x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Laborator de teste iPhone 7, dincolo de speculaţii: lansare, caracteristici şi imagini

iPhone 7, dincolo de speculaţii: lansare, caracteristici şi imagini

02 Aug 2015   •   13:37
iPhone 7, dincolo de speculaţii: lansare, caracteristici şi imagini
Când va fi lansat iPhone 7 şi la ce alte noi caracteristici trebuie să ne aşteptăm? În rândurile ce urmează am încercat să cuprindem tot ce ştim până acum despre producerea noului dispozitiv Apple, din gama iPhone.

În primul rând, potrivit celor de la Noobz.ro, care citează macworld.co.uk, producţia pentru iPhone 7 a început, iar Apple a avertizat furnizorii că acesta va fi cel mai tare iPhone pe care l-a lansat vreodată.

iPhone 7 este un subiect fierbinte, iar la doar 10 luni de la lansarea iPhone 6 şi iPhone 6 Plus, ne putem aştepta din moment în moment la informaţii oficiale de la Apple cu privire la viitorul iPhone pe care îl va lansa.

Verdictul cu privire la iPhone 7

» Apple va lansa o serie de iPhone-uri - două, poate trei - pe la mijlocul lunii septembrie 2015, cum face aproape în fiecare an. Au existat zvonuri potrivit căror această lansare ar putea avea loc chiar în luna august, dar pentru moment nu există informaţii concrete cu privire la acest aspect.

Citeşte mai departe AICI

×
Subiecte în articol: iPhone 7