat mobilizarea generala. Comunicatiile Ciung-Ringului cu Indiile sunt acum complect taiate. La Tokyo se pretinde ca in unele centre din China supusa lui Ciang-Kai-Shek ar fi izbucnit miscari revolutionare... O fi?


Englezii au ajuns sa cheltuiasca peste 18 milioane de livre pe zi, cu razboiul... Cati bani irositi!


Alunecarile de terenuri continua, in toata tara si Guvernul a dat ieri un comunicat in care rezuma pagubele pricinuite de aceste alunecari... Asa ceva nu s-a mai vazut!
Ieri-dimineata la orele 7 (exact 6,59) s-a resimtit la Bucuresti un cutremur foarte scurt, de gradul al II-lea, cu epicentrul la 160 kilometri. L-am simtit si eu, dar am crezut ca trecuse un camion incarcat prin fata casei...


Conducatorul nationalist Bose a lansat un manifest prin care indeamna pe indieni sa se revolte impotriva englezilor si sa proclame independenta Industanului... Miscarea prinde tot mai mult si un razboi civil ameninta sa se deschida in cea mai importanta si mai bogata posesiune a Coroanei Britanice. Vor fi maceluri mari si Anglia va sfarsi probabil prin a inregistra in fine o victorie in cursul acestui razboi nenorocit...

×