x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Ce nume se alesese iniţial pentru iPhone, până ca Steve Jobs să intervină

Ce nume se alesese iniţial pentru iPhone, până ca Steve Jobs să intervină

07 Mar 2013   •   13:38
Ce nume se alesese iniţial pentru iPhone, până ca Steve Jobs să intervină

Ken Segall, un fost angajat la compania Apple, a povestit că atunci când iPhone-ul era în dezvoltare, au existat o serie de posibile nume pe care produsul le-ar fi putut purta, favorită fiind altă denumire decât "iPhone".

Astfel, numele propuse erau "TelePod", "Mobi" sau "TriPod". Favoritul, în urma mai multor sondaje, a fost numele de "TelePod", însă această denumire nu a fost pe placul lui Steve Jobs, care a ales denumirea cunoscută astăzi, "iPhone", ignorând studiile de piaţă.

Denumirea "Telepod" fusese aleasă, iniţial, pentru că această combinaţie spunea clar că este vorba de un telefon, însă aducea şi o tentă futuristă produsului, spune Segall.

"TelePod trebuia să semnifice o inovaţie SF în lumea telefoanelor", a spus Segall, în timpul unui seminar cu studenţii Universităţii Arizona, din SUA.

Acesta a adăugat că denumirea de iPhone era oricum problematică, pentru că acelaşi nume fusese folosit încă din 1998 şi de cei de la Cisco Systems pentru unul din telefoanele lor.

În 2007, însă, companiile au ajuns la o înţelegere, astfel încât Apple a putut lansa produsul său cu denumirea de iPhone.  

×
Subiecte în articol: iphone Steve Jobs telepod mobi tripod ipod