x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Domeniile ".ro" pentru care nu s-a plătit serviciul de mentenanţă anuală vor fi şterse automat

Domeniile ".ro" pentru care nu s-a plătit serviciul de mentenanţă anuală vor fi şterse automat

30 Aug 2018   •   08:15
Domeniile ".ro" pentru care nu s-a plătit serviciul de mentenanţă anuală vor fi şterse automat

Domeniile ".ro' pentru care nu s-a plătit serviciul de mentenanţă anuală vor fi şterse automat începând de joi, 30 august 2018, a anunţat, într-un comunicat de presă, Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale (MCSI). 

 

"Începând din 30 august a.c., Registrul de Domenii.ro va şterge primele domenii pentru care nu s-a plătit serviciul de mentenanţă anuală înainte de data expirării, acestea fiind programate la ştergere automată. Ştergerea se efectuează după 90 de zile de la data expirării domeniului, dacă în acest interval deţinătorul nu îşi reînnoieşte dreptul de utilizare prin achitarea contravalorii serviciului de mentenanţă anuală, conform hotărârii Consiliului de Administraţie al Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare (ICI) Bucureşti aprobată în data de 14.07.2017. Ulterior ştergerii, domeniul respectiv va deveni disponibil pentru înregistrare conform principiului "primul venit, primul servit', precizează ministerul. 

Potrivit sursei citate, principalele considerente care au stat la baza deciziei de introducere a serviciului de înregistrare şi mentenanţă anuală sunt, printre altele: alinierea la practica europeană, precum şi respectarea bunelor practici şi a recomandărilor Internet Corporation for Assigned Names and Numbers (ICANN), entitatea care coordonează procesul de reglementare al Internetului la nivel mondial şi la care ICI Bucureşti este membru şi parte interesată (stakeholder) din anul 1993. 

MCSI notează, totodată, că, în Europa, în mod treptat, toate ţările au trecut la înregistrarea pe perioadă limitată de timp a domeniilor cod de ţară şi reînnoirea în cazul în care solicitantul doreşte folosirea în continuare a numelui. România a fost ultima ţară din Europa care a introdus un tarif de mentenanţă anuală pentru domenii. 

Un alt motiv pentru care s-a luat decizia de taxare pentru mentenanţă a domeniilor ".ro" a fost de asigurare a fondurilor necesare dimensionării infrastructurii IT şi creşterii securităţii şi fiabilităţii. 

Ministerul de resort recomandă celor care deţin domenii ".ro" să achite contravaloarea serviciului de mentenanţă anuală cât mai curând posibil pentru a evita riscul indisponibilizării domeniului din motive tehnice şi administrative: întârzieri între momentul plăţii şi procesarea extraselor bancare, aglomerarea plăţilor în ultimele zile, posibilitatea suprapunerii cu sărbători legale etc. 

În plus, este recomandată plata online a serviciului de mentenanţă folosind card bancar, beneficiind de avantajul reînnoirii automate a domeniului/domeniilor. 

Consiliul de Administraţie al Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Informatică (ICI) Bucureşti a aprobat, în vara anului trecut, introducerea unei taxe anuale în valoare de 6 euro, fără TVA, pentru serviciul de mentenanţă anuală în cazul domeniilor '.ro', începând cu data de 1 martie 2018. 

În acest context, ICI Bucureşti preciza, la vremea respectivă, că sistemul de domenii '.ro' va fi aliniat la necesităţile serviciului de mentenanţă anuală, iar începând cu data de 1 martie 2018, deţinătorii (registranţii) de domenii '.ro' vor putea să achite contravaloarea serviciului de mentenanţă pentru perioada dorită de minim un an şi maximum 10 ani. AGERPRES

×