x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech O hackeriţă de 12 ani, pe jumătate româncă, participă la cea mai mare conferinţă de securitate cibernetică, DefCamp #10

O hackeriţă de 12 ani, pe jumătate româncă, participă la cea mai mare conferinţă de securitate cibernetică, DefCamp #10

22 Oct 2019   •   21:10
O hackeriţă de 12 ani, pe jumătate româncă, participă la cea mai mare conferinţă de securitate cibernetică, DefCamp #10

Bianca Lewis, în vârstă de 12 ani, a testat şi găsit vulnerabilităţi informatice în sistemul electronic de vot din Statele Unite ale Americii, iar între 7 şi 8 noiembrie va fi prezentă la Bucureşti, unde va susţine o prezentare la DefCamp #10, cea mai mare conferinţă de securitate cibernetică din România.

Bianca Lewis este pe jumătate româncă şi s-a declarat entuziasmată de ocazia de a cunoaşte comunitatea locală de specialişti, potrivit organizatorilor evenimentului.

La conferinţă participă mai mult de 2.000 de specialişti în domeniu, din peste 40 de ţări din întreaga lume. Cu acest prilej, hackeri etici recunoscuţi la nivel internaţional se vor întrece în peste 15 competiţii de hacking organizate cu ajutorul celor mai avansate companii din domeniul tehnologiei.

A zecea ediţie a DefCamp, cea mai amplă conferinţă anuală de hacking şi securitate cibernetică din Europa Centrală şi de Est, este o ediţie aniversară şi aduce la Bucureşti un număr record de participanţi şi speakeri de renume internaţional. Participanţii vor lua parte la prezentări, dezbateri şi competiţii între specialişti şi entuziaşti ai securităţii cibernetice de toate vârstele.

Dintre speakerii invitaţi la DefCamp #10 se remarcă cea mai tânără invitată din istoria conferinţei: Bianca Lewis. Deşi are doar 12 ani, BiaSciLab, aşa cum este cunoscută în comunitate, s-a făcut deja remarcată prin prezentările susţinute la DEF CON, una dintre cele mai mari conferinţe de hacking la nivel mondial, unde a vorbit deja de trei ori.

Într-un interviu recent publicat pe blogul DefCamp, BiaSciLab a povestit că la DEF CON 26 a fost unul dintre primii copii care au compromis sistemul de raportare a voturilor din SUA.

"Aşa am început să studiez sistemul de securitate al procesului de vot şi să mă întreb cât de sigur este, de fapt. Pe la începutul anului, Mikie Sherrill, membră a Congresului SUA, m-a invitat la o audiere despre siguranţa sistemului de vot, lucru care mi-a crescut şi mai mult interesul pentru subiect. Sper să atrag cât mai multă atenţie asupra vulnerabilităţilor din sistemul de vot ca să poată fi rezolvate", a explicat aceasta.

Alături de BiaSciLab vor fi alţi 60 de specialişti în securitate cibernetică printre care şi Jeff Man. El a fost implicat în domeniu încă de la începuturile sale, iar în cei peste 36 de ani de experienţă, Jeff a avut roluri dintre cele mai diverse, lucrând în zone precum criptografia, analiza vulnerabilităţilor, managementul riscului şi penetration testing.

În interviul publicat pe blogul DefCamp, Jeff Man a detaliat contextul informaţional în care ne aflăm.

"Problemele care ţin de informaţie, date şi securitate cibernetică sunt non-tehnice prin natura lor şi trebuie înţelese la un nivel non-tehnic. Apoi, elementele de bază care trebuie integrate pentru a fi în siguranţă online nu s-au schimbat, însă, datorită tehnologiei, ce trebuie să facem pentru a le integra s-a schimbat fundamental", a completat acesta.

Educaţia în domeniul securităţii cibernetice este principiul central al DefCamp, atât cu privire la dezvoltarea abilităţilor specifice domeniului, cât şi din perspectiva popularizării metodelor practice de siguranţă a datelor pe care le poate folosi orice persoană, cu sau fără cunoştinţe tehnice. De aceea, echipa DefCamp aduce în faţa celor peste 2.000 de participanţi specialişti din zone diverse ale industriei, precum securitatea dispozitivelor medicale sau a maşinilor conectate la internet, siguranţa sistemelor industriale sau identificarea şi rezolvarea vulnerabilităţilor din sistemele de operare mobile ce afectează milioane de smartphone-uri la nivel global.

Jeff Man a mai spus şi că scopul lui la fiecare conferinţă la care participă este să îi facă pe oameni să-şi pună întrebări şi să se gândească în profunzime la problemele cu care se confruntă.

"În ultimă instanţă, nu cred că există o singură soluţie în afară de educaţie la nivel de masă, creşterea conştientizării, analiza în profunzime şi înţelegerea riguroasă a problemelor cu care ne confruntăm", susţin el.

Tot pentru susţinerea comunităţii cu know-how şi experienţe valoroase şi relevante, DefCamp a construit parteneriate cu o serie de companii care sunt pe primele locuri în domeniile în care activează.

Partenerul principal Orange, alături de IXIA - a Keysight Business, Secureworks, UiPath, Bit Sentinel, Thales, Siemens, Cegeka, Kaspersky, Pentest-Tools, Enevo Group, Garrett, EA România şi Pluralsight contribuie la dezvoltarea constantă a conferinţei prin expertiză tehnică în competiţiile din Hacking Village, prezentarea de cercetări avansate pe scenele evenimentului şi posibilitatea de a aplica pentru locuri de muncă pentru specialiştii care participă la DefCamp.

Evenimentul DefCamp este organizat de Asociaţia "Centrul de Cercetare în Securitate Informatică din România" - CCSIR, împreună cu Orange România, în calitate de partener principal. Conferinţa se bucură de sprijinul Ixia şi SecureWorks în calitate de parteneri Platinum. UiPath, Thales şi Bit Sentinel completează lista de parteneri valoroşi - Gold - iar Pentest-Tools, Cegeka, Siemens, Garrett Motion, Enevo şi Kaspersky Lab ca parteneri Silver contribuie la dezvoltarea constantă a conferinţei.

Din 2011 până în prezent, DefCamp a reuşit să atragă la Bucureşti aproape 7.500 de participanţi din peste 55 de ţări şi 150 de oraşe. Aceştia sunt pasionaţi de hacking, vulnerabilităţi cibernetice şi interesaţi să-şi dezvolte abilităţile tehnice.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: hackeriță română