x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Facebook își înăsprește regulile privind publicitatea electorală

Facebook își înăsprește regulile privind publicitatea electorală

16 Ian 2019   •   19:16
Facebook își înăsprește regulile privind publicitatea electorală

Facebook a anunţat miercuri că va impune reguli mai stricte pentru reclamele electorale în diferite ţări unde au loc alegeri în primul semestru din 2019, transmite AFP. 

''În pregătirea alegerilor majore din lume în acest an, noi continuăm să ne urmărim obiectivele de a împiedica interferenţele străine şi de a le da oamenilor mai multe informaţii despre reclamele pe care vor să le vadă pe platformele noastre'', a indicat Facebook pe site-ul său. 

Prima reţea de socializare online din lume va aplica principii - pe care deja le-a introdus în SUA, Marea Britanie şi Brazilia - cu privire la transparenţa reclamelor politice. Astfel, autorii acestora trebuie să-şi indice identitatea şi locul unde se află înainte de a le putea posta online. 

În India, reţeaua Facebook va pune la dispoziţie o bibliotecă digitală a reclamelor politice, pe care internauţii le vor putea consulta pentru a cunoaşte autorii, bugetele asociate şi alte informaţii, în special demografice. Astfel de biblioteci există deja sub forma unor arhive constituite în timpul campaniilor recente din SUA, Marea Britanie şi Brazilia. 

Mai mult, Facebook ia în calcul să ofere ţărilor Uniunii Europene instrumente de transparenţă publicitară înaintea alegerilor europarlamentare din 23-26 mai. 

De o manieră generală, reţeaua Facebook se angajează să furnizeze până la finalul lunii iunie un set de reguli similare pentru difuzorii din întreaga lume. 

Compania Facebook a fost zguduită de mai multe scandaluri în ultimii ani: Cambridge Analytica (distribuire de date personale fără anunţarea abonaţilor şi în scopuri politice), amestecul rus în alegerile prezidenţiale din 2016 din SUA, atacuri organizate contra criticilor reţelei de socializare online, responsabilitatea platformei online în transmiterea unor mesaje de ură contra comunităţii Rohingya din Myanmar etc.

AGERPRES

×