x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Apple a revenit în aprilie în China, cu vânzări cu 160% mai mari decât în luna martie

Apple a revenit în aprilie în China, cu vânzări cu 160% mai mari decât în luna martie

22 Mai 2020   •   20:53
Apple a revenit în aprilie în China, cu vânzări cu 160% mai mari decât în luna martie

Apple a revenit în aprilie în China, cu vânzări de iPhone-uri cu 160% mai mari decât în luna anterioară, respectiv 3,9 milioane de exemplare. În martie, potrivit cifrelor oficiale, vânzările de telefoane inteligente au scăzut cu 22% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut.

Modelul iPhone 11 a fost cel mai bine vândut în perioada ianuarie-februarie, marcând a şaptea lună consecutiv în care s-a menţinut pe primul loc în topul achiziţiilor.

Tot în aprilie, livrările de telefoane inteligente în China au crescut cu peste 94% în comparaţie cu luna martie, ajungând la 40,8 milioane de exemplare, potrivit zeenews.india.com.

Apple şi-a închis magazinele din afara Chinei continentale în martie, în contextul pandemiei. Toate magazinele Apple din China continentală sunt în prezent deschise.

În 2019, Apple continua să aibă cea mai mare bază de utilizatori în rândul comercianţilor din China, iPhone-urile fiind folosite de 18,9% dintre aceştia.

 

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: apple china