x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech E oficial: SUA încep dezvoltarea unei rachete hipersonice

E oficial: SUA încep dezvoltarea unei rachete hipersonice

20 Apr 2018   •   07:06
E oficial: SUA încep dezvoltarea unei rachete hipersonice

Pentagonul s-a lansat oficial în cursa hipersonică, însărcinând producătorul de armanent Lockheed Martin să dezvolte prima rachetă americană capabilă să zboare cu o viteză de cinci ori mai mare decât cea a sunetului.

 

Contractul semnat in acest sens cu Lockheed Martin, in valoare de peste 928 milioane dolari, este pe termen nedeterminat si prevede proiectarea, dezvoltarea si testarea unei rachete hipersonice aer-sol. Noul şef pentru cercetare al Pentagonului, Michael Griffin, a subliniat că rachetele hipersonice sunt de acum prioritatea nr.1 a Apărării americane.

'După părerea mea, cel mai semnificativ progres al adversarilor noştri este dezvoltarea de către China a ceea ce reprezinta astăzi un sistem extrem de avansat de lovituri convenţionale cu o rază de acţiune de mai multe mii de kilometri', a spus el în timpul unei audieri în Congres.

Cu actualele capacităţi, SUA, risca sa "nu vada cum vin spre noi", a avertizat Griffin. Detectate de apararea aeriana, 'vom avea foarte puţin timp să răspundem', a explicat fostul inginer al NASA.

Beijingul tocmai a anunţat că oamenii săi de ştiinţă sunt pe cale să construiască un tunel aerodinamic foarte puternic destinat pentru proiectarea de avioane şi rachete capabile să zboare cu mai mult de 12.000 km/oră, de 10 ori viteza sunetului. De asemenea, preşedintele rus Vladimir Putin s-a lăudat cu noile sale arme 'invincibile', inclusiv rachete de croazieră hipersonice.

Mai mult, Rusia a anunţat că a testat cu succes aşa-numita rachetă hipersonică 'Kinjal' ('Pumnal'), care, sustine Moscova, 'nu are rival in lume'. 'China ne-a depasit la capitolul armelor hipersonice', a recunoscut recent amiralul Harry Harris, şeful comandamentului militar american pentru Pacific (Pacom). 'Am rămas în urmă', a conchis el. AGERPRES

×